Jeu d'Amour (In somno)

! nimic nu se mai află, numai vidul,
ca Brahma mă trezesc din somn închis
în boala cărnii mele; plînge zidul?
a fost, n-a fost? fiind va fi în vis
și ce va fi cu moarte o să fie,
tot trupul meu e-o rană și-i un semn,
în ochiul rănii mele, carne vie,
să picuri, melodie, undelemn
în ochiul rănii mele, carne vie,
să picuri, melodie, undelemn!

! Cetate mistuită-n foc de Limbul,
doar eu rămîn fidelul tău amant
mai străjuind făptura ta și nimbul
pe munții groazei, porți de amiant,
ca Taurul la porți de alabastru
și ca heruvii cu văpăi în mîini,
Cetatea mea Iubită, Ochi-Albastru,
hrana mea dulce care mă amîni,
Cetatea mea Iubită, Ochi-Albastru,
hrana mea dulce care mă amîni!

! aici mă ții să-ți străjuiesc ființa
și pentru mine altfel nu vei fi
decît speranța morții și credința
angelicei în veci prietenii;
păzească-și dar mai mult ca pe-o comoară
Pierduta lui Cetate, pur Inel
care-l va logodi a doua oară
cu Sufletul și carnea lui în el!

! cel Singur și Amar cu mîni frumoasă
să nu se plîngă pururea, altcum
va fi-n pridvor de Moarte Luminoasă
dar să-și păzească moartea lui acum,
cel Singur și Amar cu mîni frumoasă
să nu se plîngă pururea, altcum
va fi-n pridvor de Moarte Luminoasă
dar să-și păzească moartea lui acum,
va fi-n pridvor de Moarte Luminoasă
dar să-și păzească moartea lui acum!

! dar uneori adorm, – trudit îs foarte,
visînd te văd rîzînd și parcă vom
fugi prin vis din moarte și din moarte
vom pogorî din nou adînc în somn,
carnea de înger pe pămînt se pierde,
Femeie-Copilandru, Prinț și Domn,
ca pe-un copil pierdut în iarba verde
m-ai omorît cu rîsul tău în somn,
ca pe-un copil pierdut în iarba verde
m-ai omorît cu rîsul tău în somn!

Cezar Ivănescu, Jeu d'Amour (In somno), Alte fragmente din Muzeon, Ed. Cartea Româneasca, București, 1992

Către discipoli (IV)

Pentru Gabriela şi Gelu

! i-am iubit pe cei ce m-au urît,

vecinic prigonit n-am omorît,
vecinic fără Ţară, fără grai,
Sufletul meu Vecinic mă plîngeai:
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !

! Suflet de cînd Lumea s-a-nceput,
Suflete cît Lumea şi mai mult,
Suflet fără ţară, fără grai,
Sufletul meu Vecinic mă plîngeai:
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !

Suflet care toate cele poţi,
Lumea-ntreagă din ţîţîni s-o scoţi
pînă şi pe Domnul poţi să-l schimbi,
de ce-n Trupul meu bolnav te plimbi?
Suflete, ţi-i drag de trupul meu,
nu l-ai vinde nici pe Dumnezeu,
îndurare-te-ai chiar şi de el, –
trupul meu ca pulberea la fel
dar urnind doar el, firav, din loc
Roata Legii, un vîrtej de Foc,
Suflet fără Ţară, fără grai,
Sufletul meu Vecinic mă plîngeai:
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !

! azi cînd ştiu că sînteţi mai presus
decît Platon, Buddha sau Iisus,
oricare din Voi, discipol blînd,
galaxii cu sufletul mişcînd,
oprind Soarele pe cer şi-apoi
liberîndu-l oricare din voi,
voi înlănţuind ca într-un ştreang
şi Apocalipsă şi Big Bang,
voi şi voi rămînere-aţi mereu
pururea mirarea-n Dumnezeu,

azi vă rogu spun cu plînsruga–,
parcă n-aş mai vie- şi n-aş mai vrea,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !