Cezar Ivanescu: Poeme

Jeu d’Amour (Descîntec)

2012-01-20T18:49:00.000Z

! pentru ce tu, Suflete
să te-atingă mînile
care numa rană-ţi fac,
care blînde te prefac
în izvor de plînsete?

! pentru ce tu, Soare Sfînt,
îţi laşi faţa pe pămînt
s-o-ntunece florile
s-o mănînce ierbile
legãnate de-un mormînt?

! pentru ce tu, Dumnezău,
laşi sã-nnegur chipul tãu
cu negurã şi ceţuri
să-ţi fac faţa ta de creţuri
cum ţi-ar fi de lume rău?

! pentru ce tu, Suflete,
să te-atingă mînile
care numa rană-ţi fac
care blînde te prefac
în izvor de plînsete?

! pentru ce să suferi iar
trupul meu de chihlimbar?
ardere-ai numai de foc
cu Mortiţa la un loc
şi cu Soarele zadar !

Ecpyrosis

2011-11-20T17:19:00.000Z

! Pământule, Tu, Maica mea, şi voi,
Femei ale Pământului
care m-aţi legănat în pântece,
arde şi arde şi Sufletu-mi frige
Sufletul meu strălucind
mai strălucitor
decât o mie
de miliarde de sori, –
arde şi-n veci nu se mistuie
de o mie de miliarde de ori,
Carnea mea cu ochii sfârâitori!

Féerie aux mains coupés

2011-11-20T17:11:00.001Z

! în vis vin oameni mici.
mici-omuleţi ca libelulele
şi fură încălţările – îmi fură
încălţările
şi-apoi mai mici dispar
prin gaură de şoareci. şi
cu-acest vis rizibil ies
din vis: şi trec prin pâcla
somnului spre tine: înger
enorm de teracotă:
şi-ntind mâinile: şi-mi
scapă plutind departe:
le zăresc în zare:
din milă mă cuprind
(Venus din Milo)
fără de braţe
şi cânt la un pian
divin fără de clape
un clavecin: şi-o harfă:
plâng mâinile plecate
de acasă: acuma sigur
cumpără din piaţă
sacoşe-ntregi de proaspete
surâsuri gingaşe delicate
obviente: şi beţigaşe
parfumate: vii din China
sau din Hong-Kong?
aduci un cap de Buddha
cutii de lemn din lemnul
care înveleşte Moartea
ca-ntr-un parfum de mosc:
eşti? cine eşti
acel care-mi aduce
mâinile la buze şi le
sărută? n-or să se-ntoarcă
la mine niciodată
ca slugile acelea credincioase
jignite maltratate-ndepărtate
de casa părintească de moşie
când vine arendaşul
şi le schimbă
cu-ale lui curve iuţi
dar iuţi la treabă !

JEU D’AMOUR (Mândră-Mărie)

2011-08-14T08:57:00.001+01:00

! se reîntoarce şi dragostea mea,
se reîntoarce la tine,
cum vine Sufletul ca Pasărea
şi nu ştiu de unde-mi vine,
se reîntoarce şi dragostea mea,
se reîntoarce la tine,
cum vine Sufletul ca Pasărea
şi nu ştiu de unde-mi vine!

! Mândră-Mărie şi Sântă Fecioa-
floare de Sântă Mărie,
cum vine Sufletul ca Pasărea
pe-o floare doar să se ţie,
Mândră-Mărie şi Sântă Fecioa-
floare de Sântă Mărie,
cum vine Sufletul ca Pasărea
pe-o floare doar să se ţie!

! Pasăre care cu-arìpa ai scris
versul ce duce la Domnul,
spune-mi-l, spune-mi-l numai în vis,
spune-mi-l numai în somnul,
Pasăre care cu-arìpa ai scris
viersul ce duce la Domnul,
spune-mi-l, spune-mi-l numai în vis,
spune-mi-l numai în somnul !

CĂTRE DISCIPOLI (CSCIX) (Catabasa)

2011-03-26T19:43:00.005Z

Pentru Gelu Alecu

„În mine, Doamne, eşti
te culc pe rana mea,
eu însumi sunt Acel,
Acela şi-Aceea”

! al cui eu, Doamne, sunt dacă al Tău nu mi-s?
de ce la Tine vin, dacă nu m-ai trimis?
spre tine sufletul de nufăr lunecă,
sufăr lumina Ta care mă-ntunecă,
ignobil şi căzut în apa de otra-,
capul tăiat şi mut, asta e floarea mea,
la Tine, Doamne, vin doar cu o floare-n mâni
dar Tu nu mă primeşti, Tu vecinic mă amâni,
când, Doamne, Ţi-am greşit, sau poate mi-ai greşit,
fără de mine Tu să stai în cer cumplit?
să-mi umpli sufletul cu-amrăciune grea,
să nu pot să Te-alin, Doamne, cu mâna mea
să nu pot să Te-adorm, tu, Trezitorule,
de Tine să mă-ndur, Îndurătorule,
ca un Copil Divin cu Tine să mă joc,
să-ţi mişc din bezna mea vârtelniţa de foc !

! mă reîntorc mai mult, de Tine neprimit,
din sila mea să-Ţi storc un aur izbăvit,
din greaţa mea să-Ţi nalţ la ceruri Osana,
aproapele-mi să-mbiu cu străinia mea !

! ia-mi, Doamne, iară tot, să nu mai pot lua,
abis de groază dă-mi, sufletu-mi să-Ţi pot da,
crucifică-mi iar, să pot să Te ador,
Cerul meu nesfârşit neatins de nici un nor !

! sfărâmă-mi oasele mânii cu care scriu,
buzele-mi coase-le cu sânge de cel viu,
subt paşii celor morţi, fă-mă doar pulbere,
în beznă cât îi porţi să nu mai sufere,
de-acuma liberat, îs lacom doar să port,
Crucea Celui Sfârşit şi Rasa celui Mort,
Celui trezit şi Ce-, şi Celui ce nu vrea
cu-n pas al inimii să-atingă Nirvana,
Tu, Doamne, cel mai sus, eu, Doamne, pre cât pot,
eu, Doamne, cel mai jos, vedeare-te-aş de tot !

! a cui e, Doamne, – a cui, frântura ast’ de viers,
când eu-s al nimărui Tot Timpul ce l-am mers,
al nimănuia eşti, Tu, Doamne, dacă eşti,
eu ochii mi-i închid dacă nu mă priveşti,
al nimăruia eşti, Tu, Doamne-n Ceriuri Domn,
dacă nu mă priveşti măcar căzut în somn,
că dorm precum acel pe care îl arunc
din mine, poate El, izbăvitorul Prunc,
aşa dormire-aş veci, amuţitoru-mi Domn,
cu ochi închişi şi reci, tainul meu de somn...
trezire-ne-om !

DOINA (Străina)

2011-01-02T17:36:00.000Z

! inima mea azi nu te mai vrea,
ia-mi cu tine tinereţea mea,
lasă-mă aice să rămîn
şi fără de tine şi bătrîn,
lasă-mă aice să rămîn
şi fără de tine şi bătrîn !

! ca să-mi iert că mult mi-ai fost dragă,
lasă-mi numa pîne da neagră,
noaptea s-o mănînc fără să văd
aşteptînd urgie şi prăpăd,
noaptea s-o mănînc fără să văd
aşteptînd urgie şi prăpăd !

! singur să mă bucur că mă-ntomn,
să-mi ud buzele numai în somn
cu sărată lacrimă, săra-
ochiul meu să plîngă, dacă vrea,
cu sărată lacrimă, săra-
ochiul meu să plîngă, dacă vrea !

! ochiul meu să plîngă fără zor
cum plînge-n pădure un izvor
singur de cînd Lumea s-a-nceput
nici măcar de Dumnezău ştiut,
singur de când Lumea s-a-nceput
nici măcar de Dumnezău ştiut !

! viersul meu să-l cînţi numai noaptea,
şi din şapte numa-ntr-a şaptea,
lasă ziua cum e, dacă vrei,
că-i ajunge răutatea ei,
lasă ziua cum e, dacă vrei,
că-i ajunge răutatea ei !

JEU D’AMOUR (Juruinţă)

2011-01-01T16:13:00.000Z

! Împărăţia mea de azi,
atinge-mi mânuri şi obraz
cu ochiul tău luminător
că-n orice clipă pot să mor !

! Sufletul meu reînviat
în mânuri astăzi ţi l-am dat
precum ai da un măr creţesc
de-aceea-ţi zic şi tânguiesc:

când nu te-oi mai iubi deloc
cu mâna mea am să-mi dau foc
să-mi amintească focul cum
ardeam în ceasul de acum,

când nu mă vei mai iubi tu
ţi s-o aprinde părul cu
numai cu gândul că te-ating
cu mâni de flăcări ce se sting !

Doina (Pune-i-aş, i-aş pune gurii lacăt)

2010-12-27T14:12:00.002Z

!

! pune-i-aş, i-aş pune gurii lacăt,
pune-i-aş şi lacăt şi zăvor
ca să nu mă spuie pîn’ la capăt
cum atît fără de voie mor,
cum atît de fără nici o vină
cum atît de fără nici un rost;
pentru ce, Fiinţă de Lumină,
bun numa de tras pe Roată-am fost?
pune-i-aş, i-aş pune gurii lacăt,
pune-i-aş şi lacăt şi zăvor
ca să nu mă spuie pîn’ la capăt
cum atît fără de voie mor;
gura-mi însă spune de la sine,
zice, zice gura mea de zor,
nu se teme gura mea de mine
nici de-s crunt cu ea, nici blîndior,
gura-mi însă spune de la sine
nici cu apă, nici cu vin n-o ud,
gurii mele Moartea-i face bine
ca pe gura altui o aud !

! gura mea, vedea-te-aş sărutată
doar de foc, la foc, numa de foc
şi cenuşa-n site strecurată
doar de mînuri fără de noroc,
dacă nu poţi tace cu tăcerea-ţi
dacă tot nu ne mai izbăvim,
buze două-a gurii mele eraţi
înde voi iubite-atît de lin,
azi e între voi venin şi ură
nu are una de alta loc,
gura mea vedea-te-aş a mea gură
sărutată şi numa de foc:
spune-atuncea gură străinie
cum trăim aici şi cum murim,
spune dacă tot îţi place ţie,
dacă tot nu ne mai izbăvim,
spune otrăvita mea de gură
cum doar cu otravă ne hrănim
fără nici o cuminecătură
sufletul spre moarte ni-l grăbim !

! spune dacă nu poţi tace, – tace-aş,
cum prăvale Ziua peste noi,
Ziua-Aceea toată răutatea-şi
scurge-n noi, otravă şi puroi,
cum ne ţinem palma peste gură
cînd privim la Soare-n Răsărit
măsurînd oştirile de ură
Soarele de sînge înroşit,
înroşit cu tine a mea gură
care toţi de-au vrut-o te-au lovit,
spune fără mine, tu, sîngură,
scuipă sînge şi venin coclit:
cîştigaţi sîntem ca la belciuge
îndrăgiţi de-o sifilitică
Fiară care peste lume muge
Fiara cea Apocaliptică...
spune gura mea nesăturată
de muieri din tîrg o mie trei
spune celei care-acasă-aşteaptă
ultimele vorbe dacă vrei !

Î N C H I N A R E

! cînd acasă mort ţi-oi veni ţie
tu să nu te sperii, să nu plîngi,
ochii tăi, oglinzi de Veneţie,
tot de nevenirea mea adînci,
pleoapa ta cea albă-vineţie
s-o cobori şi sufletul să-ţi strîngi,
cînd acasă mort ţi-oi veni ţie
tu să nu te sperii, să nu plîngi
pleoapa ta cea albă-vineţie
s-o cobori şi sufletul să-ţi strîngi !

! tu, cămaşa lui Hristos, cămaşă,
ca-ntr-un leagăn iară să mă culci,
ca pe pruncii negrăiţi mă-nfaşă
tot în alintare şi în giulgi,
Maica mea de suferinţi frumoasă
toate-a tale-s sfinte şi sînt dulci,
tu cămaşa lui Hristos cămaşă
ca-ntr-un leagăn iară să mă culci,
ca pe pruncii negrăiţi mă-nfaşă
tot în alintare şi în giulgi !

Copilãria lui Ario Paradis

2010-12-27T13:59:00.001Z

! ca să-mi descopăr faţa din tristeţea
din groaza de-a o fi pierdut pe-aceea
numită Nenumita

tu, du această cruce
cu trupul tău cel alb
(ce drag mi-a fost, ce drag mi-e încă, Doamne !)

cum ai lua un lucru de nimica
un vas lipsit de trebuinţă
ori cum ţi-ai strînge păru-n agrafe
fără să bagi de seamã
ia-mi viaţa
şi mi-o poartă

vorbind cu ea de mine
cu gura ta – fă iar
de frăgezimea gurii tale

să-atîrne viaţa mea
Maria, –
că-s un mort !

Jeu d'Amour (Eu însumi...)

2010-12-27T12:06:00.000Z

! eu însumi cu-mpletitele frînghii
şi lanţuri bune viaţa mi-am legat,
precum odinioară în cîmpii
în iarba verde caii pe-nserat,

în zori, cînd soarele se înălţa,
copitele la cai le dezlegam,
prin roua nopţii care strălucea
ca îngerii sfioşi îngenuncheam!

! frînghii de aur, lanţuri de argint
azi mi-au pătruns adînc în carnea grea,
cu aurite răni azi mă mai mint,
rană de aur tinereţea mea!

să mai fiu tînăr, liber ca un lup,
ce mînă sfîntă mă va dezlega,
să-mi scot din închisoarea-acestui trup
angelic sufletul care-mi murea?

Jeu d'Amour

2010-12-17T19:38:00.003Z

Cînd pomii înfloreau în Baaad
Atunci iubita mea m-a întrebat:
De ce cu moartea te-ndrăgeşti mereu
Şi nu vezi ce frumos e sînul meu?

Am ochi albaştri şi picioare lungi
Dar groaza inimii nu-mi mai alungi
Fără păcate lăcrimez uşor
Ca floarea nevăzută o să mor!

Iubita mea de lună şi de crin
Apa mea vie, blîndul meu venin
Cărarea mea de printre vii şi morţi
Cetatea mea frumoasă, fără porţi

Oglinda mea de aur minunat
Timpul s-a dus şi pomii-au lepădat
Fără căinţă trupul lor cel sfînt
Şi-acum îi pleacă toamna la pămînt

Acum te voi iubi şi eu întîi
Te văd din creştet pînă la călcîi
Frumoasă eşti ca moartea şi mai mult
Ca muzica şi raiul cel ocult!

Jeu d'Amour (Haritele)

2010-12-06T21:03:00.001Z

! învaţă-te din nou să-nduri
apropierea, depărtarea;
de dragul blîndei ei făpturi,
învaţă-te din nou să-nduri
învaţă, suflete, -ndurarea!

! cu mînurile-abia-nconjuri
aura ei şi răsuflarea,
prin murmurul preastinsei guri
sufletul tău ţi-l tot murmuri,
suflete, -nvaţă-nmurmurarea!

! de-acum ca îngerii de puri,
ca floarea crinului, ca floarea,
printre ai morţii negri muri
spiritualele făpturi
ne luminăm cu înnoptarea!

Cezar Ivănescu

Agamemnon (Zile)

2010-09-05T10:39:00.001+01:00

! o întîmplare
la fel cu celelalte
(puţin mai absurdă)
e si moartea noastră
pe care-o acceptăm
în cele din urmă
pentru că altfel viaţa
nu ne-o putem închipui:
şi morţii doriţi într-atîta
cu mîna absenţei
celei mai pure
îşi încing în jurul frunţii
atributul imortalităţii:
vecinic dornic
să-şi oglindească faţa
sufletul nostru
cere moartea
în fiece noapte !

Rosarium (Stella Maris)

2010-05-21T21:38:00.001+01:00

! mă rog ţie, Sfîntă Fecioară,
îmi sînt mie prea grea povară,
luminat de tine, străluceo,
poate un an-doi oi mai duce-o,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

! mă rog ţie sfîntă şi sfîntă
trupuşorul mi-l înmormîntă,
cu mînurile-ţi de tămîie
osicioarele-mi le mîngîie,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

! numai tu vezi ce nu se vede
numai tu crezi ce nu se crede,
numai tu-mi vezi inima moartă,
trupul care-abia o mai poartă,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

! luminat de tine străluceo,
poate un an-doi oi mai duce-o,
dar mă rog cu toată fiinţa
mîntuie-mi de-acum suferinţa,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

! luminează-mi încă şi încă
tu în ceruri rană adîncă,
frumuseţe sfîntă şi rană,
tu, Fecioară fără prihană,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

4 Cezar Ivănescu

Jeu d'Amour (Mure de pădure)

2010-04-15T23:35:00.005+01:00

! sunt mure coapte ele sunt, sunt mure de pădure
ca noi însingurate crunt, fără de rost singure,
sunt mure coapte ele sunt şi-o să le bată bruma
ca noi însingurate crunt, fără de rost de-acuma,
sunt mure coapte ele sunt şi-o să le bată bruma
ca noi însingurate crunt fără de rost de-acuma!

! sunt mure coapte ele sunt, sunt mure de pădure,
rogu-te, Doamnă, roagă-te de mîna-ţi să se-ndure
şi culegînd la ruga ta şi ruga mea să fure
ca de pe cruce-un răstignit cîte un rug de mure,
şi culegînd la ruga ta şi ruga mea să fure
ca de pe cruce-un răstignit
cîte un rug de mure!

! sunt mure coapte ele sunt, sunt mure de pădure,
rogu-te, Doamnă, roagă-te de gura-ţi să se-ndure
şi să le-asemuie-n cuvînt trupşorul ce se frînge
cu purpură imperia- şi perlele de sînge,
şi să le-asemuie-n cuvînt trupşorul ce se frînge
cu purpură imperia- şi perlele de sînge!

4 Cezar Ivănescu

Fratele Nostru Soarele (cvartet) (Procesiunea Rodului) (Dramă Simbolică)

2010-01-06T00:25:00.002Z

„Laudato sie, mi signore, cum tucte le tue creature
specialmente messor lo frate sole.”
Francesco D’Assisi

În memoriam Johannes Climax

Treapta întîi
Logodna

! culcaţi alături c-o Chitară
ne aţintim priviri prin Somn,
prin Visul cărnii, mîndră Ţară,
în care Viermele e Domn.
al castităţii semn de-a pururi
chitara stă-ntre noi ca o
preaaurită navă-n ţărmii
din care te-am răpit, Iseult
şi stă ca o amară Limbă
între noi doi, recunoştinţă,
care în miezul nunţii plimbă
a sîngelui curat fiinţă !

! mi-i teamă s-o ating în noapte
ca pe-un potir cu Taina Lumii,
ascunsă zace-n întuneric
ca Marea subt albeaţa spumii !

! îmi pierd tot sîngele, o viaţă
farmecul păsărilor cînd
dorul şi-l culcă-n dimineaţă
în mierea Soarelui cel blînd
căci nu-i asceză ca iubirea
nici moarte mai adîncă, vai
şi-ndură trupul primenirea
Timpului vecinic fără strai,
dar rostuit îmi stă ca moara
Destinul. asta mi-i averea:
mă duce ca-n sicriu Chitara
spre tine, Moarte, ca Tăcerea !

Treapta a doua
Taina nunţii

! cel care îşi aşteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea,
cel care îşi aşteaptă Moartea
cel care îşi aşteaptă Moartea-şi
aşteaptă numai Moartea Sa !

! preafericit cel care-aşteaptă
atît cît poate aştepta
cel care îşi aşteaptă Moartea
cel care îşi aşteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea !
! el va muri ca o lumină
a sîngelui ce-l lumina,
eu voi culege trup şi sînge
eu fără lacrimă voi plînge
ţintind Damascu-n calea mea !

! cel care îşi aşteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea,
sînt ca o curvă lîngă dînsul
mi-am spălat vinele cu plînsul
curat din dulce geana sa !

! cel care îşi aşteaptă Moartea
şi vecinic o va aştepta,
ascuns prin colţuri ca o slugă
îşi strînge trupul să nu-i fugă
şi să nu-şi piardă inima !

! cel care îşi aşteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea,
poate că semănăm la faţă
dar asta fie-vă povaţă
că Faţa Lumii-i faţă rea !

! Masca Minciunii celui Tare
ce vinde Firea pe tejghea,
celui ce şi-a-nmulţit talantul
tot viclenind pe celălaltul
şi dîndu-l morţii, slujbă grea !

! cel care îşi aşteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea,
el va muri şi-i va fi bine
ca-n leagăn Moartea îl va ţine
căci i-a slujit ca mumă-sa !

! iar eu m-am rătăcit prin lume
şi de pe-acum abia mă port
şi îmi fac murgul numai spume
şi prin cetăţi mi-l strig pe nume
pe blîndul meu, frăţînul mort !

! că nu mai poate ţine Viaţa,
numa-n cîntarul celui Rău;
în Baaad coboară ceaţa
şi urlu: Frate, dimineaţa
roua-i de sînge: Trupul tău !

Treapta a treia
Misterul

! aceea ce mi-i Maică prin iubire
ca un Pămînt ales mormînt
al transcendenţei, Pură Fire,
m-a presimţit lovind plîngînd:

suspinului nu-i află rădăcina
dar bate ţărna-n pumni şi mult boceşte:
– Spirit al morţilor, unde-i lumina
făpturii lui de Rege-Peşte?
cum îşi învîrte trupul ei de sfîntă
secerătoare şi se farmă-n plîns,
cenuşi ameninţă, iar vacii blîndă:
– Unde l-aţi dus? Unde-l ţineţi?
Unde l-aţi strîns?

! învîrte rîşnitoarea un crunt destin în gol,
Femelă dar virilă Le Grand Tourneur de Meule !

! cum nu apar, dar cum mereu pe faţă
ca plînsul unui spirit mă simţeşte,
greoi se-nalţă Muica-n dimineaţă
şi roagă. şi blesteamă. şi boceşte:
ţine soare ziua mare
că ficiorul meu îmi moare,
nu-i văd trupul să-l disferic
l-au dosit la întuneric,
cîntăreşte soare bine
cît mînia grea mă ţine
să nu-ntuneci mai devreme
ca un foc mărunt de lemne
că mi-ai supt doar pîntecu,
Fiul meu, lumină-aců
merg să-l cat pe frati-tu !

! de-ar lovi în tine moartea
tu să-mi ţii fecioare partea
ca o sabie deasupră
umbră albă, dulce cupă !

! merg să-l cat pe frati-tu
care zace mort acu
frati cu-ntunericu !

! rupe-ţi de pe ochi albeaţa
şi pogoară dimineaţa,
să mi-l caut prin sudori
de păduri, de-i zic izvori,
la surori fără durori
şi la fraţi neîntrebaţi
l-aţi lăsat ca într-un laţ:
soare, soare, dă lumină,
poate tu eşti fără vină,

dar de-i vina mea şi-a ta?

Fiule, nu mă lăsa,
să pun blestemu-nainte,
tu, cuminte-adu-mi aminte:
îl lăsarăm, Pharaon
într-un trai de rai pe tron
cu mult Sfinţii Lucrători
cei văzînd nevăzători,
templele cu hierodule
tari în şalele de mule
aţintind cu inima
inima ţărînii, grea,
să n-abată către ură
viclenita ei măsură !

! şi struniţi, copii-copile
strînşi în jurul Marii Zile
prefăcuţi ziceau din luth
ca şi cum n-ar fi ştiut
că-i de aur tot, subt lut,
(ca pînda balaurului)
sănătatea aurului
ei i-o descîntau, nu zici,
strai regesc că-i fac din muzici !

! şi regina lui de zIS I-S
şoapte laptelui în vis
s-o mîntuie de groază
că-a venit pînă acasă
ca să-mi spuie:
– Săi, Muică – muica mumii!–
săi Muică din patul humii!–
l-am lăsat dormind – să-mi spuie, –
sub un pom de măr-gutuie!–
ce otravă, ce murire
mi-a mîncat Frumosul Mire?
sări măicuţă, sări şi vină,
că nu-i nimenea-n grădină!
mor smochinii sterpi, măslinii
şi-i grădina ţarină,
grea de-a morţii farină !

! l-am cătat eu cu bucata
şi l-am strîns de-a adunata
ca o vrednică nevastă
i-am strîns trupul într-o traistă,
da nu-l ţine nici o pînză !

! Maică, vezi-mi faţa plînsă
şi obrazul plin de sînge,
Doamne, moartea de m-ar strînge !

! nu mă osîndi-nainte,
Maică, rogu-mă şi rog,
cată-i cele oseminte,
mi-i destul atît noroc,
şi-mpreună-i iar trupşorul
şi dă-i inima ta, mamă,
dă-ne patul şi pridvorul
şi-apoi de-s greşită, ia-mă
şi omoară-mă la sînul
tău cel copt frumos ca grîul!

– Soare! ţine-acum amiaza,
blestemată ne-a fost casa,
iart-o tu! s-o iert şi eu
că-a intrat în patul meu,
nu ştia,–i fără greşală,
că noi toţi zăcem de-o boală
a seninătăţilor
hrana sănătăţilor !

! înconjoar-o cu văpaie
ca Mireasa-ntr-o odaie
vîr-o-n matca sîngiurilor
blînda soră-a îngerilor !

! şi pe mine plimbă-mă
ca pămîntul lingă-mă
ca un cîine şi-o căţea
vineţiţi de varga mea !

! merge-oi măcinînd ca moara
Vremea, răii, cei gunoaie,
să-mi găsesc ficior-ficioara
cîrtiţoi şi cîrtiţoaie
prea v-aţi întrecut măsura
i-aţi mîncat ochii şi gura,
voinicia lui ca leul
şi blîndeţea lui ca mielul !

! ţine soare ziua mare
că frăţîne-tu mort moare
pînă-n veacul veacului
de nu-l aflu să-l adun,
că nu-i muritor – ce bun?
osînda săracului!

– Soare, Soare, frate Soare,
Muica poate, Muica-i mare
dar de nu-i lumini tu ochii
nu mă strînge-n poala rochii
dar de nu-i lumini tu calea
farmă dealul uscă valea,
ca o neagră-albă coarbă
că-i frumoasă şi e oarbă
şi picioarele ei sfinte
stau ca-n balsame-n morminte !

! dacă ţi-am fost frate, frate,
scapă-mă de strîmbătate
că mi-s tot – fără de vină,
nu mă doare, nu m-alină
suferinţa nici durerea,
dacă ai în mîni puterea
scapă-mă tu frăţioare,
scapă-mă că nu mai pot,
Soare, Soare, frate Soare
nu de moartea ursitoarea
scapă-mă de închisoarea
întunericului tot !

! cît am stat adînc pe creste
am văzut că moartea este
nu ca bezna, ca lumina,
ca o floare, fără veste
mîncînd din mormînt ţărîna
frate-tu, – cu soarta plină,
ară-mi faţa cu lumină
cu Plug Roş mă desţelină !

! dă-mi oasele să le...
mămăle – tătăle...
oile-mi furatu
pe mini m-o legatu !

! mămăle – tătăle
or venit străinii
mi-or furat şi cîinii
oile-mi furatu
pe mine m-or legatu !

! mămăle – tătăle
berbecele mare
parte-i la frigare
parte-i în căldare !

! mămăle – tătăle
dă-mi oasele să le
mînurile spele...
Frăţioare – surioare
Soare, Soare, Soare
Soare Soare Soare Soare
al Nostru !

Treapta a patra, a Rodului
Copilul Bătrîn

! Alba mea Soţie
Soare tămîiet
doar din şapte-n şapte
zile te mai văd;

sîngele ca apa
seacă subt blestem
îmi îngheaţă gura
cum să te mai chem?

! Alba mea Soţie
Soare tămîiet
doar din şapte-n şapte
zile te mai văd,

Alba mea Soţie
Soare tămîiet
doar din şapte-n şapte
zile te mai văd !

! patul nunţii noastre
alb şi neatins
ca pămîntul iarna
subt zăpezi cuprins
şapte nopţi într-una
nu-l cunosc şi nu
mă mai vrea ca pînte–
cu ce mă născu,

şapte nopţi într-una
nu-l cunosc şi nu
mă mai vrea ca pînte–
cu ce mă născu,
Alba mea Soţie
Soare tămîiet
doar din şapte-n şapte
zile te mai văd,

Alba mea Soţie
Soare tămîiet
doar din şapte-n şapte
zile te mai văd !

! vii mereu Fecioară
Soarele meu mult
blîndul meu războinic
sîngerînd te culc

şi prin întuneric
roşietic, ud,
cum îmi măsuri viaţa
inima-ţi aud,

vii mereu Fecioară
Soarele meu mult
blînda mea Walkirie
ornic alb şi crunt

tot mereu Fecioară
Soarele meu mult
doar din şapte-n şapte
zile te aud,
Alba mea Soţie
Soare tămîiet
doar din şapte-n şapte
zile te mai văd,

tot mereu Fecioară
Soarele meu mult
doar din şapte-n şapte
nopţi te mai aud !

Terra paterna (fragment)

2010-01-05T22:35:00.003Z

Tu, care iubeşti toamna,
te bucură, e toamnă,
fără-ndoială toamnă
şi toamna a venit.

În propoziţii sacre
îţi amintesc de toamnă,
îţi amintesc de toamna
căci toamna-s fericit.

Tu, care iubeşti toamna,
augustă doamnă albă,
a sînului tău galbă
acum s-a rotunjit.

Tu, care iubeşti toamna
cu braţele-amîndouă,
dacă n-ar fi şi toamnă
eu cred c-aş fi murit.

Tu, care iubeşti toamna,
şi căreia-i eşti roabă
cu mînurile tale
ţinîndu-ţi sîni fierbinţi.

Tu, care eşti regină
a toamnei cea din Sabba,
te-ai arătat cu toamna
copil-copilă-prinţ!

Tu, care iubeşti toamna
ca toamna eşti frumoasă
fără vestmînt rămasă
tu care iubeşti toa-

Tu în mijlocul toamnei
ai stat fără greşală
ca sîngele ce-l spală
în lacrimi inima.

Şi mi-ai vorbit de toamnă
plimbîndu-ne în toamnă
pierduţi în toamna care
de-acum ne întomna.

Tu, care iubeşti toamna
tu, sînge şi tu, rouă,
cu braţele-amîndouă
de aur şi de nea.

Pe tine însăţi blîndo
tu te-ai cuprins pe tine
să nu te pierzi în toamnă
tăcut în preajma mea.

Tu, care iubeşti toamna
ca toamna eşti frumoasă
fără vestmînt rămasă
tu, care iubeşti toa-

Tu, care iubeşti toamna,
ca untdelemnul-suflet,
tu-asemenea la umblet
cu toamna vii ca ea.

Balsam şi voluptate
vii din singurătate
şi creşti ca moartea-n carne
ca moartea-n carnea mea.

Tu, adorata toamnei,
tu pari crescută numai
în toamnă şi care bruma-i
priivirea ta.

Te uită-n lungul toamnei
e toamnă, numai toamnă
şi norii galbeni sfarmă
miros ca tămîia.

Femeie care-alături
mă însoţeşti în toamnă,
te bucură de toamnă,
perechea sfîntă-a ta.

„Tu ochilor mei astru
şi firii mele soare
angelica mea soră
şi pasiunea mea!“

Cădelniţează crînguri
din stinsele potire
parfum de peste fire
de sfîntă dezbrăca-

Tu care iubeşti toamna
sfios precum un mire
veşnică primenire-ţi
alină inima.

Veşnică despuiare
de-a cărnii întristare
sieţi redîndu-ţi veşnic
suflet care nu moa-

Tu, care iubeşti toamna,
şi eşti ca toamnă sfîntă,
domniţă, dezmormîntă-ţi
potirul sfînt şi bea.

Bea-ţi doar într-un răsuflet
licoare-acelui suflet,
reumple-te de tine,
otravă luminoa-

Tu, care iubeşti toamna
şi toamna te adoră,
angelica mea soră
şi pasiunea mea!

Tu care iubeşti toamna
cu bolta ei rozalbă,
muntáriţa mea albă
din prunduri şi bîrga-

Din prunduri şi bîrgaie,
muntáriţă bălaie,
în mine eşti ca toamna,
pe nevăzutulea.

Îţi porţi prea mîndru portul,
statura ta-ntru-totul
în dalba ei aură
sfinţenie-i şi măsură.

Tu, care iubeşti toamna,
prin grai de mult şi moaşte,
prin tine-oi recunoaşte,
domniţă, patria.

Căci reînvietoare
în carnea ta, nu moare
legenda cărnii, floare
de amarant şi nea.

