miercuri, 19 noiembrie 2014

Cezar Ivănescu, 111 cele mai frumoase poeme, Editura Nemira, 2014



Cezar Ivănescu avea toate datele pentru a fi un mare poet – şi a fost. Posteritatea lui este asigurată de critica literară care, în continuare, încearcă să ajungă la codul unei poezii de o uimitoare, oximoronică diversitate în monotonie; şi, nu mai puţin, de către discipoli fideli care au creat şi au întreţinut în jurul artistului o mitologie. [...]

În fapt, poetul era incomod atât pentru autorităţi, cât şi pentru confraţii bine plasaţi; laşităţile şi acomodările lor se vedeau mai clar prin contrastul cu îndârjirile şi refuzurile sale. Din această perspectivă, devine mai clar motivul pentru care, central în poezia românească, Cezar Ivănescu nu a fost central şi în sistemul cultural al epocii. Înţelegem discrepanţa izbitoare dintre valoarea liricii sale şi poziţia lui în establishment. Centralitatea poetică a fost dublată de o marginalizare în canon – iar comentariile entuziaste ale criticilor şi admiraţia cititorilor avizaţi nu trebuie să ne înşele. Don Cezar, care merita din plin să fie în vârful piramidei de omologare şi vizibilitate canonică, a fost împins, încet şi tenace, către zona de margine, în timp ce în manuale, la tribune şi în funcţii culturale înalte s-au aflat alţii...

Gheorghe Grigurcu este printre criticii care au subliniat această nedreptate, evidenţiind-o ca atare şi luptându-se pentru recunoaşterea meritelor literare ale poeţilor din al doilea „val” al generaţiei ‘60. Însă acţiunea critică a lui Grigurcu, nu altfel decât poezia lui Cezar Ivănescu, subliniază tocmai imposibilitatea de a regla valoric o epocă marcată şi controlată ideologic. Ar fi fost ilogic ca un mare poet român ce nu a plătit tribut autorităţilor să fie acceptat în centrul sistemului normat şi dirijat de ele. Ar fi fost, în fond, absurd ca un poet îndărătnic şi îndârjit să fie preferat unuia acomodant şi encomiastic. Ar fi fost de-a dreptul bizar ca un om de caracter să fie preţuit tocmai de cei ce nu-l aveau - şi care instrumentalizau lipsa de principii a artiştilor noştri colaboraţionişti.

În epoca nouă, Cezar Ivănescu a trecut fără să-şi fi curbat coloana vertebrală în cea zisă de Aur şi fără să regrete avantajele care ar fi decurs din adaptare. Şi pentru că Istoria, pe intervale mai mari, reglează perfect atât imposturile, cât şi nedreptăţile, e tot mai evident, azi, că poezia lui Cezar Ivănescu este şi va fi în continuare citită, în timp ce a altor colegi de generaţie, nu. Este tot mai limpede că succesul vedetelor din socialismul real nu se prelungeşte în epoca democratică, întrucât era unul circumstanţial şi contextual; şi că, în schimb, cota lui Cezar Ivănescu rămâne neatinsă de ruptura revoluţionară de sistem şi de fluctuaţiile inerente, pentru că ea s-a datorat strict poeziei şi valorii acesteia.


Daniel Cristea-Enache, Portret de poet (fragment), România literară, nr. 46, 2014

Cezar Ivănescu, 111 cele mai frumoase poezii, Editura Nemira, 2014.
Antologie de Daniel Cristea-Enache


Cartea poate fi comandată și online pe site-ul Editurii Nemira (pentru comenzi accesați acest link)

vineri, 22 noiembrie 2013

* * *

! cum am putea fi fericiți
cînd întîmpinăm
și binele și răul cu indiferență?
atîta indiferență că într-o zi crăpăm
ni se sparge coșul pieptului
de rîs: sîntem de rîs
nevătămați... și atît de depărtați
de tot ce se întîmplă
cu destinul nostru –
ca zeii !


în Rod III, Ed. CR, 1975

Cezar Ivănescu, Sala de gimnastică (pretext muzical)

lui Virgil Mazilescu

Sala de gimnastică ne-așteaptă
Vom păși pe vîrfuri doar
Nimeni nu va ști că-n noaptea asta
Vom veni în sală iar –

Carnea albă-n noapte o să cînte
Mușchii-or să se-ntindă lin
Ca un cor de suflete ce-s gata
Să-și ia zborul lor deplin

Marmura tăcută o să sune
Țeasta cînd ne-o vom izbi –
Nu te teme,-i noaptea-n care
Sînge nu se va ivi –

Ca pe-o oarbă-ncet te voi conduce
Inima-ți voi potrivi
Să se-nfigă-ncet în raza lunii –
Singur eu voi suferi

Ca pe-un orb de mînă mă vei duce
Nu te voi putea privi
Și va fi cu atît mai pură noaptea
Cu cît nu ne vom iubi –

Sala de gimnastică ne-așteaptă
Trupul cere zi de zi
Mai frumos să facem trupul vieții
Și ușor ca-n prima zi –

în Rod III, Ed. CR, 1975
 ! cum nu ştiu mânurile-ţi să mă-aline,
cum nu ştiu trupul să-mi zidească tot
ca pe o casă bună pentru mine,
cum nu ştiu mânurile-ţi, cum nu pot,
ca pe o casă bună pentru mine,
cum nu ştiu mânurile-ţi, cum nu pot?


! de m-ai zidire tu cu a ta mână
m-ai face cum e Soarele de sfânt
care-a lui dulce moarte îşi amână
numai de dragul tău prealuminând,
care-a lui dulce moarte îşi amână
numai de dragul tău prealuminând !

! căci nu s-a mai văzut şi niciodată
nu s-o mai naşte-n totul necuprins
altă făptură pururi mai curată
ca tine, tu, Fecioară de ne-nvins,
altă făptură pururi mai curată
ca tine, tu, Fecioară de ne-nvins !

! şi îngeri cad şi cad din cer heruvii
orbiţi de trupul tău cel harizmat,
au, îngeri, oare ea Regină nu vi-i,
voi, heruvimi, de ce-aţi îngenuncheat ?
au, îngeri, oare ea Regină nu vi-i,
voi, heruvimi, de ce-aţi îngenuncheat ?

! de m-ai zidire tu cu a ta mână,
m-ai face cum e Soarele de sfânt,
numai lumină bună să-mi rămână,
muritul trup pe cruce sângerând,
numai lumină bună să-mi rămână,
muritul trup pe cruce sângerând !

miercuri, 3 aprilie 2013

Gladiator

! îmi pot schimba vestmintele
tonsura părului şi armele
pot chiar părea un ins ca orişicare
mă ajută enorm şi faţa mea,
comună, poate fi a oricui,
nici distincţie aristocratică
şi nici sigiliul acuzat al rasei :
un amestec : un pumn
nevolnic de ţărînă,
îmi pot schimba şi stilul de luptă
dar nu pot în nici un fel să-mi schimb Destinul :
să nu mă mint pe mine însumi
trăim vremuri fără ambiguităţi, la Roma,
(doar în privinţa asta) :
fac parte dintre-acei ce-s însemnaţi
să moară , să-şi dea duhul,
moartea mea e programul meu zilnic,
împărţită pe ore, o măsur şi-o privesc în faţă...
de n-ar veni imprevizibilă
cum e memoria anilor mei de tinereţe
cînd plînsul în ungherul încăperii
ca o celulă mă doboară...
unii, veniţi din Orient
(aceştia ştiu să facă tot ce-i fatal
comerţ al minţii şi-o anume senzualitate)
îmi sugerează să mă detaşez
acesta-i jocul care-l joacă şi Divinul,
iluminarea cugetului care vede totul
şi bunătatea inimii care acceptă :
accept şi eu : cu mine însumi plin de cruzime !


Cezar Ivănescu 

ROSARIUM (Agápe)

 ! şi-Aceea seamănă cu tine
dar tu în veci n-ai s-o atingi,
şi-Aceea seamănă cu tine
când mă primeşti adânc în tine
când uiţi de tine şi de mine
mă-aprinzi, mă mistui şi mă stingi !


! şi-Aceea seamănă cu tine
şi hierodulele din jur,
şi-Aceea seamănă cu tine
când în lingoare după tine
tânjesc şi nu mai sunt în mine
decât fără de glas murmur !

! şi-Aceea seamănă cu tine
dar ţie n-am să ţi-o arăt,
şi-Aceea seamănă cu tine
un vas de aur ca şi tine
în unda vremii-mpins de mine
plutind prin vreme îndărăt !

! şi-Aceea seamănă cu tine
dar vouă n-am să v-o arăt,
şi-Aceea semănă cu tine
când eu mă uit mirat la tine
cu cel de-al treilea ochi şi-n mine
ca pe un lotus roş te văd !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi-n ea genunchele-mi îndoi,
şi-Aceea seamănă cu tine
când sufletul din nou în tine
ţi-l regăseşti Strein ca mine
din morţi venind ca din lumine
dintâi lumina Stelei Noi !

! şi-Aceea seamănă cu tine,
ea vecinic stă în faţa mea,
şi-Aceea seamănă cu tine
Soţie Sfântă ca şi tine
tinzându-şi sufletul spre mine
precum harfistele divine
şi simt şi tot ce simte ea !

! şi-Aceea seamănă cu tine,
îmi spală trupul de otra–,
şi-Aceea seamănă cu tine
un lacrimarium ca şi tine
care doar curăţie ţine
şi strânge-avere de la mine
doar din necurăţia mea !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi tu te-nchini şi tu la ea
şi-Aceea seamănă cu tine
când mă scoţi cald şi bun din tine
şi mă laşi singur, eu cu mine,
mă laşi pe drum şi-mi tocmeşti bine
drumul meu drept pe Golgota !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi tu te-nchini şi tu la ea
şi-Aceea seamănă cu tine
care mă plângi şi de pe tine
straiul ţi-l rupi şi mă-ngiulgi bine
şi numa-n milă pentru mine
ţi-i trupul învăscut şi-n tine
bea mila toată dragostea !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi tu te-nchini şi tu la ea,
şi-Aceea seamănă cu tine
şi-Aceea seamănă cu tine
şi-Aceea seamănă cu tine
şi tu cu ea vei semăna !

Cezar Ivănescu


JEU D’AMOUR (In somno) (Glossă)

! dormeam subt Pomul Vieţii, rainic Pomn,
când s-a-ndurat în mine Sfântul Domn
şi trupul de genune mi-a deschis
rănindu-mă adânc în somn şi-n vis

şi te-am pierdut, femeia mea, de cum
cu ochiul meu de rană te văzum,
streină sfântă precât Sfântul Domn
de-acum, de-acum numai în vis şi-n somn,

izvorâtoarea mea de crunt haviz,
de-acum, de-acum numai în somn şi-n vis,
streină sfântă precât Sfântul Domn,
de-acum, de-acum numai în vis şi-n somn !


Cezar Ivănescu

JEU D’AMOUR (Fecioarei Fericitoarei Sora Soarelui)

! cei care se iubesc n-au voie să se vadă,
să-şi uite Chipul lor, să-şi uite Sufletul,
cei care se iubesc n-au voie să mai creadă
că-n veci vor sta din nou alăturea-ndestul,
cei care se iubesc n-au voie să se vadă,
să-şi uite Chipul lor, să-şi uite Sufletul !

! cei care se iubesc n-au voie să se-ncreadă
nici unul altuia, un suflet incredul
ca umbra altui chip în umbră-o să le şadă

să-şi uite Chipul lor, să-şi uite Sufletul,
cei care se iubesc n-au voie să se vadă,
să-şi uite Chipul lor, să-şi uite Sufletul !

! cei care se iubesc n-au voie să se vadă,
să-şi uite Chipul lor, să-şi uite Sufletul !


Cezar Ivănescu

duminică, 2 decembrie 2012

Jeu d’Amour (Romeo şi Julieta)

! atîta doar, m-au fermecat
buzele tale, pelerine,
şi-n somnul Morţii m-au culcat
cu tine-alăturea de mine,
şi-n somnul Morţii m-au culcat
cu tine-alăturea de mine!

! mult ochii mei au lăcrimat,
trupul linţoliu de suspine,
în Casa Morţii încuiat
cu tine-alăturea de mine,
în Casa Morţii încuiat
cu tine-alăturea de mine!

! cu ziduri ne-au înconjurat,
cu groază, ură şi cu line
vestminte line, in curat,
pe tine, suflet, şi pe mine,
vestminte line, in curat,
pe tine, suflet, şi pe mine!

! să te trezeşti nevinovat
cu sîngele-ţi curgînd în vine
funebru fluviu! Morţii dat
cu tine-alăturea de mine,
funebru fluviu! Morţii dat
cu tine-alăturea de mine!

! să te trezeşti împresurat
de toată Moartea care vine,
în somnul Morţii ne-au culcat
cu tine-alăturea de mine,
în somnul Morţii ne-au culcat
cu tine-alăturea de mine!

! atîta doar au învăţat
buzele tale sibiline:
ne-au omorît şi ne-au culcat
cu tine-alăturea de mine,
ne-au omorît şi ne-au culcat
cu tine-alăturea de mine!

!atîta doar ne-au învăţat,
atîta ştiu morminţii bine,
ne-au omorît şi ne-au culcat
cu tine-alăturea de mine,
ne-au omorît şi ne-au culcat
cu tine-alăturea de mine!

! neînceput s-a încheiat
totul şi totul nu ştim cine
l-a preursit şi ne-a lăsat
cu tine-alăturea de mine,
l-a preursit şi ne-a lăsat
cu tine-alăturea de mine!

! cine aici ne-a îndrumat
făpturile-ne angeline?
ne-au omorît şi ne-au culcat
cu tine-alăturea de mine,
ne-au omorît şi ne-au culcat
cu tine-alăturea de mine!

! singur doar crinul înălţat
la gura Morţii încă ţine
farmecul ce ne-a fermecat
pe mine, suflet, şi pe tine,
farmecul ce ne-a fermecat
pe mine, suflet, şi pe tine!

! singur doar crinul înălţat
petalele-şi închide-n sine
cu-un farmec ce ne-a fermecat
cu tine-alăturea de mine,
cu-un farmec ce ne-a fermecat
cu tine-alăturea de mine!

! poate că sufletu-ţi plecat
cu-al meu n-o să se învecine
nicicînd de-acum: ţi-am sărutat
buzele tale pelerine,
nicicînd de-acum: ţi-am sărutat
buzele tale pelerine!

! fie deci binecuvîntat
sicriul Morţii ce ne ţine
căci pentru-o clipă te-am aflat,
aievea, suflete, pe tine,
căci pentru-o clipă te-am aflat
aievea, suflete, pe tine!

! în suferinţa cărnii-am stat
ca Moartea să mă învenine,
să-mi aflu sufletul, aflat
plin de parfum cum crinul plin e,
să-mi aflu sufletul, aflat
plin de parfum cum crinul plin e!

Jeu d’Amour (Madrigal)


! tu eşti, tu cea mai frumoasă,
ia-mă, ia-mă şi mă du,
tu mă duci mereu acasă
ori mă duci spre Moartea tu,
tu eşti, tu cea mai frumoasă,
ia-mă, ia-mă şi mă du,
tu mă duci mereu acasă
ori mă duci spre Moarte tu ?
 
! tu, Prinţesa mea Copilă,
eu sînt Prinţul tău Copil,
du-mă-n Ţara cea cu Milă
cum duci Maiul în April,
tu, Prinţesa mea Copilă,
eu sînt Prinţul tău Copil,
du-mă-n Ţara cea cu Milă
cum duci Maiul în April !

! binecuvînteze Domnul
şi Aprilie şi Mai
şi să-ţi privegheze somnul
Îngerul pe care-l ai,
binecuvînteze Domnul
şi Aprilie şi Mai
şi să-ţi privegheze somnul
Îngerul pe care-l ai !
 
! binecuvînteze Domnul
şi mai mult, cu mai mult har,
pe acei născuţi subt Pomnul
vieţii-n luna lui Gustar,
binecuvînteze Domnul
şi mai mult, cu mai mult har,
pe acei născuţi subt Pomnul
vieţii-n luna lui Gustar !

! tu eşti tu cea mai frumoasă,
ia-mă, ia-mă şi mă du,
tu mă duci mereu acasă
ori mă duci spre Moarte tu,
tu eşti, tu cea mai frumoasă,
ia-mă, ia-mă şi mă du,
tu mă duci mereu acasă
ori mă duci spre Moarte tu ?

duminică, 26 august 2012

Jeu d'Amour (In somno)

! nimic nu se mai află, numai vidul,
ca Brahma mă trezesc din somn închis
în boala cărnii mele; plînge zidul?
a fost, n-a fost? fiind va fi în vis
și ce va fi cu moarte o să fie,
tot trupul meu e-o rană și-i un semn,
în ochiul rănii mele, carne vie,
să picuri, melodie, undelemn
în ochiul rănii mele, carne vie,
să picuri, melodie, undelemn!

! Cetate mistuită-n foc de Limbul,
doar eu rămîn fidelul tău amant
mai străjuind făptura ta și nimbul
pe munții groazei, porți de amiant,
ca Taurul la porți de alabastru
și ca heruvii cu văpăi în mîini,
Cetatea mea Iubită, Ochi-Albastru,
hrana mea dulce care mă amîni,
Cetatea mea Iubită, Ochi-Albastru,
hrana mea dulce care mă amîni!

! aici mă ții să-ți străjuiesc ființa
și pentru mine altfel nu vei fi
decît speranța morții și credința
angelicei în veci prietenii;
păzească-și dar mai mult ca pe-o comoară
Pierduta lui Cetate, pur Inel
care-l va logodi a doua oară
cu Sufletul și carnea lui în el!

! cel Singur și Amar cu mîni frumoasă
să nu se plîngă pururea, altcum
va fi-n pridvor de Moarte Luminoasă
dar să-și păzească moartea lui acum,
cel Singur și Amar cu mîni frumoasă
să nu se plîngă pururea, altcum
va fi-n pridvor de Moarte Luminoasă
dar să-și păzească moartea lui acum,
va fi-n pridvor de Moarte Luminoasă
dar să-și păzească moartea lui acum!

! dar uneori adorm, – trudit îs foarte,
visînd te văd rîzînd și parcă vom
fugi prin vis din moarte și din moarte
vom pogorî din nou adînc în somn,
carnea de înger pe pămînt se pierde,
Femeie-Copilandru, Prinț și Domn,
ca pe-un copil pierdut în iarba verde
m-ai omorît cu rîsul tău în somn,
ca pe-un copil pierdut în iarba verde
m-ai omorît cu rîsul tău în somn!

Cezar Ivănescu, Jeu d'Amour (In somno), Alte fragmente din Muzeon, Ed. Cartea Româneasca, București, 1992

vineri, 3 august 2012

Agamemnon (Zile)


! şi vă adaug toată vlaga
şi totuşi sînteţi zile rele
ale fiinţei zile bolnave
zile fatidice
redempţiune şi căinţă
inanimat surîde slava
surîs (albastră epidermă)
al zeului golit de suflet
orice credinţă se împarte
celeritate şi cedare
(destramă înţelesul cărnii)
cohorte stranii de termite
acestui idol mort al Zilei
acestui cîine care latră
îi vindem ochii bani de aur
rămînem fără de speranţa
unui dezastru – unei morţi –
célla Neantului acela
(cel care cumpără şi vinde
cel care moare şi trăieşte)
celeritate şi cedare:
şi-atunci simţim în felul nostru
că sîntem de prisos
că sîntem numai noi
sîntem de prisos!