Tu, care iubeşti toamna
şi ceriuri şi cerime,
ca tine nu e nime,
tu care iubeşti toa-

Tu, care iubeşti toamna
şi-ţi gîlgîie în toamnă
în gît strigări de jale
precum ai învăţat.

În munţii tăi ţinută
ca-n sînuri de gigantă
ce-n sînge a nemorţii
licoare ţi-au turnat.

Nu poate decît astfel
să strige, să invoce
pîlpîitoarea-ţi voce
cu plînsul apriat.

Tu, care iubeşti toamna,
o, nu-i lăsa să moară
pe-acei, pe-aceia care
de noi s-au depărtat.

Căci mor aceia care
nu ştiu cum să nu moară
şi sufletul şi carnea
pieirii-au lepădat.

Tu, care iubeşti toamna
surora mea, chip galeş
în lălăituri, jaleş
tu care iubeşti toa-

Tu, care iubeşti toamna
şi n-ai altă avere
decît această boltă
blînd frate celestin.

Tu, care iubeşti toamna,
iubirea-i elixirul
şi toată amintirea
trupului tău divin.

Tu, care iubeşti toamna
şi faţă către faţă
ai cunoscut pe-aceea
avară la poveţi.

Tu, care iubeşti toamna,
şi trupul pe de-a-rostul
i-l ştii, cerească hartă,
adorator înveţi.

Drum pacinic sieşi cale
şi pelerin ca buza
în carnea buzei tale
sieţi sărut deplin.

Tu care iubeşti toamna
prin grai de mult şi moaşte,
prin tine-oi recunoaşte,
domniţă, patria.

Tu, care iubeşti toamna,
şi n-ai altă avere
decît această boltă
drag frate celestin.
Tu, care iubeşti toamna-...

4 Cezar Ivănescu, Terra paterna (fragment),
Rod IV, Cartea Românească, Bucureşti, 1977

Jeu d’Amour (Colind)

2009-12-25T20:58:00.001Z

! de-acuma nu te-oi mai uita,
poţi să şi vii, poţi să nu vii,
cu vii stigmate, sîngerii
eşti scrisă toată-n carnea mea !

! de-acuma nu te-oi mai uita,
coapsele-ţi line, stins oval
pieptul, parfum de portocal,
împarfumează pielea mea !

! de-acuma nu te-oi mai uita,
tu care zi de zi te uiţi
şi nici nu-ţi vezi, nici nu-ţi săruţi
umbra plecată-n faţa ta !

! de-acuma nu te-oi mai uita,
dar nu te chem, nici nu te cer
acelor care-aici subt cer
posedă şi pămînt şi stea !

! de-acuma nu te-oi mai uita,
cu tine dorm şi-n braţ te strîng,
cu tine-n miezul nopţii plîng
ca pruncu-n braţ la mumă-sa !

! de-acuma nu te-oi mai uita,
în noaptea sfîntă, leagăn sfînt,
noi sîntem singuri pe pămînt
cu Domnul şi Lumina Sa !

! de-acuma nu te-oi mai uita,
în noaptea sfîntă, leagăn sfînt,
Domnul cu-ale Lui mînuri blînd,
Domnul blînduţ ne-o legăna !

4 Cezar Ivănescu

Rosarium (Pietate)

2009-12-25T17:55:00.001Z

! roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
nimeni în oraş nu ştie
de ce-a fost luat şi dus,
roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus !
roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus !

! roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
vina lui e-atît de mare
că măcar nu s-a mai spus,
roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus !

! roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
roagă-te-n tăcere mare
cît vecinii nu te-au spus,
că te rogi mereu, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
că te rogi mereu, Marie,
pentru pruncul tău Iisus !

4 Cezar Ivănescu

Doina (Uri memento)

2009-12-12T15:16:00.001Z

! opt milioane patru su’ de mii
de lighioane-n foc şi-n apă lină
s-au încarnat ca mie tu să-mi vii
făptură-a celor vii în veci Regină,
rege-al făpturilor, Stăpîn deplin
pe Cuget şi pe Vorbă şi pe Faptă,
azi trupul meu ca pe un vas te ţin
plin de venin, cu mîna mea cea dreaptă

închinătoarea, scriitoarea sa –
ca o Mireasă plină e de lacră-
de lacrămi că doar nu din vina sa
sufăr cît nici nu spun, Fiinţă Sacră,
sufăr atît că nu mai am deloc
iubire pentru tine carnea-mi tandră,
făcut din suferinţă-s cum din foc
începătoarea Lumii salamandră !

! ard de durerea bietului meu trup,
faceţi-mi trupul, viermilor, ţărînă,
trei mii de ani de-acum de el mă rup,
fără-de-sufletu-mi o să rămînă,
l-or învîrti vîrtelniţe de foc,
muncit şi chinuit mereu nestareţ,
pînă l-o strînge iară la un loc
sufletul meu pios nepizmătareţ,
eu către mine trup al meu mă-ntorc
în Kali-Iuga, în Eonii care-ţi
vîntură în vîrtelniţe şi-ţi storc
miezul dezastrului mereu nestareţ,
mă-ntorc şi nu ştiu dacă să te iert,
sau să te sparg să nu mai ţii în tine
secretul jertfei şi-acel plin deşert
al Gîndului-Sămînţă-a Lumii-n tine !

! ajută-mă, tu, Dumnezeul meu,
să mă mai pot iubi acum pe mine
în ceasul cărnii bolnave mereu
de trupul meu voind să mă-nstrăine,
Doamne, – acest trup de rîsul rîsului,
e cea mai sfîntă şi mai sfîntă cupă,
mai sfîntă decît Raza Soarelui
care-a ta mînă o s-o întrerupă,
e sfînt şi sfînt şi sfînt e, Doamne, cel
de Tine plin cum Tu eşti plin de Tine,
împacă-mă şi-mpacă-mă cu el
cu trupul meu voind să mă-nstrăine,

lotus c-o mie de petale vii
iluminat petală cu petală
ca o Mireasă Albă-n pirostrii,
Clară Lumină, Tu, Primordială
resoarbe-mă în muzica dintîi
Sufletul Lumii iară să mă ţină
şi-n tine cît de mult, de poţi, să-amîi
Marele Bang, Fiinţă de Lumină !

Barcu negru (prohod)

2009-10-24T15:48:00.002+01:00

Amaliei Rodriguez
în eternitate

! cu o Barcă Neagră
printre morţi mă purtară
ca Sufletul meu să se încînte cu Moarte !

! ca Sufletul meu
să îl mănînce Moartea,
ca Sufletu-mi, Doamne, Moartea să-l beie !

! să mi-l omoare, Sufletul,
cei mulţi tăbărîră
şi lovitu-m-au, Doamne, şi mă îngenuncheară !

! şi m-au rupt în bucăţi
ca pe Viermii Pămîntului
şi eram, Doamne, Viermele-Vierme printre cadavre !

! şi eram nici cît un Vierme
şi m-am rugat, Doamne, de Tine
şi n-am găsit la Tine îndurare !

! Te-am rugat să mă iei
şi a mă luare
ca pe o rază în întuneric nu Te-ndurai !

! nu Te-ndurai, nu Te-ndurerai, Doamne,
şi m-am rugat, Surioare, Surioare,
Urse-Ursance-Ursitoare, de mine îndurare !

! şi mă purtară, Demenţă,
cu o Barcă Neagră
printre morţi mă purtară !

! şi am mîncat cu Demenţa la masă
şi-am înghiţit dumicatul şi anafora Demenţei,
cu Sfînta Demenţă mă cuminecară !

! şi rîdeam ca o floare scuturată de viscol,
şi rîdeam ca o floare
ca Floarea-Soarelui-Cancerului !

! şi mult de mine se bucurară
se bucurară urzicele buzelor
îmi tămîiară şi-n urinele curvelor mă îmbălsămară !

! cu o Barcă Neagră
printre morţi mă purtară
cu vîsle de smoală !

! cu vîsle de smoală
amarele gîndului
în Centrul Pămîntului !

! în Miezul Pămîntului
mă copleşiră, mă îndemnară,
mă îngenuncheară, mă îndemnară !

! să-i sărut mînurile
să-i sărut inelele,
să-i sărut gura, să-i sărut noada !

! mă purtară, mă purtară
mai aproape de Căpetenia Amară
cu ţeastă de omenime, cu Cuget de Fiară !

! cu o Barcă Neagră
printre morţi mă purtară !

Muză dormind

2009-10-24T15:39:00.003+01:00

După Claude Monet,
Camille Monet sur son lit de mort

! vrem să uităm chiar totul, totul
să ne-mbuibăm, nu de durere,
şi ochii ce-au văzut tortura
să se închidă să se-nchidă,
dar dacă vrei să uiţi şi dacă
vrei să te faci că nici nu vezi
cum se înfruptă toţi gămanii
din trupul sfînt al Marii Zile
ca la pomana unui mort,
cum iau mereu nedînd nimica
îţi voi aduce iar în faţă
durerea tinereţii tale,
în pîcla somnului şi-a morţii
muza cu faţa muribundă
şi urîţită ca şi Moartea

nu uita, dragoste, pe-aceia
ce ţi-au sfărmat, fragilă, viaţa,
pe-aceia care ne lăsară
din chipul dragostei doar groaza,
nici sărăcia ta, nici moartea
muzei sluţită-n agonie,
şi în aceste vremi în care
trec indivizii numa-numa
şi trec şi trec numa să treacă,
alină-ţi sufletul cu ură
alină-ţi viaţa ta cu Moartea !

Poem ascensional. Exorcism (fragment), text inedit

2009-09-21T17:27:00.006+01:00

! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
cît aur, smirnă şi tămîie,
rogu-mă miluieşte-ne,
unduitoare-a tale grîie
cu sfînt prinos, – sufletele,
ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule!

! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
Sufletul meu copil, mîntuie
în Suflet toate groazele,
şi mîna de copil, căţuie
arzînd şi gura, – urlete,
ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule!

! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
decît acel ce mai întîi e
Copil Divin ca Soarele,
Copil Divin rîzînd la Soare,
cu rîsul, ardere de tot,
pe Sufletul meu fă prinsoare,
Doamne, că dintre morţi îl scot!

! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
cît cel cu galbene călcîie
călcîndu-ţi, sfinte, urmele,
mă miluieşte şi-ngăduie
şi-mboboceşte-i ranele
Copilului ce-am fost şi nu e
Cum nici Fiinţa ta nu e

dar ne întinde mînuri arse
şi urlă-n toate lumile,
privirile îi sînt întoarse
în el ca-n stele razele,
ca să se mîntuie de groază
spre dînsul Doamne, -nclină-te
şi adu-l iar la tine-acasă,
o, Doamne-Dumnezeule!

! şi carnea lui cea flagelată
de bărbat tînăr şi frumos
cu bisturiu a fost tăiată
şi curăţată pân' la os,
os alb precum albeaţa rochii
Miresei de Ierusalim,
tăiaţi şi creierii şi ochii
cu care, Doamne, te privim

carnea mea, Doamne, ca Niobe
vecinic imploratoare-n cer,
alai de surle şi de tobe,
bătut-o-au pe-arşiţi şi ger,
bătut-au carnea să nu ţîie
Sufletul cu icoana Ta,
ca-n veci de veci să nu rămîie
decît osînda cărnii, grea

de-aceea mă rog Ţie, Doamne,
carnea cu care-am sîngerat
ca strugurii striviţi ai toamnei
ca să se facă vin curat
cu mîna Ta azi mi-o mîngîie,
sărută-mi-o cu buzele
ca-n veci de veci să nu rămîie
o, Doamne-Dumnezeule,

cît mîngîierea Ta cea sfîntă
şi gura ta şoptind divin,
cu mine, Doamne, bea şi cîntă,
nu trece-acest pahar cu vin,
căci sfînt şi sfînt şi sfînt e Domnul,
e Domnul Nostru Savaot
care bea vinul cum bea Somnul
Fiinţei suspendat de tot
şi sfînt şi sfînt e robul
care-i închină Domnului
Sufletul lui curat ca bobul
de rouă Okeanului!

! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
din creştet pînă la călcîie
trupu-mi străpuns de suliţe,
nici încreţit de vîntul morţii,
nici asudat de-atît ponos,
nici îndoit de lutul torţii
nici otrăvit cel vas frumos,

plînge-l şi-l spală şi-l botează
cînd toate omenelile
s-au împlinit şi încetează
sfioasele, greşelile,
şi mă călăuzeşte-n Hăul
care atît ne-a despărţit,
şi mă desparte de tot Răul
ce-asupra mea s-a săvîrşit,

să las surîsul să alunge
aceste feţe de coşmar,
Copil Divin cu plete lunge
eu să mă-ntorc la tine iar,
nici amintirea lor, nici umbra
să nu rămîie, ci-n trecut
etern li se prefacă sumbra
lor viaţă, nemaiîncăput
în Timpul Vieţii, cel de faţă
în care Tu mă priveşti mut
Doamne şi Faţă către Faţă
vezi Răul ce mi s-a făcut,
dar lîngă Tine-i numai bine,
de-aceea-Ţi zic neprefăcut,
fie să treacă de la mine
tot răul ce mi s-a făcut!

Cezar Ivnescu, Poem ascensional. Exorcism (fragment),
text inedit inclus în volumul Poeme alese în curs de apariţie
la Editura Junimea, Iaşi

Premiu (multumesc!)

2009-08-29T04:43:00.001+01:00

Ion de la Chiuieşti (http://iondelachiuiesti.blogspot.com)
a oferit acest premiu paginii Cezar Ivănescu: Poeme.
Sunt onorată să îl ofer mai departe următoarelor site-uri:

Arta de a trăi
44444 (http://florentinatonita.blogspot.com/)
Victor Roncea
44444 (http://victor-roncea.blogspot.com/)
Iuliana
44444 (http://iuliana-koinonia.blogspot.com/)
Eva Iova – Blogul unei românce din Ungaria
44444 (http://evaiova.blogspot.com/)
Miron Manega
44444 (http://mironmanega.blogspot.com/)
Ochiul Magic – Radu Portocală
44444 (http://portocala.wordpress.com/)
Jos comunismul
44444 (http://jos-comunismul.blogspot.com/)
Viaţa fantastica
44444 (http://emilia-corbu.blogspot.com/)
Altermedia
44444 (http://ro.altermedia.info/)
Nichitus: Foto
44444 (http://nichitus.blogspot.com/)

Regulile premiului:
1. Afisarea premiului
2. Afisarea linkului celui care a oferit premiul
3. Premiul va fi oferit altor 10 bloggeri

Rosarium (Îngerul splendorilor)

2009-06-16T00:27:00.002+01:00

(Motet)

! tu pentru mine sfîntă eşti
tu sfîntă eşti doar pentru mine
tu pentru mine sfîntă eşti
pe seama îngerilor creşti
tu sfîntă eşti doar pentru mine,
tu pentru mine sfîntă eşti
pe seama îngerilor creşti
tu sfîntă eşti doar pentru mine !

! tu pentru mine sfîntă eşti
preasfîntă eşti tu pentru mine
tu pentru mine sfîntă eşti
pe seama îngerilor creşti
preasfîntă eşti tu pentru mine,
tu pentru mine sfîntă eşti
pe seama îngerilor creşti
preasfîntă eşti tu pentru mine !

! tu pentru mine Una eşti
tu pentru mine eşti ca Luna
lumina pentru mine eşti
apocalipselor cereşti
tu pentru mine eşti ca Luna,
lumina pentru mine eşti
apocalipselor cereşti
tu pentru mine eşti ca Luna !

! tu mie Soarele îmi eşti
tu Soare eşti doar pentru mine
tu mie Soarele îmi eşti
din umbra morţii tale creşti
lumină sfîntă pentru mine,
tu mie Soarele îmi eşti
din umbra morţii tale creşti
lumină sfîntă pentru mine !

! departe totdeauna-mi eşti
tu pentru mine eşti ca Luna
tu mie Soarele îmi eşti
tu Manvantara mîntuieşti
tu pentru mine eşti ca Luna,
tu mie Soarele îmi eşti
tu Manvantara mîntuieşti
tu pentru mine eşti ca Luna !

! departe totdeauna-mi eşti
ca luminarea mea de mine
departe totdeauna-mi eşti
privirile îmi osteneşti
privindu-te numai pe tine,
departe totdeauna-mi eşti
privirile îmi osteneşti
privindu-te numai pe tine !

! departe totdeauna-mi eşti
ca Vecinic Sufletul de mine
Alaya sfîntă te numeşti
cu sororale şoapte-mi creşti
vecinic nesaţul meu de tine,
Alaya sfîntă te numeşti
cu sororale şoapte-mi creşti
vecinic nesaţul meu de tine !

! eu ştiu că preafrumosu-ţi chip
e numai muzică şi taină
sufletul meu mi-l înfirip
din muzica acestui chip
care nimica nu destaină,
sufletul meu mi-l înfirip
din muzica acestui chip
care nimica nu destaină !

! doar pentru mine sfîntă eşti
eşti pentru mine Sfînta Faţă
tu Firul Vieţii Una eşti
tu drumul mi-l călăuzeşti
la Domnul faţă către faţă,
tu Firul Vieţii Una eşti
tu drumul mi-l călăuzeşti
la Domnul faţă către faţă !

! plină de Graţie tu eşti
ca o corabie de îngeri
făptura cărnii ţi-o sfinţeşti
fecioară-n inuri fecioreşti
linţoliu alor mele frîngeri,
făptura cărnii ţi-o sfinţeşti
fecioară-n inuri fecioreşti
linţoliu alor mele frîngeri !

! tu Preursită printre Sorţi
tu trunchi ca lemnul de tămîie
puntea luminii peste morţi
tu iar în tine-ai să mă porţi
sufletul vecinic să-mi rămîie,
puntea luminii peste morţi
tu iar în tine-ai să mă porţi
sufletul vecinic să-mi rămîie !

! mireasa sufletului meu
a Lumii pururea Mireasă
nici un Calvar nu mi-i prea greu
ştiind că m-oi întoarce eu
întru a Vieţii Sfîntă Casă,
nici un Calvar nu mi-i prea greu
ştiind că m-oi întoarce eu
întru a Vieţii Sfîntă Casă !

! mai lasă-mă să te privesc
cît ochii mei nu sînt ţărînă
toate-ale tale se tocmesc
lucrate-n spor dumnezeiesc
de-a nu ştiu cui străină mînă,
toate-ale tale se tocmesc
lucrate-n spor dumnezeiesc
de-a nu ştiu cui străină mînă !

! mai lasă-mă să te privesc
lumină care mă incineri
în tine sufletu-mi topesc
şi trupul cald şi-mi înfrăţesc
lumina ochilor mei tineri,
în tine sufletu-mi topesc
şi trupul cald şi-mi înfrăţesc
lumina ochilor mei tineri !

! mai lasă-mă să te privesc
lumina ochilor mei tineri
toate-ale tale se tocmesc
lucrate-n spor dumnezeiesc
tu harismata Sfintei Vineri,
toate-ale tale se tocmesc
lucrate-n spor dumnezeiesc
tu harismata Sfintei Vineri !

! tu pentru mine Una eşti
tu pentru mine eşti ca Luna
ca Luna plină vecinic eşti
din Graţie nu mai descreşti
tu pentru mine eşti ca Luna
ca Luna plină vecinic eşti
din Graţie nu mai descreşti
tu pentru mine eşti ca Luna,
tu mie Soarele îmi eşti
tu Soare eşti doar pentru mine
tu mie Soarele îmi eşti
din umbra morţii tale creşti
lumină sfîntă pentru mine,
tu mie Soarele îmi eşti
din umbra morţii tale creşti
lumină sfîntă pentru mine !

Doina (Străina)

2009-06-16T00:19:00.001+01:00

! tot mai mult de-acum, ştiu bine,
de tine m-oi depărta
cum se depărtează Steaua
moartă de lumina sa,
am fost unul trup cu tine,
ne-a fost una inima,
tot mai mult de-acum, ştiu bine,
de tine m-oi depărta,
am fost unul trup cu tine
şi unime inima,
rază sfîntă pentru nime
cărei i-a murit Steaua !

! tot mai mult de-acum, ştiu bine,
de tine m-oi depărta,
tot mai mult de-acum, ştiu bine,
de tine m-oi depărta !

! numa, numa eu cu tine
dacă-am fi şi tot în Ra–
tot în Raiul cel ca neaua
alb de albă-n pomi floarea
numa vecinic nu ne-am ţine
nu ne ţine făptura,
tot mai mult de-acum, ştiu bine,
de tine m-oi depărta,
numa vecinic nu ne-am ţine
nu ne ţine făptura,
rană sfîntă pentru mine
carne tu din carnea mea,
tot mai mult de-acum, ştiu bine,
de tine m-oi depărta,
tot mai mult de-acum, ştiu bine,
de tine m-oi depărta !

! cît ţi-ar fi de mine pline
braţele şi inima,
oricît m-aş umple de tine
străinu-s, eşti străina,
de-aş fi inimar, ce line
inimile ne-aş lucra
puse-n trupuri angeline
trase bine la rindea,
de-aş fi inimar, ce line
inimile ne-aş lucra:
plîngi cu lacrimi şi suspine
sînge plînge inima,
tot mai mult de-acum, ştii bine,
de mine te-i depărta,
tot mai mult de-acum, ştii bine
de mine te-i depărta !

! se despart ape de ape
şi apele de pămînt,
ziua Soarelui de noapte
Steaua de-ntuneric crunt,
tu de mine mai aproape,
decît însumi mie-mi sînt,
Moartea vecinic ne desparte
înşine al nost’ mormînt,
Moartea vecinic ne desparte
înşine al nost’ mormînt,
noi sîntem Morminţii, pleoape
pentru ochiul Celui Sfînt,
noi sîntem Morminţii, pleoape
pentru ochiul Celui Sfînt,
Moartea vecinic ne desparte
înşine al nost’ mormînt,
tu de mine mai aproape
decît însumi mie-mi sînt
se despart ape de ape
şi apele de pămînt
ziua Soarelui de noapte
Steaua de-ntuneric crunt,
tu de mine mai aproape
decît însumi mie-mi sînt,
tu de mine mai aproape
decît însumi mie-mi sînt !

Jeu d’Amour (Rugă)

2009-06-16T00:09:00.001+01:00

! îndură-te, Doamne, îndură-te, Doamne,
moartea mea se-nalţă scară pîn’ la cer,

îndură-te, Doamne, îndură-te, Doamne,
şi pogoară-mi îngerul care ţi-l cer !

! îndură-te, Doamne, îndură-te, Doamne,
şi pogoară-mi îngerul care ţi-l cer,

îndură-te, Doamne, îndură-te, Doamne,
ruga mea se-nalţă scară pîn’ la cer !

Jeu d'Amour (Regina din Saba)

2009-06-11T12:48:00.003+01:00

! veni la noi Regina cea din Saba,
ebreii-au plîns fără cuvînt,
îi aurea de rîs în lacrimi pleoapa,
David, eu sînt Acel Pămînt !

! eu chiar azi-noapte te-am visat,
mai e de lacrimi udă perna,
tu eşti Hristos adevărat,
măreaţă Sophia aeterna,

tu eşti Luceafărul căzut
în sarea lacrimei de sară,
dulceaţa noastră din adînc,
licoarea stupilor de ceară,
geamăna somnului astral,
Luceafărul de dimineaţă,
Frumseţe, Tu, Oglindă eşti,
ne-arăţi ca heruvimi la faţă !

! veni la noi Regina cea din Saba,
sărmanul gîndul, – scoliast,
mai pură decît morţii din mastaba,
această curvă, suflet cast,

cu şalele lucind ca abanosul,
şira spinării, adamant,
ca trestia-i dulcea dorinţa, osul
rîzînd als sieus fizels amans !

!

! Regină, bine ai venit,
tu eşti Regina cea din Saba,
Leii leşină-n umbra ta,
călcînd pe umbra ta cu laba !

! Regină, bine ai venit,
tu eşti Regina cea din Saba,
Leii leşină-n umbra ta,
călcînd pe umbra ta cu laba !

Jeu d’Amour (Nirvana)

2009-06-01T13:47:00.000+01:00

! Geneviève, ca sîngele adormi în Ţara
a unui sfînt şi legănat mormînt,
căldură, gura ta, Măritul Soare, Vara,
o înviază într-un alt pămînt !

! eu merg pe drumuri numai drumuri de cenuaşă,
drumuri ca fir de aur cum s-a spus –
lăcaşul cel de nepătruns prin nici o uşă,
lăcaş adînc ce nu-i nici jos nici sus,

şi nici adînc – nu-i poţi cunoaşte adîncimea
celui păzit în somn de un surîs,
Geneviève, azi carnea ţi-i ca străvezimea
inimii unui îngere ucis !

! dacă nu te-oi mai vedea
la noi în Provanţa,
tot pe jos te-oi căuta
în întreaga Franţa !

! Domnul mi te-a dăruit
minunată Evă,
în genunchi am să mă rog
Sainte-Geneviève !

! dacă nu te-oi mai vedea,
plîngînd la icoane
lemnul lor cel blînd şi sfînt
se va face rane !

! sîngele va picura
sfinţilor pe gură
îndrăgind durerea mea
face-s-or făptură !

! eu mai mult voi plînge mult
sînge sfînt de sfinte
tot parfumul trupului
tău avînd în minte !

! în călduri ca spicul sfînt
ca Tauru-n febră
capul am să-mi plec în piept
Sainte-Geneviève !

! nu te mîntui de păcat
decît prin păcatul,
părul lung i-am desfăcut,
părul lung cît patul !

! Sainte-Geneviève de mai
Sainte-Geneviève
Sainte-Geneviève de mai
Sainte-Geneviève,

Sainte-Geneviève de mai
am vreun gust pe limbă
gustul Limbii tale-l am
el prin ţări mă plimbă !

! Prinţul Kama, Roşul Plug,
trupul mi-a aratu-l,
nu te mîntui de păcat
decît prin păcatul !

! dacă nu şi nu şi nu
hrana mea şi rana
mi le mîntui adormind
somn ca mierea: prana !

! dacă nu şi nu şi nu
Timpul bat cu geana –
visul meu aci-ncepu
Ţara lui: Nirvana !

Către discipoli (CXCVIII) (Cîntec napolitan)

2009-05-28T00:12:00.000+01:00

Doamnei Aurelia Călinescu

! Te caut cu desperare
şi vecinic Te-oi căuta,
Te caut cu desperare
şi vecinic Te-oi căuta,
dar Noaptea Mare e tot mai mare
şi bezna tot mai grea,
dar Noaptea Mare e tot mai mare
şi bezna tot mai grea!

! Te caut cu sîngerare
ca sîngele inima,
Te caut cu sîngerare
ca sîngele inima,
şi trupul meu cum va sîngerare
cînd mă vor înjunghia,
şi trupul meu cum va sîngerare
cînd mă vor înjunghia!

! Te caut cu desperare
şi Groaza e-n urma mea,
Te caut cu desperare
şi Groaza e-n urma mea,
Trimişii Beznei or să mă-omoare,
nu te-oi mai căuta,
Trimişii Beznei or să mă-omoare,
nu te-oi mai căuta!

! Te caut, Doamne, Te caut,
Trimişii-s pe urma mea,
Te caut, Doamne, Te caut,
Trimişii-s pe urma mea,
mai amînare-mă să Te laud
că nu Te pot afla,
mai amînare-mă să Te laud
că nu Te pot afla!

! De Nepătruns, Neaflatul,
De Negăsitul în veci,
De Nepătruns, Neaflatul,
De Negăsitul în veci
plîngă-Şi Trimisul, Reîncarnatul
cu mînurile-i reci,
plîngă-Şi Trimisul, Reîncarnatul
cu mînurile-i reci!

! de-acuma cu desperare,
Doamne, mă vei căuta,
de-acuma cu desperare,
Doamne, mă vei căuta,
ca un Foc Mare în Noaptea Mare
arzînd din Sinea Sa,
ca un Foc Mare în Noaptea Mare
arzînd din Sinea Sa!

de-acuma cu desperare,
Doamne, mă vei căuta,
de-acuma cu desperare,
Doamne, mă vei căuta,
şi Îţi va face durere mare
că nu mă vei afla
şi Îţi va face durere mare
că nu mă vei afla!

! mă vei striga cu strigare,
cu lumină lumina,
mă vei striga cu strigare,
cu lumină lumina,
dar eu tăcea-voi, tăcea-voi tare
şi m-oi întuneca,
dar eu tăcea-voi, tăcea-voi tare
şi m-oi întuneca!

! mă vei striga cu strigare,
cu lumină lumina,
mă vei striga cu strigare,
cu lumină lumina,
dar trupu-mi rană în vindecare
şi-o-nchide geana sa,
dar trupu-mi rană în vindecare
şi-o-nchide geana sa!

! Te vedeam, Doamne, prin rană
şi vecinic nu Te găseam,
Te vedeam, Doamne, prin rană
şi vecinic nu Te găseam,
la suferinţă cumplită hrană
şi dulce Te aveam,
la suferinţă cumplită hrană
şi dulce Te aveam!

! mă cauţi cu desperare
şi nu mă mai poţi afla,
mă cauţi cu desperare
şi nu mă mai poţi afla
decît pe Cruce de Te-ai urcare
şi Te-ai stigmatiza,
decît pe Cruce de Te-ai urcare
şi Te-ai stigmatiza!

! atuncea de ne-am aflare
şi palmele-am înălţa,
atuncea de ne-am aflare
şi palmele-am înălţa
rană pe rană în sîngerare
noi ne-am tot săruta,
rană pe rană în sîngerare
noi ne-am tot săruta!

Doina (Ultima Thule)

2009-05-25T22:10:00.000+01:00

Domnului Victor Roncea

„Il est vilain, il n'ira pas au Paradis
celui qui decede sans avoir réglé
tous ses comptes.“
Almanach des Bons-Enfants

! Suflet al Nostru, alină-te cu tăcerea-ţi;
nu mă pot, nu mă pot, suflete, alina...
eraţi vorbàreţe şi până mai, mai ieri aţi
zvonit voi buze, voi buze de moartea mea,
eraţi vorbàreţe şi până mai, mai ieri
aţi zvonit voi buze, voi buze de moartea mea !

! şi-acum vă temeţi, vă temeţi că mă ucideţi,
că mă ucideţi şi numa cu un cuvânt,
ca două sfinte petale de crin vă-nchideţi,
nu vă închideţi voi buzele-mi de pământ,
ca două sfinte petale de crin vă-nchideţi,

nu vă închideţi, voi, buzele-mi de pământ!

! azi voi să spuneţi, azi totul eu voi să spuneţi,
să nu ne minţiţi nici cu o imagine,
NIMIC PE SÂNGELE GURII, VOI, SĂ NU-MI PUNEŢI,

SPUNEŢI CUM NE-AU AZVÂRLIT TOT LA MARGINE,
NIMIC PE SÂNGELE GURII, VOI SĂ NU-MI PUNEŢI,
SPUNEŢI CUM NE-AU AZVÂRLIT TOT LA MARGINE !

! toţi tehnocraţii, căcaţii şi democraţii,
toţi comuniştii chinezi, pechinezi şi pro-
l-au subţinut pe spinarea acestei naţii
pe-Oligofren ca pe curva din Babilo-,
l-au subţinut pe spinarea acestei naţii
pe-Oligofren ca pe Curva din Babilo- !

! ne-a împroşcat curvuliţa de Europă
cu voma-i multă din trupul umflat de vin
primind în schimb pantofiorii de antilopă,
Firma „Guban“ – Timişoara, cu bani puţini,
primind în schimb pantofiorii de antilopă,
Firma „Guban“ – Timişoara, cu bani puţini!

! azi voi să spuneţi, azi totul eu voi să spuneţi,
să nu ne minţiţi nici cu o imagine,
nimic de sângele gurii voi să nu-mi puneţi
spuneţi cum ne-au azvârlit tot la margine,
nimic pe sângele gurii voi să nu-mi puneţi,
spuneţi cum ne-au azvârlit tot la margine !

! unde scrâşneşte de groază şi geme totul
şi unde Molohii unui virgin infern
zilnic ne măsură şi Sufletul cu cotul
şi unde zilele cenuşa morţii cern,
zilnic ne măsură şi Sufletul cu cotul
şi unde zilele cenuşa morţii cern !

! unde castratu-i făcut să viseze castră
şi unde naşte femeia singură pui
hrăniţi din bezna ţâţoaicelor de colastră
amari la suflet ca fierea de amărui,
hrăniţi din bezna ţâţoaicelor de colastră,
amari la suflet ca fierea de amărui !

! spune tu gura mea cea vineţie-albastră,
spuneţi voi buze, voi curvele orişicui,
azi nu-mi mai trebuie astăzi nici mila voastră
azi nu-mi mai trebuie azi mila nimănui,
azi nu-mi mai trebuie astăzi nici mila voastră
azi nu-mi mai trebuie azi mila nimănui!

! unde e foame şi-i frig şi e şi arşiţă,
nici pielea toată pe tine nu poţi s-o tragi,
vecinic te mâncă un altul şi te sughiţă,
cretinoizi cu o mutră de lotofagi,
vecinic te mâncă un altul şi te sughiţă,
cretinoizi cu o mutră de lotofagi !

! toţi absolvenţii lui nenea Ştefan Gheorghiul:
Popescu, rector, Dinescu, ţâfnos emul,
toţi puţitori parcă-şi poartă în cap sicriul
cu-mpuţiciunea de creier mic şi fudul,
toţi puţitori parcă-şi poartă în cap sicriul
cu-mpuţiciunea de creier mic şi fudul !

! unde de toate ai doară în profunzime
şi unde numai dorinţele-ţi le posezi,
unde ucizi, eşti ucis şi rămâi tot nime
şi-n aurori boreale te masturbezi,
unde ucizi, eşti ucis şi rămâi tot nime
şi-n aurori boreale te masturbezi !

! neamul nevoii hrănit doar cu mămăligă
şi cu discursul scuipat al unuia şui,
striga de noapte la noi toată noaptea strigă
iar ziua strigă tovarăşii Domnului,
striga de noapte la noi toată noaptea strigă
iar ziua strigă tovarăşii Domnului !

! cei de la margine, cei daţi mereu deoparte,
cei puşi de pază şi-acolo lăsaţi singuri,
cei mângâiaţi şi zăbavnic numai de Moarte
ducând Tăcerea Preasfântdumnezeu pe guri,
cei mângâiaţi şi zăbavnic numai de Moarte
ducând Tăcerea Preasfântdumnezeu pe guri !

! Strajă Romană pe Tisa şi sus pe Nistru
vecinic la margine, vecinie poporul meu,
arată-ţi astăzi şi chipul tău cel sinistru
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu,
arată-ţi astăzi şi chipul tău cel sinistru
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu !

! mişcă-ţi tot trupul tău groaznic topit în aur,
mişcă-ţi inelele lanţului tău de fier,
mişcă-ţi tot trupul tău mare ca de balaur
şi te înalţă cu muget până la cer,
mişcă-ţi tot trupul tău mare ca de balaur
şi te înalţă cu muget până la cer !

! mişcă-ţi odată tot trupul tău de balaur
şi zvârle flăcări şi flăcări, Pământul meu,
plumbul răbdării preschimbă-ţi-l tu în aur
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu,
plumbul răbdării preschimbă-ţi-l tu în aur
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu !

!

! blestemul nostru, jigodii, să vă ajungă,
să nu vă-nghită Pământul cel Românesc,
ştefangheorghişti-securişti, ăi cu laba lungă
înşfăcând tot şi-otrăvind tot ce întâlnesc,
ştefangheorghişti-securişti, ăi cu laba lungă
înşfăcând tot şi-otrăvind tot ce întâlnesc !

! voi, comunişti pupcurişti şi curişti şi încă
radio-Moscova, ştiu, nene că-aţi avut
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut,
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut !

! voi, comunişti pupcurişti şi curişti şi încă
radio-Moscova, ştiu, nene că-aţi avut
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut,
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut !

La Casa Doinei şi-a lui Sorin

2009-05-21T23:27:00.000+01:00

! vin de pe Cruce,
Lumină Dulce,
Lumină Dulce,
La Casa Ta!

! la Casa Doinei
şi-a lui Sorinul
vin cu luminul
din faţa mea

născut pe şase
de dimineaţă,
Schimbat la Faţă
Domnul stătea

m-a născut Muma,
m-a născut numa
să îi văd Faţa,
Lumina Sa,

să urc pe Cruce
precum se duce
Mire-Mireasă
Mire-Mirea,
vin de pe Cruce,
Lumină Dulce
Lumină Dulce,
La Casa Ta

! mă tot loviră,
mă răstigniră,
plină de rane
e carnea mea,

mă potopiră
sîngiuri şi seve
ca trupul Evei
cînd se spărgea,
ţipai de groază
ca să mă vază
Tatăl din Ceriuri
mă schingiuiră,

! încă o dată,
şi-ncă o dată,
Tatăl din Ceriuri
mă schingiuiră,

cînd a urlare
am strigat tare,
Tatăl în Ceriuri
mă părăsea,
numa zdrobire
şi amuţire
numa sfîrşire,
mi-i inima!

limba-mi înghite
vorbe sfîrşite,
şi-mi linge gura,
cu rana sa,

Pe Cruce stărui
ca să îmi nărui
haina de carne
ce te-ar uita
cum pot eu, Tată,
încă o dată,
să îţi văd Faţa
şi dragostea

un galbăn nufăr,
plătesc şi sufăr
că pot uitarea
Fiinţa Ta,

cît e Vecie
tot o să ţie
Tatăl pe Fiul
în mîna sa,

Fiul în rugă
precum o slugă,
plecînd genunchii
va genunchea,

nu e plînsoare
mai luminoare
Tatăl plîngîndu-şi
odrasla Sa

Tatăl rupîndu-şi
Fiul din Sine
rupîndu-l bine
să-l răstignea-
nu e plînsoare
mai luminoare
Fiul urlîndu-şi
ruperea Sa,

o adiere la
la Înviere,
Dulcea Lumină
I-o lumina,

o adiere
la Înviere,
Dulcea Lumină
I-o lumina!

!

vin de pe Cruce,
Lumină Dulce,
Lumină Dulce,
La Casa Ta!

Cezar Ivănescu, aprilie 2008, Iaşi, poezie publicată postum in revista Timpul,
include viziunea lui Nifon din Chivotele

Sutra XV, a Clarei

2009-05-21T22:24:00.000+01:00

! în casa cea mai săracă
din Lume,
unde sufletul lui
Petru Aruştei plîngînd
neîncetat o să vină,
tu stai la o masă şi scrii
cu capul plecat, Clară
Lumină,
tu cobori treptele
şi de zid
te reazemi cu mîna...
oare-o să ţină?
cu genele-ţi lungi de moarte
acoperă-ţi ochii: aici
ne închid gene şi ziduri
şi ceriuri, Sufletul,
Clară Lumină !

Gîndul

2009-05-21T22:16:00.000+01:00

! cu Gîndul Morţii ca un frate geamăn
tu casa ta nu ţi-o mai părăseşti
că nu poţi merge printre lume singur
cu Gîndul Morţii ca un frate geamăn
giganţi ciocani în tîmplă îl pocnesc
pe cine mai duci tu de mînă, frate ?
cînd Gîndul Morţii sîngele i-a curs
cînd Gîndul Morţii ca un frate geamăn
mai mult decît un mort fără sicriu în veci
pe care-orice regat al morţii îl respinge
cu Gîndul Morţii ca un frate geamăn
tu casa ta nu ţi-o mai părăseşti
şi gîndul Morţii-l ungi cu gura
un cal bolnav privindu-se-n oglindă
capul culcîndu-ţi pe grumazul lui
plîngi Gîndul Morţii ca un frate geamăn
cu Gîndul Morţii ca un frate geamăn
simţi că enormă-i locuinţa
iar tu nu eşti vreun Cavaler de Preţ
şi Gîndul Morţii-ncet
va stinge lumînarea
şi-or năvăli gîndacii impotenţi
şi-apoi păianjenii furnicile măreţe
şi cîrtiţe la braţ
şi devorîndu-ţi Gîndul Morţii
fratele tău geamăn
sătulele fiinţe-ţi vor dormita alături
singur lăsîndu-ţi goală locuinţa
vei călca la drum
surîzător în Ţara Morminţilor
şi fiindcă-n ceruri e scris
că ai avut odată un mormînt
în Dumnezeul
simplei calităţi a Morţii
nimeni nu-ţi va mai da o locuinţă
plîngi Gîndul Morţii ca un frate geamăn
pe cine mai duci tu de mînă, frate ?

Turn

2009-05-14T22:48:00.000+01:00

Şi pentru că duşmanul meu mi-a spus că voi muri
Eu i-am spus: caută-ţi de treabă!
Cum ai putea muri, tu, Mary?
Doar am conceput împreună acest poem!

Şi în inimă porţi înţelepciunea tuturor femeilor
Cum crucea l-a purtat pe Isus.
O, noi care ne-am aruncat fericirea
– Cum Iosif de fraţii lui a fost aruncat –
Spre a o găsi rege pe durere!

Cum ai putea muri, tu, Petre?
Care pe toate le-ai învăţat singur, ca Adam,
Pentru-a ne fi tată, şi ai pictat
Pe când alţii îşi ucideau părinţii?
Tablou-acela al tău care se cheamă
„Lupta cu forţele întunericului”.
Pe mine m-a făcut să cred că dacă vei pleca
Planeta se va ţine ca o albină pură după tine!

Ori tu, Mil, cum ai putea să mori?
Când ai venit şi-ai început să plângi,
Ascuns după gheara unei păsări,
Care-şi înfigea ciocul în palma ta dreaptă.
Ori eu. Cum s-ar putea să mor?
Când voi mi-aţi spus
Că mâine dimineaţă vom bea cafea,
Şi vom deschide gazeta-n care
Nu va apare acest poem.

Doina (Passiflora incarnata)

2009-05-14T19:35:00.000+01:00

! voi ce l-aţi urcat pe cruce pe Hristos,
un bărbat atît de tînăr şi frumos,
lăudaţi-l mult în muzici şi-n poeme,
că Hristos, de dragul vostru, în piroane urcă iar din vreme-n vreme,
că Hristos, de dragul vostru, în piroane urcă iar din vreme-n vreme !

! voi, flămînzii, şi voi, răii, şi voi toţi,
neam de tîrfe nesătule şi de hoţi,
bucuros Hristos scuipatul vi-l primeşte
şi numai de dragul vostru, cu un chin mai nou se primeneşte
şi numai de dragul vostru, cu un chin mai nou se primeneşte !

! numai unul dintre voi a născocit
chinul care pe Hristos l-a omenit
şi pe cruce nu-l mai lasă să-şi ia locul,
şi numai de dragul lui, pustii-v-ar Dumnezeu cu focul
şi numai de dragul lui, pustii-v-ar Dumnezeu cu focul !

Doina (Tatăl meu Rusia), înregistrare din spectacol, 2000, Târgu Neamţ

2009-05-02T15:02:00.000+01:00

Doina (Tatăl meu Rusia)

2009-05-02T14:58:00.000+01:00

! de cincisprezece ani nu ştiu, nu ştiu nimic de tine, Tată,
stai tot în casa-n care-am stat copil în vîrsta fermecată,
stai tot în casa-n care crunt îmi loveai trupul cu centura?
val roş de sînge şi acum tot îmi mai podideşte gura !

! sărutu-ţi mîna, Tată bun, sărutu-ţi mîna şi-nchinare
ca Domnul-Dumnezeu tu eşti, ca Dumnezeu şi Sfîntul Soare,
cîţi pumni în inimă-am primit mi-au fost ca floarea la ureche
că nu e pumn să poată sta cu pumnul Tatălui pereche !

! sărutu-ţi mîna, Tată bun, sărutu-ţi mîna şi genunchii,
te-ating cu palma de copil cu-nvineţitele ei unghii,
mi-s mîinile tot străvezii, nevinovate, albe prunce,
putea să mi se-oprească-n loc cu totul inima atunce !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
Tu numărai şi-ţi întindeam palmele-nsîngerate ţia...
Te-ai fi oprit de-ai fi văzut că fiul tău de-al doilea plînge
ţi-aş linge cizmele şi azi de-ar fi stropite de-acel sînge !

! Tu erai tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
Tatăl dement cu epoleţi şi cu centură ca leşia...
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii te uram şi Mama,
că ni l-ai pus tu pe pereţi pe Stalin şi-ai dat jos icoana !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
mai mult pe mine mă băteai, spre mine-ţi abăteai urgia...
pînă spre miezul nopţii mult în casa noastră luminată
se auzea cum tu loveşti cu vrednicia ta de Tată !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
ne-ai îngrozit cu groaza ta copiilor copilăria...
m-ai prigonit, m-ai alungat din părinteasca noastră casă,
de-aceea azi picioarele mi-s tari ca fierul şi frumoasă !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
genunchii azi mi-i plec şi-ţi plîng singurătatea, nebunia...
mă poartă azi picioarele pe Drumul Noilor Imperii,
la Noua Sofie să-ajung pe crucea Albelor Siberii !

! nimic nu poate-a mă-ngrozi, sufletul meu nu se mai teme...
de tine doar mi-i dor mereu, nu te-am văzut de-atîta vreme,
dar nu bătrîn, dar nu dement, n-aş vrea să-mi pari acum un altul,
Tu care trupul mi-ai făcut tare şi neted ca asfaltul !

! poate de-acum, nu mai e mult şi în Siberia ni-i drumul,
la tine doar mă mai gîndesc cît ţine şi ne-o ţine-acumul,
fiul vîndut şi schingiuit ce gînd să-ţi mai trimită ţia?
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia !

! de cincisprezece ani nu ştiu, nu ştiu nimic de tine, Tată,
stai tot în casa-n care-am stat copil în vîrsta fermecată...
stai tot în casa-n care crunt îmi loveai trupul cu centura...
val roş de sînge şi acum tot îmi mai podideşte gura !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia !

4 Cezar Ivănescu

Către discipoli (CXCVI) (Mirungere)

2009-05-02T13:34:00.000+01:00

! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge!

! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
privesc şi, Doamne, ştiu că-ai să repezi
zăvozii tăi de-acolo să mă-alunge
că-n Sufletele noastre nu mai crezi
că mai presus ca Lumea pot ajunge,
că-n sufletele noastre nu mai crezi
că mai presus ca Lumea pot ajunge !

! nu crezi că nu m-am sfărîmat de tot
cînd ţi-am strigat cu jale de pe cruce
şi tu ne-ai părăsit şi-acum socot
că părăsirea ta a spaimă-aduce,
şi tu ne-ai părăsit şi-acum socot
că părăsirea ta a spaimă-aduce,
ţi-i spaimă să întîmpini, te-nspăimînţi
să-ntîmpini iar ca Dumnezeu cel viul
pe-acel ce urlă cu genunchii frînţi
şi-ţi scuipă-n faţă sîngele ca Fiul
pe-acel ce urlă cu genunchii frînţi
şi-ţi scuipă-n faţă sîngele ca Fiul !

! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
nici raza cea de lună nu străpunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
nici raza cea de lună nu străpunge !

! acolo unde stă Sufletul meu,
acolo Domnul fiul blînd şi-l unge
spre-a-l răstigni şi-nsîngera mereu,
Soarele-l arde, floarea îl străpunge,
spre-a-l răstigni şi-nsîngera mereu,
Soarele-l arde, floarea îl străpunge !

! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
acolo unde stă sufletul meu,
acolo unde Domnul Fiu-şi unge
spre-a-l coborî şi-nsuliţa mereu,
de-acolo nimeni n-o să-l mai alunge,
spre-a-l coborî şi-nsuliţa mereu,
de-acolo nimeni n-o să-l mai alunge !

! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
Sufletu-ţi, Doamne, nu mă poate-ajunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
Sufletu-ţi, Doamne, nu mă poate-ajunge!

! cînd izbăvit de Cel Viclean şi Rău,
pe Domnul meu îl cînt, care mă frînge,
sînt mai presus de Tine, Fiul Tău,
Tatăl al meu şi-al lacrimei de sînge,
sînt mai presus de Tine, Fiul Tău,
Tatăl al meu şi-al lacrimei de sînge!

! sfinţească-se Împărăţia Ta
în care trupul meu ca trandafiru-i,
te spăl cu sufletul ca lacrima
şi în plînsorea mea te-mbrac şi mirui,
te spăl cu sufletul ca lacrima
şi în plînsoarea mea te-mbrac şi mirui !

! picioarelor le-aştern covor de plîns
şi Lumea ţi-i covor la dulci picioare,
cît încă Lumea toată nu s-au strîns
precum un sul cu scrieri a mirare,
cît încă Lumea toată nu s-au strîns
precum un sul cu scrieri a mirare !

! cînd izbăvit de Cel Viclean şi Rău
trăgînd pe lume stol de corbi şi coarbe,
îndură-te de-acum de Fiul Tău
cînd Sufletul lui Lumea o resoarbe,
îndură-te de-acum de Fiul Tău
cînd Sufletul lui Lumea o resoarbe,!

! şi în singurătatea lui dintîi,
suspinul doar al lui ne mai ajunge,
Suflete-al meu de-a-pururea rămîi
ca un Copil Divin cu gene lunge,
Suflete-al meu de-a-pururea rămîi
ca un Copil Divin cu gene lunge!

4 Cezar Ivănescu, Efebul de la Marathon, Ed. Minerva, Bucureşti, 2000

Lecţii de dans

2009-03-18T23:03:00.000Z

În acest timp
în care unii oameni
au ars alţi oameni,
onoarea speţei umane
e grav batjocorită:
suferinţa mea e nimica
pe lîngă cît sînt gata să sufar
pentru a avea dreptul
să ridic iar în faţa voastră
flamura Onoarei!

Nu va mai coborîţi atîta în ochii voştri!

4 Cezar Ivănescu, aprilie 2008

Pentru gloria Clarei (Sutrele muţeniei)

2009-03-18T20:48:00.000Z

! de trei ori Moartea
mi-ai luat-o cu mîna
ca pe o pînză
de paianjen
de pe faţă:
acuma Moartea
mă ţine în Moarte,
Fiica mea, Clara,
ţine-mă-n Viaţă!

4 Cezar Ivănescu, aprilie 2008

Doina (Ţara de Miraz)

2009-02-08T20:50:00.000Z

! numai tu ştii ce-i cu mine,
ce poţi tu, nu poate nime,
trupului, holocaustul,
tu-i ştii cărnii mele gustul,
Moarte, tu, doar tu şi numa
tu-mi ştii inima de-acuma !

! mi-am făcut trupul ca pînza
poate m-o pune pe dînsa,
mîna mea – închinăciune,
amîndouă mîni – tăciune,
amîndouă mîni – strigarea –
s-au topit ca lumînarea !

! adu noaptea şi cer noateaş,
Moarte, rogu-te, ruga-te-aş !

! mi-am făcut trupul ca apa
să-şi spele cu mine pleoapa,
tot pe mine să mă plîngă,
măcar lacrimă nătîngă,
măcar lăcrimarea fi-i-aş
ţie-şi singură fetia-şi !

! Moarte, faţa mea cea hîdă
să mi-o vadă şi să rîdă...
numa zile mohorîte,
nu mă plînge, nu mă rîde,
e a mea şi a oricărui,
ca să vină tre’ să stărui !

! şi nu vine cînd se cere
moartea asta de muiere !

! nu te-ntrebi tu, soro, Moarte,
de ce suflet mai am parte;
beutură şi azimă,
unde mai găsesc inimă !

! numai tu ştii ce-i cu mine
ce poţi tu, nu poate nime,
trupului, holocaustul,
tu-i ştii cărnii mele gustul,
Moarte, tu, doar tu şi numa
tu-mi ştii inima de-acuma !

! tînăr îs, bătrîn n-oi mai fin
umai tînăr îi plac Maichii...
tînăr îs dar îmi ştiu partea,
în puterea mea ţin Moartea,
intru-n ea ca în abisul...
tînăr îs dar îmi ştiu scrisul,
că mi-i scrisa să mă mîntui,
nu mi-i viaţa cît pămîntu-i,
ci mi-i viaţa numa cîtu-i,
fără de frumos, urîtu-i !

! numai tu ştii ce-i cu mine,
ce poţi tu, nu poate nime,
trupului, holocaustul,
tu-i ştii cărnii mele gustul,
Moarte tu, doar tu şi numa
tu-mi ştii inima de-acuma,
trupul meu, numa tortură
şi-amuţire a sa gură,
cînd cu lacrimi pe obraz
plînge ţara de Miraz;
ca heruvii mă ţinea
cu Moartea mă-mpotrivea !

4 Cerzar Ivănescu

Rosarium (Figlia del Tuo Figlio)

2009-02-08T16:18:00.000Z

! oasele-ţi le dezgropară
şi-mi le arătară mie
ca de-acum să nu-mi mai pară
Maica mea că eşti tot vie,
într-un hîrb te adunară
să mai spele-o dată mortul
ca să nu-mi mai pari Fecioară
să ştiu că-ai murit cu totul !

! părul tău ca părul numa
şi încolo oseminte,
să mă-ngrozească de-acuma
Mamă, mînurile-ţi sfinte,
faţa ta, curată faţa,
doar o ţeastă care rîde,
ca să-mi înspăimînte viaţa
plămadă de vise hîde !

! vrut-au vrut ca să mă facă
să cred că tu eşti ca Moartea
Maica mea, la îngeri dragă
vecinic vie şi departea,
ochii care-ţi stau a plînge
cum ar fi putut să-ţi moară?
raza lor nu se va stînge
Tu, de-a pururea Fecioară !

! carnea mea sîngeră iară
numai sîngele mă-ngînă
sufletul mi-l torturară
să cred că eşti doar ţărînă,
doar sudori de sînge-asudă
fruntea-mi, cruntă mi-i privirea,
cum să cred că-ntreaga-ţi trudă
şi a unei vieţi iubirea
cum să cred că-s doar ţărînă
şi un galbăn pumn de oasă,
Maica mea cu albă mînă
şi cu umere frumoasă?
trupul de abia-mi se ţine
roş de sînge ca un boţ îi
Maică-a mea eu cred în tine
şi nu cred că morţi sînt morţii !

! de aceea mă rog ţie,
plînsul ochii mei mi-i strică
vino, Fecioară Marie,
vino-n trupul tău de Fiică,
vino şi-mi sărută gura
trupul meu de rană strigă,
du-mi pe braţele-ţi făptura
sfîntă Maică-a mea şi Fiică !

4 Cezar Ivănescu

Doina (Bucuroasa moarte)

2009-01-04T18:30:00.000Z

Pentru Marin Preda

! sîngele îmi plînge-n sînge
fiindcă trupul meu mă strînge,
nu-s nici viu şi nu-s nici mort
dar mă strînge trupul tot,
nu-s nici viu şi nu-s nici mort
dar mă-nchide trupul tot !

! închisoare, închisoare
te-au crescut ca pe o floare
Muica şi surorile
lacrimi şi sudorile,
Muica şi surorile,
lacrimi şi sudorile !

! am zăcut bolnav în tine
dar acum zăresc lumine,
Soarele s-o înălţa,
vine Moartea şi mă ia,
Soarele s-o înălţa,
vine Moartea şi mă ia !

! închisoare, închisoare
te-am crescut ca pe o floare,
bucură-te, Fată Mare
că m-ai scos din închisoare,
bucură-te, Fată Mare
că m-ai scos din închisoare !

Cezar Ivănescu

Doina (Luminaţi lumini cereşti)

2009-01-04T18:05:00.000Z

! luminaţi lumini cereşti
colo-n valea Baaad
Moartea-mi plînge la fereşti
colo-n valea Baaad,
trei fecioare trec şi torc
colo-n valea Baaad
trec şi nu se mai întorc
colo-n valea Baaad,
Maică-a mea cum m-ai lăsat
colo-n valea Baaad,
de pe cruce ţi-am strigat
colo-n valea Baaad
ca pe-un piepten lepădat
colo-n valea Baaad
Maică tot îţi foloseam
colo-n valea Baaad
părul ţi-l mai netezeam
colo-n valea Baaad
ca pe o oglindă rea
colo-n valea Baaad,
măcar ziua arăta
colo-n valea Baaad
ochii şi făptura ta
colo-n valea Baaad...
luminaţi lumini cereşti
colo-n valea Baaad,
vînăt macule tu creşti
colo-n valea Baaad
măcar pentru tine sînt
colo-n valea Baaad
umbră dulce negru vînt
colo-n valea Baaad
şi căldură subt pămînt
colo-n valea Baaad...
sufăr fără nici un gînd
colo-n valea Baaad
Doamne, mult m-ai încercat
colo-n valea Baaad
dă-mi credinţa că-n mormînt
colo-n valea Baaad
mi-i calvarul încheiat
colo-n valea Baaad
şi nu sufăr de curînd
Doamne, mult m-ai încercat
abia Gînd, abia Cuvînt
Doamne, mult m-ai încercat
Maicii cînd chin greu m-ai dat
pămîntit, reîncarnat
colo-n valea Baaad,
faţa apei s-o descînt
Doamne, – atît de rău ţi-am fost?
apele s-au otrăvit,
Doamne, – atît de rău ţi-am fost?
Doamne, cum de n-am murit,
Doamne, – atît de rău ţi-am fost?
într-un lotus stam pîndit,
Doamne, – atît de rău ţi-am fost?
Doamne, Tu – sămînţă grea
Doamne, – atît de rău ţi-am fost?
să nu-mi dai nici Moartea mea
vieţuind fără de rost,
Doamne, – atît de rău ţi-am fost?

! nu mai am nici glas să spun
colo-n valea Baaad
face-te-ai lumină scrum
colo-n valea Baaad
Soare face-te-ai cuptor
colo-n valea Baaad
mîntuit încetişor
colo-n valea Baaad
fără grabă, cum trăim,
colo-n valea Baaad
să arzi cruci de ţintirim
colo-n valea Baaad
şi întregul Baaad
colo-n valea Baaad
cu cenuşă bucurat
colo-n valea Baaad
că cenuşă-am sămănat
colo-n valea Baaad
şi-am ţinut-o grîu curat
colo-n valea Baaad... !

! luminaţi lumini cereşti
colo-n valea Baaad !

Cezar Ivănescu

Doina (Gnoză)

2009-01-04T17:44:00.000Z

! gura-mi spune vorbe,
nu ştiu-ale cui sînt
cum nu-şi mai ştiu morţii
ţărna subt pămînt,
nu-s de-aici străinu-s
de voi Morţilor
şi de tine, Maică
a ţărînilor !

! orice-ar spune gura
jale mi-i, urît –
suflet, pentru cine
te-ai mai coborît?

! pizmă, nici mînie
pentru voi nu sîmt,
nu mi-i rău nici bine,
nu mi-i larg ori strîmt !

! nu vin să vă judec,
nu vin să vă schimb,
numa limba-n gură
în tăcere-o plimb !

! de-mi ştiam venitul
nu veneam deloc,
focul ţi-am cerşitu-l
Ţară Nenoroc !

! carnea mea curată
arde-o bine, foc,
gura-ţi spune vorbe
de cenuşă-n loc,

gura-ţi spune vorbe
de cenuşă-n loc,
carnea mea curată
arde-o bine, foc !

Cezar Ivănescu

Doina (Dorul de Moldova)

2009-01-04T17:15:00.000Z

! m-a prins dorul de Moldova
sfînta ceea-n violet,
i-aţi sfinţit trupul şi vorba
morţilor, oloi secret !

! dulci femei cu gura dulce
şi cu trupul tămîiet,
după al vost’ pas m-aş duce
cînd coboară sara-ncet !

! m-a prins dorul de Moldova,
plîng şi-n lacrimi o mai văd,
cum dormeam subt ceru-i, Doamne,
ca în pîntece un făt !

! nu mai doarme zi şi noapte
robul tău şi la ce bun?
ca Fecioarele curatu-i
cest anahoret nebun !

! Moartea hrană mi-i, păcatul
Moartea mi-i păcat dintîi,
singur dorm – şi dorm cu Moartea,
pernă mi-i la căpătîi !

! nu-l mai plîngeţi pe acela
care vecinic singur nu-i,
plîngeţi-l pe cel ce n-are
Moartea şi Moldova lui !

! Bucovină de lumină,
Basarabie şi tu,
lina mea Moldovă lină
mai alină-mă acu !

! nu-l mai plîngeţi pe acela
care vecinic singur nu-i,
plîngeţi-l pe cel ce n-are
Moartea şi Moldova lui !

Cezar Ivănescu

Rosarium (Pietate)

2008-12-25T15:05:00.000Z

! roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
nimeni în oraş nu ştie
de ce-a fost luat şi dus,
roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus !

roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus !

! roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
vina lui e-atît de mare
că măcar nu s-a mai spus,
roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus !

! roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
roagă-te-n tăcere mare
cît vecinii nu te-au spus,
că te rogi mereu, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
că te rogi mereu, Marie,
pentru pruncul tău Iisus !

Doina (Tobe în noapte)

2008-12-25T14:49:00.000Z

! se aud în noapte tobe, Doamne, se aud,
se aud ca o pedeapsă tobele bătînd,
se aud în noapte tobe, Doamne, se aud,
ori mă-aud pe mine însumi lîngă zid plîngînd,
se aud în noapte tobe, Doamne, se aud,
ori mă-aud pe mine însumi lîngă zid plîngînd?

! se aud în noapte tobe, Doamne, se aud,
dă-mi un semn că nu sînt mort închis într-un mormînt!
se aud în noapte tobe, Doamne, se aud,
singur mă lipesc de zid şi murmur tremurînd:
se aud în noapte tobe, Doamne, se aud
ori ne-nchizi într-un sicriu înverşunat bătînd?

! se aud în noapte tobe, Doamne, se aud,
bateţi tobe, bateţi tobe, bateţi pînă cînd
ca un ritm al groazei bateţi tobe pînă cînd
sufletul închis de ziduri va muri bătînd,
se aud în noapte tobe, Doamne, se aud
ori doar sufletul meu bate desperat gemînd?

! se aud în noapte tobe, Doamne, se aud,
ori sînt îngeri care cad şi ţipă pe pămînt,
tobele nu pot, nici sufletul să-mi mai aud,
ah, duceţi-mă-n convoi şi-ucideţi-mă blînd,
îndura-ţi-vă ah tobe singure bătînd,
ah, duceţi-mă-n convoi şi-ucideţi-mă blînd !

Rosarium (Ave Maria)

2008-12-25T11:34:00.000Z

! eu de niciundelea venit,
în trupul tău tu m-ai primit,
Ave Maria, Ave Maria,
cu trupul tău m-ai încălzit,
cu trupul tău tu m-ai hrănit,
Ave Maria !

! în trupul tău m-am primenit
şi ţi-am rupt trupul şi-am ieşit,
Ave Maria, Ave Maria,
de dragul meu te-ai pribegit,
la toată lumea te-ai robit,
Ave Maria !

! cine-i Acel aşa sfinţit,
să-ţi măsure cît ai iubit?
Ave Maria, Ave Maria,
îndurătoareo, mi-ai privit
pe cruce trupul meu sfîrşit,
Ave Maria !

! linţoliu moale-ai pregătit
şi-n trupul tău iar m-ai primit,
Ave Maria, Ave Maria,
doar suferinţă-ai suferit,
doar cu iubire ai iubit,
Ave Maria !

! eu de niciundelea venit,
un venitic ce-i pămîntit
nu îţi las ţiia, nu îţi las ţiia
decît calvarul nesfîrşit,
Hristos prin sine-adeverit
eşti tu, Maria !

Rosarium

2008-12-25T11:27:00.000Z

! mi-i bolnavă carnea. Tronul dimineţii
mă aşează-n legea suferinţii
ca şi Petru îmi văd faţa morţii
în oglindă. Şi căzuţi mi-s dinţii.
c-am voit să-ţi port gloria morţii
iată-n ziuă că arăt ca mort!
unde sînteţi, voi, pămînturi ale tainei
trupuşorul să mi-l port?
trup al meu frumos şi gol de-acuma
nimăruia drag cu plînsu-n el,
chiar de-ai vrea să mi-l săruţi, Regină,
morţii toţi, Regină, sînt la fel !

Jeu d’Amour (Domniţa)

2008-12-25T11:12:00.000Z

I.
Ochilor, mult prihană!

ochilor, multă prihană,
ochilor, multă prihană,
frumuseţea ei vi-i rană,
frumuseţea ei vi-i rană,
ochilor multă prihană!

! că de cînd o aţi văzut-o,
că de cînd o aţi văzut-o,
pleoapa n-aţi mai coborît-o,
pleoapa n-aţi mai coborît-o,
ochilor, multă prihană!

! aţi făcut cu ea pacatul,
aţi făcut cu ea pacatul,
lumea toată v-a fost patul
lumea toată v-a fost patul,
ochilor, multă prihană!

! aţi însîngerat pămîntul,
aţi însîngerat pămîntul
cu-al ei sînge-nveninîndu-l
cu-al ei sînge-nveninîndu-l,
ochilor multă prihană!

! crunţi mi-s ochii şi ţărîna,
crunţi mi-s ochii şi ţărîna,
ca la morţi vă-nchid cu mîna
ca la morţi vă-nchid cu mîna
ochilor, multă prihană!

! ochii mei, de-acum durmiţii,
ochii mei, de-acum durmiţii,
au ţinut calea Domniţii,
au ţinut calea Domniţii,
ochilor, multă prihană!

! geana suferă pe geană,
geana suferă pe geană,
ochii mei de genţiană
ochii mei de genţiană,
ochilor multă prihană!

! a plecat de-acum Domniţa,
a plecat de-acum Domniţa,
mărita-o-ar gărgăriţa,
mărita-o-ar gărgăriţa,
ochilor multă prihană!

! mult mă bucur şi nu sufăr,
mult mă bucur şi nu sufăr,
pentru tot ce vînd şi cumpăr,
pentru tot ce vînd şi cumpăr,
ochilor, multă prihană!

! da Frumseţea nu să vinde,
da Frumseţea nu să vinde,
nici cu noi nu se deprinde,
nici cu noi nu se deprinde,
ochilor multă prihană!

! o vedem şi-i ţinem partea,
o vedem şi-i ţinem partea,
şi ne-omoară ca şi Moartea,
şi ne-omoară ca şi Moartea,
ochilor, multă prihană!

! o vedem şi-i ţinem partea,
o vedem şi-i ţinem partea,
şi ne-omoară ca şi Moartea,
şi ne-omoară ca şi Moartea,
ochilor, multă prihană!

Doina (Copilul Bătrîn)

2008-12-13T19:20:00.000Z

! un plîns îţi plînge vecinic în ureche,
în Cartea Morţilor un sunet vechi,
bocetul lumii inimii pereche
cum lumile în Brahma sînt perechi !

! o, luminează-mi Calea prin pustiuri
muzică veche-a primului dezastru,
să fiu senin ca morţii în sicriuri
bun pe pămînt ca-n univers un astru !

! să nu mă tem de suferinţi şi pacea
nască-se-n mine ca-ntr-un uter sfînt,
bărbatul sterp să poarte-ntr-însul rodul
misticul rod, pleromă, ca sîngele curgînd !

! tristeţe mi-i că-mi moare-ncet tristeţea,
otravă nouă bucurie beau,
să mai fiu tînăr toată tinereţea
ca o mireasă blîndei morţi o dau !

! o jale cosmică de-acum de mine
deopotriva cărnii se desface
funebre fluvii spumegă de groază
şi-n mări ca alcyonii cuibaru-şi fac în pace !

! tei cu parfum de sfîntă dezbrăcată
flagel al cărnii ruguri pentru aştri!
o voce-aud şi-i tot din astă lume
şi moartea-mi luminează Ochi-Albaştri !

! la ce ni-i bun pe totdeauna traiul,
la ce mătasa albei tale rochi?
nu putem ţine noi pe braţe Raiul
cum nu-ţi poţi ţine lacrima în ochi !

! măcar apari Mireasă nevăzută
ca Sufletul, prunc singur printre morţi,
cu plete sclave încă celor nuferi
plîngîndu-te cu pîntece, lungi torţi,
regină-a lor, pe sînuri duci tăcută
jug de santal şi ştiu amarnic suferi
imaculată Graţie cumplită
tu care Plugul Lumii arînd Oceanul porţi !

! fraţi de-o fiinţă ne va-nvinge boala,
trăim în noaptea relelor măsuri,
v-aţi pierdut inima fiinţi de groază
şi veţi muri ca fiara prin păduri !

! singur acum şi singur de cînd lumea
batjocoreşte Templul din Pămînt,
voi sta văzînd Regina Morţii blîndă
ţesînd ca un Paianjen pînzeturi de-aur sfînt !

4 Cezar Ivănescu

Către discipoli (Batalionul sacru)

2008-12-13T18:54:00.001Z

Celor 119 bărbaţi tineri din Craiova cau au venit
la Bucureşti, la Revoluţie, şi s-au întors în Craiova
numai 19 şi, dacă îmi îngăduie, Domnului Iosif Sava
din gura căruia am auzit bazmul cel amuţitor.

! treceau azinoapte, mamă,-o sută de bărbaţi
numai în carnea lor de aur îmbrăcaţi...
unde vă duceţi voi o sută de bărbaţi?
noi sîngele ni-l ducem zeilor curaţi.
unde vă duceţi voi o sută de bărbaţi?
noi sîngele ni-l ducem zeilor curaţi!

! luaţi-mă cu voi o sută de bărbaţi
de Dumnezeu cu gura lui adînc strigaţi,
voi sînteţi toţi strigarea Domnului spre noi
venindu-i ca un cor de îngeri înapoi,
voi sînteţi toţi strigarea Domnului spre noi
venindu-i ca un cor de îngeri înapoi

! treceau azinoapte, mamă,-o sută de bărbaţi
purtîndu-şi giulgiurile albe-n al lor braţ
ca pe un strai de nuntă-al Lumii şi miraţi
ca de-o Mireasă,-n faţa ei îngenuncheaţi,
ca pe un strai de nuntă-al Lumii şi miraţi
ca de-o Mireasă,-n faţa ei îngenuncheaţi!
4 Cezar Ivănescu

Doina (Străina)

2008-11-17T00:36:00.000Z

! inima mea plînge de la sine
inima mea bună ce ştia,
crinul morţii numa pentru mine
numa floarea de cireş ţia,
cu ştiinţă depărtat de tine
să nu semănăm cu-aceştia
care ştiu numa să se-nvenine
unul cu veninul altuia,
cu ştiinţă depărtat de tine
să nu semănăm cu-aceştia,
mîinile-mi ţi-or fi de-acum străine
numa floarea de cireş ţia
inima mea plînge de la sine
inima mea bună ce ştia !

! alba mea ca floarea de narcisă
numa faţa ta mă lumina
tu de-acum desăvîrşit ucisă
mai desăvîrşit decît Moartea
stai ca raza nelumită-nchisă
care numa mort o pot vedea,
tu, Nirvană, pururea promisă
te ştiam numa cu inima,
alba mea ca floarea de narcisă
numa faţa ta mă lumina
tu de-acum desăvîrşit ucisă
mai desăvîrşit decît Moartea
de ce oare mi-ai mai fost trimisă
caut fără urmă urma ta !

! Roata Vieţii numa trupu-mi schimbă
nu de moarte-mi tremură carnea
totul mă-otrăveşte şi mă-nghimpă
toată hrana mea-i otrăvitoa–
limba ce-o vorbesc şi-o plîng nu-i limbă
e numa rugarea mea ruga–
Celui care Tace şi Se-nnimbă
Din Fiinţa Lui Prealuminoa–
limba ce-o vorbesc şi-o plîng nu-i limbă
e numa rugarea mea ruga–
nouă suferinţă trupu-mi plimbă
inima mea suferinţă bea
Roata Vieţii numa trupu-mi schimbă
nu de moarte-mi tremură carnea !

! m-am hrănit de moarte şi de boală
străin îs cît îi străinia
Clară Rază, Tu, Primordială,
rogu-mă nu mă mai învia
cheamă Viaţa mea numa greşală
cheamă-mă să-mi dezvelesc Moartea
recunoaşte-te-oi de nu mă-nşală
trupul alb ca neaua de Fecioa–
Tu, Fiinţă Pură de Lumină
adormirea şi-alinarea mea
pentru Tine astăzi mi-i străină
cea care-mi era ca inima
Tu, Fiinţă Pură de Lumină
străin îs cît îi străinia
mai alintă-mă cu mîna-ţi plină
de-alintare de alint de a– !

4 Cezar Ivănescu, Jeu d’Amour (Străina),
La Baaad, Editura Eminescu,1996, Bucureşti

Jeu d’Amour (Clară Lumină)

2008-11-02T14:43:00.000Z

!cei ce-L ucid azi pe Domnul, tot ei şi ieri L-au ucisu-L
L-or duce în dimineaţă, L-or duce să-L răstignea–,
cei care azi ne închid, tot ei şi ieri ne-au închisu-l
Sufletul Nemuritor tot în temniţă grea,
cei care azi ne închid, tot ei şi ieri, ne-au închisu-l
Sufletul Nemuritor tot în temniţă grea !

! ei ne-au scuipat toată viaţa, ne-au scuipat faţa şi scrisul,
casă a vieţii doar visul, visul în el ne primea,
ne întorceam doar în vis şi preamăream numai visul,
visul în inimă scris doar cu inima mea,
ne întorceam doar în vis şi preamăream numai visul,
visul în inimă scris doar cu inima mea !

! cei ce ucid mă aşteaptă, eu pentru ei sînt ucisul,
vine acea dimineaţă care mă va libera,
tu te întoarce în vis şi preamăreşte doar visul,
în inimă ţi l-am scris doar cu inima mea,
tu te întoarce în vis şi preamăreşte doar visul,
în inimă ţi l-am scris doar cu inima mea !

! eu numai viersul l-am scrisu-l, eu numai viersul l-am scrisu-l
muzica e doar visare, muzica e doar visa–,
tu te întoarce în vis şi preamăreşte doar visul,
în inimă ţi l-am scris doar cu inima mea,
tu te întoarce în vis şi preamăreşte doar visul,
în inimă ţi l-am scris doar cu inima mea !

! inimii Clară Lumină i-ai fost şi mie, Proscrisul,
balsam şi Ţară a Verii cu Tinereţea în ea,
dacă mă-ntunecă azi de suferinţă abisul,
Clară Lumină din inimi nu te-ntuneca,
dacă mă-ntunecă azi de suferinţă abisul,
Clară Lumină din inimi nu te-ntuneca !

! eu numai viersul l-am scrisu-l, eu numai viersul l-am scrisu-l,
sîngele cine l-o strînge, cînd sînge va picura?
Acela ce l-a trimis şi-o aminti de Trimisul,
ori doarme-n somnul cel vecinic şi-n dulce visa–?
Acela ce l-a trimis şi-o aminti de Trimisul
ori doarme-n somnul cel vecinic şi-n dulce visa–?

! cei ce ucid mă aşteaptă, eu pentru ei sînt ucisul,
vine acea dimineaţă care mă va libera,
dacă mă-ntunecă azi de suferinţă abisul,
Clară Lumină din inimi nu te-ntuneca,
dacă mă-ntunecă azi de suferinţă abisul,
Clară Lumină din inimi nu te-ntuneca !

4 Cezar Ivănescu, Jeu d’Amour (Clară Lumină),
La Baaad, Editura Eminescu,1996, Bucureşti

La Baaad

2008-10-29T23:10:00.000Z

! La Baaad să nu mă cauţi
printre acei care mănîncă
urinează şi înşeală
printre cei vii să nu mă cauţi
vreau să spun adică
de-ar fi aşa mi-ar fi uşor
să mă găsesc eu însumi
şi-apoi tentat de împlinirea
acestei perfecte socratice-aspiraţii
spre-a n-o lăsa în tihnă
să degenereze m-aş ştrangula :
să nu mă cauţi la Baaad
nici printre cei ce-n taină
se răsucesc în groapă
spre a-şi întoarce bucile
spre crucea de deasupra
îţi zic, să nu mă cauţi
nici printre morţi
că-atunci te-ai dovedi
un putrefact prieten
şi trupu-mi sfînt
e pentru tine doar
un vas ce-i poţi
deschide-ncet capacul
să-l vezi de face viermi,
de s-a stricat. or
cînd nici o speranţă
nu-ţi mai pui în viaţă
şi nici speranţa morţii
pe buză n-o mai simţi,
mă vei găsi la Baaad,
fără speranţă
zvîrlit precum
sămînţa lui Onan !

4 Cezar Ivănescu, La Baaad (La Baaad să nu mă cauţi),
La Baaad, Editura Eminescu,1996, Bucureşti

Către discipoli (CXCIII)

2008-10-17T17:13:00.000+01:00

! când te-am văzut păreai a fi femeia-aceea
pe care o aştept şi care-i doar femeia,
cu negru păr, negru pămînt
bătut de soare şi de vînt,
pămînt din Tahiti, pămînt din Eubeea,
cu negru păr, negru pămînt,
bătut de soare şi de vînt,
pămînt din Tahiti, pămînt din Eubeea !

! pămînt din Tahiti, pămînt din Eubeea,
pămînt din Iaşi, pămînt din Neamţ, pămînt din Cheia
şi din Provence şi din Paris,
pămînt pe care eu am scris
cu gura mea speranţa că tu eşti aceea,
şi din Provence şi din Paris,
pămînt pe care au am scris
cu gura mea speranţa că tu eşti aceea !

! aceea care din priviri îmi ia măsura
şi îmi astupă gura lacomă cu gura
şi cu-al ei trup de cald pămînt
mă-acoperă fără cuvînt
şi ochii mi-i închide fericiţi cu gura,
şi cu-al ei trup de cald pămînt
mă-acoperă fără cuvînt
şi ochii mi-i închide fericiţi cu gura !

! aceea care-mi mîntuie pe veci tortura
de a iubi şi a urî iubindu-mi ura
de-a sta în propriul mormînt, aceea care drept vestmînt
mă-mbracă-n zaua ei de sărutări cu gura
de-a sta în propriul mormînt, aceea care drept vestmînt
mă-mbracă-n zaua ei de sărutări cu gura

!aceea care-aruncă hainele şi Sorţii,
aceea care mă omoară-n locul Morţii,
cu negru păr, negru pămînt
să-mi aflu-n trupul ei mormînt,
mormînt arzînd cum ard urcaţi pe ruguri morţii,
cu negru păr, negru pămînt
să-mi aflu-n trupul ei mormînt,
mormînt arzînd cum ard urcaţi pe ruguri morţii !

! aceea care-i Sufletului meu repaos,
aceea care cînd mă bea, mă bea de paos,
ca pîine sfîntă mă luînd
ducînd la gură trupu-mi frînt,
aceea care cînd mă bea mă bea de paos,
ca pîine sfîntă mă luînd
ducînd la gură trupu-mi frînt,
aceea care cînd mă bea mă bea de paos !

! cînd te-am văzut păreai a fi femeia-aceea
pe care o aştept şi care-i doar femeia
cu negru păr, negru pămînt,
bătut de soare şi de vînt,
pămînt din Haiti, pămînt din Eubeea,
cu negru păr, negru pămînt,
bătut de soare şi de vînt,
pămînt din Haiti, pămînt din Eubeea,

!

şi mi te-ai dezvelit în pace ca o soră
iluminată în iluminata oră,
sora mea bună delirînd,
funebră, nupţială stînd
cu ochii ei care-o încing şi o devoră,
sora mea bună delirînd,
funebră, nupţială stînd
cu ochii ei care-o încing şi o devoră !

! ne-ntîmpină singurătatea şi păcatul,
surorii mele-i pregătesc de nuntă patul
ca pentru pîine un cuptor,
cu mînurile ce mă dor
de moliciunea cărnii ei ca aluatul,
ca pentru pîine un cuptor,
cu mînurile ce mă dor
de moliciunea cărnii ei ca aluatul !

! acestea-i spun surorii mele – şi i-aş scrie –
sora mea vie parcă ea îmi spune mie,
sora mea vie, printre morţi,
chipul şi Sufletul îmi porţi
şi-ţi sînt ca umbra la picioare, soră, ţie,
sora mea vie, printre morţi,
chipul şi Sufletul îmi porţi
şi-ţi sînt ca umbra la picioare, soră, ţie,!

!

o închinare-acum pentru Fermando Maza
pe care l-am rugat cînd tocmai lua masa
să-mi împrumute, dacă vrea,
chitara lui, să-ţi pot cînta
înlăcrimarea ta de-acum şi-n veci, frumoasa,
să-mi împrumute, dacă vrea,
chitara lui, să-ţi pot cînta
înlăcrimarea ta de-acum şi-n veci, frumoasa !

! şi pentru Sarah-Lou acum o închinare,
frumoasa fiică-a lui Fernando care are
doar douăzeci şi doi de ai
şi ochii mari şi chip bălai
şi nu cunoaşte încă lacrimi şi-ntristare,
doar douăzeci şi doi de ai
şi ochii mari şi chip bălai
şi nu cunoaşte încă lacrimi şi-ntristare!

Jeu d’Amour (Corabie)

2008-10-16T11:56:00.000+01:00

! corabie, corabie, cînd plouă-mi pare casa o corabie,
corabie, corabie, trupul tău gol pe care-l poartă sîngele !

! de lacrimi trupul tău e ud
eşti fericită că-ţi ascult
plîngînd îndrăgostit de tine sîngele,
plouă în după-amiază mult
plouă ca-n vremuri de demult
cînd te duceam spre casă-ntr-o corabie !

! nici timp nu e, nici loc nu e – plouă pe mare, Vremea-şi pierde sîngele,
albastră e, albastră e, făptura ta, albastra mea corabie !

!cînd plînsul ploii s-o opri
de care ţărm ne vom lovi
albastra, voluptuoasa mea corabie,
cu untdelemn preasfînt te-am uns
cu ploi de aur te-am pătruns
la verde ţărm care în urma noastră e !

! corabie, corabie, ca suferinţa albă-a unei lebede,
prea repede, prea repede în casa morţii mă cobori prea repede !

! fără cuvînt, fără cuvînt
primit în trupul tău cel blînd,
cu moartea mea singur mă laşi prea repede,
fără cuvînt, fără cuvînt
în moartea mea mă pierd mai blînd
ca tine, sfîntă, pură şi tăcută e,

corabie, corabie ca tine-mi pare Moartea o corabie,
corabie, corabie, trupul tău gol pe care-l poartă sîngele !

4 Cezar Ivănescu, Jeu D’Amour (Corabie), La Baaad,
Editura Eminescu,1996, Bucureşti

Cezar Ivănescu, Mesaj audio din 15 februarie 2008

2008-10-15T14:40:00.000+01:00

Le mulţumesc Domnului Iisus Hristos şi maicii Domnului, Fecioara Maria, instanţe absolute, soţiei mele, Maria, acolo, în ceruri, şi fiicei mele spirituale, Clara Lucia Aruştei, aici, pe pământ. Mi-au stat ei, mi-au stat ei tot timpul alături. Tuturor acelor care au trecut de partea mea le mulţumesc, dar nu atât cât îşi închipuie, pentru că au trecut de partea Adevărului.

Celor cunoscuţi şi necunoscuţi, încă o dată le trimit dragostea mea şi le urez, mai ales acelora risipiţi prin lume, mult noroc. Pentru acei care au gustat cu voluptate această pâine otravită a minciunii, nu am decât compasiune. E ceva rău în ei care îi îndeamnă să se bucure de ivirea în lume a răului. Îl întâmpină recunoscându-se în el. Să încerce să se purifice, să scape de sub tirania răului care îi domină.

Dacă Dumnezeu îmi va da până la capăt puterea să trec şi prin această probă infernală, promit tuturor că voi duce, îmi voi duce şi le voi duce crucea. Neamul acesta românesc nu mai trebuie batjocorit! Încercat preţ de o jumătate de veac de robia babilonică a Rusiei comuniste, cred că s-a salvat totusi şi a rămas printre cei…, a rămas în mare parte neatins de rău şi putrejune. Mă rog pentru învierea lui.

În toată această încercare prin care am trecut, m-au sprijinit şi mi-au stat alături români, evrei, maghiari, tigani, armeni, albanezi, turci şi mă opresc aici cu enumerarea. Cu toţii şi-au dovedit calitatea umană profundă şi au depăsit particularismul şi problemele mărunte şi s-au manifestat ca adevăraţi oameni universali. Nu doar europeni, ci universali.

În această încercare mi-au stat alături români, evrei, maghiari, ţigani, armeni, sârbi, albanezi. Cu toţii s-au dovedit nu doar adevăraţi europeni, ci adevăraţi cetăţeni ai Universului!

În faţa lor mă plec precum statuile din templu în fata lui Buddha. Ei sunt speranţa mea că vor remodela o nouă umanitate. O nouă umanitate sau, dacă vreţi, o transumanitate, aşa cum s-ar exprima genialul meu prieten de la Paris, Basarab Nicolescu.

În tinereţe, am citit o carte intitulată Mai strălucitor decât o mie de sori, carte care relata istoria construirii bombei atomice. Sufletul uman nemuritor întrece cu mult o mie de sori. Lumina lui face cât o mie de miliarde de sori. De aceea, nu există păcat mai mare în Univers decât să batjocoreşti Sufletul unui om.

4 Cezar Ivănescu, transcriere a unui mesaj audio din 15.02.2008

Rosarium (Stella Maris)

2008-10-13T22:58:00.000+01:00

! luminează-mi încă şi încă
tu în ceruri rană adîncă,
frumuseţe sfîntă şi rană,
tu, Fecioară fără prihană,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

4 Cezar Ivănescu, Rosarium (Stella Maris), La Baaad,
Editura Eminescu,1996, Bucureşti

Doina (Dor de moarte)

2008-10-13T21:28:00.000+01:00

! mai duceţi-mă-n sicriu de ceaţă,
mai duceţi-mă-n sicriu de fum,
sufletul meu vecinic nu se-nvaţă
cu-ngreita inimă de-acum,
mai duceţi-mă-n sicrie, îngeri,
mai duceţi-mă-n sicrii de foc,
m-am hrănit de scrîşnete şi plîngeri
plin mi-s de pustiu şi nenoroc !

! rob unei ştiinţe vechi, maithuna,
floarea mea de carne, liturghii
luminate Soarele şi Luna
ţi-au turnat în floarea cărnii vii,
Clara mea Lumină, Sunyatha,
către tine vin, în tine-am fost,
ictus blînd mă vei scăpa de Roata
vieţuirilor fără de rost !

4 Cezar Ivănescu, Doina (Dor de moarte), La Baaad,
Editura Eminescu,1996, Bucureşti

Jeu d’Amour (Juruinţă)

2008-10-13T19:58:00.000+01:00

! împărătiţa mea de azi,
atinge-mi mînuri şi obraz
cu ochiul tău luminător
că-n orice clipă pot să mor !

! Sufletul meu reînviat
în mînuri astăzi ţi l-am dat
precum ai da un măr creţesc
de-aceea-ţi zic şi tînguiesc:

cînd nu te-oi mai iubi deloc
cu mîna mea am să-mi dau foc
să-mi amintească focul cum
ardeam în ceasul de acum,

cînd nu mă vei mai iubi tu
ţi s-o aprinde părul cu
numai cu gîndul că te-ating
cu mîni de flăcări ce se sting !

4 Cezar Ivănescu, Jeu d'Amour (Juruinţa), La Baaad,
Editura Eminescu,1996, Bucureşti

Jeu d’Amour (Exorcism)

2008-10-12T13:46:00.000+01:00

! „cum trece-n lume toată slava“
şi fiul Omului, bătut,
sfărmat cu graba şi zăbava,
îndură iar Calvarul, mut,

cum trece suliţa preabine
prin trupul celui mai căzut,
fie să treacă de la mine
tot Răul ce mi s-a făcut!
! „şi cum trec nourii pe şesuri
ca anii mei care-au trecut“
şi Verbul, ghem de înţelesuri,
azi trece-n guri de balamut,

şi iarba cîmpului şi floarea
cum trec în pulbere, tăcut,
fie să treacă de la mine
tot Răul ce mi s-a făcut,

dă-mi, Doamne, crezul şi pudoarea
să trec în pulbere, tăcut,
fie să treacă de la mine
tot Răul ce mi s-a făcut!
! cum îmi trec limba peste buze,
buzele care-au cunoscut
gura lui Dumnezeu, lehuze
apoi te-au lins şi te-au băut

şi mi-au rămas în veci străine
şi trup şi suflet, chip de lut,
fie să treacă de la mine
tot Răul ce mi s-a făcut!
! cum trece Moartea prin Veneţia
ca o Împărătiţă, gut,
şi prin Balcani cum Petru Creţia
trece ca Platon, precaut,

că şi la noi de-acum, vezi bine,
Teatrocraţia a-nceput,
fie să treacă de la mine
tot Răul ce mi s-a făcut!
!Latinii circ voiau şi pîine,
noi voim teatru şi căcat,
Popor iubind precum un cîine
Destinul ce şi-a prezervat,
de-aceea zic, cum trece apa
ce ne distinge de bulgari
şi zic tăcînd, cum bate pleoapa,
în gînd mă rog la Zeii Mari,
Sufletul Lumii ce ne ţine
îl rog, în rugă prefăcut,
fie să treacă de la mine
tot Răul ce mi s-a făcut!
! fiindcă nimic nu valorează
cum un actor preacunoscut
Sorin Postelnicu, glosează,
mai bine zis, glosa, trecut
în R.F.G. se-nteresează
de noi ca de nişte libărci,
la nemţi munceşte, nu creiază
şi-i harnic şi-are multe mărci,

„nimic, nimic nu valorează,
nimic, nimic nu-ntemeiem,
deasupra mea mereu veghează
o stea, planeta mea de lemn,
nimic, nimic nu valorează,
nimic, nimic nu-ntemeiem,
deasupra mea mereu veghează
o stea, planeta mea de lemn,

nimic, nimic nu valorează,
nimic, nimic nu-ntemeiem,
deasupra mea mereu veghează
o stea, planeta mea de lemn“!
Închinare ecumenică

! eu sînt în veci de veci Jidanul,
sînt Jidovul Rătăcitor,
sînt Polonezo-Africanul,
Românul cel Îndurător,
sînt Indianul Piele-Roşă
cu pielea roşie de rîs,
îmi port urmaşii în sacoşă
nu ştiu-ai cui sînt şi nici cîţi îs,

sînt paciaura, detritusul
şi mazochistul de servici,
American-Englezo-Rusul
mă ţine numa-n şfichi de bici,
eu sînt Dibukul ce-ncasează
în cur şi-n gură – şi în cer
unde toţi Sfinţii mă-abhorează
cînd eu Dreptatea mea mi-o cer,

de-aceea zic, nu vreau nimica
din Lumea asta să primesc,
vă las Extazul, vă las frica,
vă las şi sufletu-mi golesc,
de plin şi vid, de Domn şi Diavol,
de Bun şi Rău, bătrîni şi prunci,
eu numai sufletului, ja wohl
îi spun, în Paradis, atunci,
de-aceea zic, să treacă-n fine
Această Lume, Timp Pierdut,
şi-n ea să treacă de la mine
Tot Răul ce mi s-a făcut!

Închinare Moldovei

2008-10-11T17:01:00.000+01:00

! eu ţie mă închin, Hristoase,
Ţie, Moldovă, mă închin,
Hristoase-n veci cu mâni frumoase
sângeră în Moldova vin,

cu mânile împarte-ţi trupul,
cum Crucii-n veci l-ai împărţit,
cei ce purtau pe flamuri Lupul
azi poartă semnul tău sfinţit,

cu sânge şi cenuşă ninge
cerul Moldovei, cer deschis,
sub semnul Crucii-i vom învinge
pe-acei ce fiii ne-au ucis,

pe-acei ce ne-au ucis părinţii,
bătrânii, tot ce-i viu în jur,
pentru Moldova suferinţii
Teodiceea o conjur,

Lucrăm cu Domnul dimpreună
Grădina Maicii Domnului
Şi Domnul singur ne răzbună,
turnând urgia cerului

în Ţara cea Mongolo-Rusă,
Pustiul cel Ruso-Mongol,
Moldovă, Tu, Lumină Susă,
Ceresc Ierusalim, Simbol

al Îndurării – Învierii,
arată-ţi chipul tău cumplit
şi-n graiul cu dulceaţa mierii
slăveşte-ţi neamul izbăvit!

! eu ţie mă închin, Hristoase,
Ţie, Moldovă, mă închin,
morminte cu sfărmate oase,
îndurător popor creştin,
cu mânurile-i luminoase
Domnul ţi-a scris un nou destin;
întoarceţi-vă pe la case,
moldavi îngenuncheaţi deplin,

căci astăzi Domnul pustieşte
„pământul împânzit de ruşi“
şi aşteptând, nu putrezeşte
Cel Sfânt Codrean Fecior din Huşi!

! eu ţie mă închin, Hristoase,
Ţie, Moldovă, mă închin,
Domnul cu mânile frumoase
sângeră în Moldova vin

Lui ne-nchinăm şi azi şi mâine,
bem sângele-i, ichor divin,
şi trupul lui, – cea sfântă pâine,
scoşi din robie pe deplin,

călăuziţi de scrisa slovă,
pe cer, de stele, viers divin,
eu, ţie mă închin, Moldovă,
Ţie, Hristoase, mă închin!

eu, ţie mă închin, Moldovă,
Ţie, Hristoase, mă închin!

4 Cezar Ivănescu, Închinare Moldovei, Ivănescu, opera poetică,
vol. I, Editura Cartier, Chişinău, 2000

Rosarium (Agápe)

2008-10-03T19:46:00.000+01:00

! şi-Aceea seamănă cu tine
dar tu în veci n-ai s-o atingi,
şi-Aceea seamănă cu tine
cînd mă primeşti adînc în tine
cînd uiţi de tine şi pe mine
mă-aprinzi, mă mistui şi mă stingi !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi hierodulele din jur,
şi-Aceea seamănă cu tine
cînd în lingoare după tine
tînjesc şi nu mai sînt în mine
decît fără de glas murmur !

! şi-Aceea seamănă cu tine
dar ţie n-am să ţi-o arăt,
şi-Aceea seamănă cu tine
un vas de aur ca şi tine
în unda vremii-mpins de mine
plutind prin vreme îndărăt !

! şi-Aceea seamănă cu tine
dar vouă n-am să v-o arăt,
şi-Aceea seamănă cu tine
cînd eu mă uit mirat la tine
cu cel de-al treilea ochi şi-n mine
ca pe un lotus roş te văd !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi-n ea gerunchele-mi îndoi,
şi-Aceea seamănă cu tine
cînd sufletul din nou în tine
ţi-l regăseşti Strein ca mine
din morţi venind ca din lumine
dintîi lumina Stelei Noi !

! şi-Aceea seamănă cu tine
ea vecinic stă în faţa mea,
şi-Aceea seamănă cu tine
Soţie Sfîntă ca şi tine
tinzîndu-şi sufletul spre mine
precum harfistele divine
şi simt şi tot ce simte ea !

! şi-Aceea seamănă cu tine,
îmi spală trupul de otra-,
şi-Aceea seamănă cu tine
un lacrimarium ca şi tine
care doar curăţie ţine
şi strînge-avere de la mine
doar din necurăţia mea !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi tu te-nchini şi tu la ea
şi-Aceea seamănă cu tine
cînd mă scoţi cald şi bun din tine
şi mă laşi singur, eu cu mine,
mă laşi pe drum şi-mi tocmeşti bine
drumul meu drept pe Golgota !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi tu te-nchini şi tu la ea
şi-Aceea seamănă cu tine
care mă plîngi şi de pe tine
straiul ţi-l rupi şi mă-ngiulgi bine
şi numa-n milă pentru mine
ţi-i trupul învăscut şi-n tine
bea mila toată dragostea !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi tu te-nchini şi tu la ea,
şi-Aceea seamănă cu tine
şi-Aceea seamănă cu tine
şi-Aceea seamănă cu tine
şi tu cu ea vei semăna !

Cezar Ivănescu, Rosarium (Agápe) ,
Editura Minerva, Bucureşti, 2000

Către discipoli (I)

2008-09-25T21:54:00.000+01:00

! sufletul nostru-i nemuritor,
iubit discipol, fii-mi ajutor,
poartă-mi pe braţe, pe braţ să-mi porţi
sufletul trupului meu dintre morţi,
înalţă-mi sufletul meu de tot
cînd trupu-mi sîngeră şi nu mai pot,

înalţă-mi sufletul meu de tot
cînd trupu-mi sîngeră şi nu mai pot!

! fii, dară, liber cum sufletu-i,
ca tine nimeni pe Lume nu-i,
tu îi porţi faţa lui Dumnezău
şi mult mă bucur de chipul tău,
Domnul ca înger şi îngeră
în tine plînge şi sîngeră,

Domnul ca înger şi îngeră
în tine plînge şi sîngeră!

! dacă eşti singur şi eşti lovit,
dacă ţi-i foame şi umilit
umbli pe drumuri, să ştii mereu
că-nduri acestea ca Dumnezeu,
lovit cu pietre, rîs şi scuipat,
roagă-te zilnic şi fii curat,

lovit cu pietre, rîs şi scuipat,
roagă-te zilnic şi fii curat!

! plînge-i pe-acei ce te schingiuiesc,
eu pentru tine numai trăiesc,
eu pentru mine nu am folos
decît în tine, Fiu Glorios,
tu-mi eşti grai limpede, grai ocult,
tu decît mine eşti mult mai mult,

tu-mi eşti grai limpede, grai ocult,
tu decît mine eşti mult mai mult!

Cezar Ivănescu, Efebul de la Marathon, Editura Minerva, Bucureşti, 2000.

4 înregistrare audio din 6 august 1986