Agamemnon (Zile)


! mi-au orbit ochii
din această tristeţe a zilei –
voi numiţi
un drept magnificenţa
de-a ne fi stăpîni?
eu o numesc această sare a mării
cu care-mi lustruiesc inima
această frunză de cornalină
care-ţi va străpunge somnul
cum cornul lunii: blum: thalatta !


! eu o numesc această abhoraţie
a bucuriilor maniabile
care ne vor lapida cu blîndeţe
şi în sfîrşit o numesc acest miros
al meu nesuferit de cîine mergînd
(ca de un lanţ legat) în jurul
acestei morţi a dulcelui
domn al Mirmidonilor !


! stăpîne: dacă nu eşti latru Moartea
cu organul acesta protofizic
justiţie: în balanţa de aur a sîngelui
ecluzele apelor generale !

La Baaad


! mă trezesc adesea visînd
următoarea scenă: Baaadul
e asediat de intruşi : într-o
clădire sînt ultimul apărător
care mai rezistă atacatorilor :
într-un hol imens cu pardoseala
neagră gudronată
ca a unui platou de filmare,
înaintez cu o armă
automată în braţe : cîţiva
intruşi trag în mine în
plin ; sînt ciuruit,
cu ultimele puteri înaintez
însă şi scuip pe faţa primului
intrus îndreptat spre mine
cu ultimul efort al
plămînilor un val de sînge
care-i acoperă toată faţă :
nu m-am întrebat niciodată
dacă este posibil ca un ins
ciuruit să mai poată scuipa
un val imens de sînge în
faţa cuiva dar imaginea
în sine mi-a plăcut, s-a
implantat în mazochismul meu
de zile mari, şi-mi
revine cu forţa
reiterată a unui onanism
juvenil... fireşte
aceasta este doar imaginea
centrală, pentru că visul
în sine are variaţiuni infinite,
scena aceasta fiind
cînd punctul unui fatal
deznodămînt, cînd începutul
unui calvar care
se continuă cu... !

duminică, 29 aprilie 2012

Către discipoli (IV)


Pentru Gabriela şi Gelu

! i-am iubit pe cei ce m-au urît,
vecinic prigonit n-am omorît,
vecinic fără Ţară, fără grai,
Sufletul meu Vecinic mă plîngeai:
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !

! Suflet de cînd Lumea s-a-nceput,
Suflete cît Lumea şi mai mult,
Suflet fără ţară, fără grai,
Sufletul meu Vecinic mă plîngeai:
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !

Suflet care toate cele poţi,
Lumea-ntreagă din ţîţîni s-o scoţi
pînă şi pe Domnul poţi să-l schimbi,
de ce-n Trupul meu bolnav te plimbi?
Suflete, ţi-i drag de trupul meu,
nu l-ai vinde nici pe Dumnezeu,
îndurare-te-ai chiar şi de el, –
trupul meu ca pulberea la fel
dar urnind doar el, firav, din loc
Roata Legii, un vîrtej de Foc,
Suflet fără Ţară, fără grai,
Sufletul meu Vecinic mă plîngeai:
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !

! azi cînd ştiu că sînteţi mai presus
decît Platon, Buddha sau Iisus,
oricare din Voi, discipol blînd,
galaxii cu sufletul mişcînd,
oprind Soarele pe cer şi-apoi
liberîndu-l oricare din voi,
voi înlănţuind ca într-un ştreang
şi Apocalipsă şi Big Bang,
voi şi voi rămînere-aţi mereu
pururea mirarea-n Dumnezeu,

azi vă rogu spun cu plînsruga–,
parcă n-aş mai vie- şi n-aş mai vrea,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Sutra XXIV (Tao)


Clarei

! acestea – versuri – ţi le închin ţie
scrise la anii tăi de-acum
cînd eram ca Îngerul
şi Moartea mă atingea
ca o de sine-a trupului lumină:
grijeşte-te mai mult de Trup
că singur el îţi ţine Sufletul
(şi piere în veci fără urmă!)
iar zeitatea îl priveşte
cu miile-i de ochi vineţi:
e plin de plîns cum numai o Fiinţă
de bunătatea toată este plină!

Cezar Ivănescu
(postum)


luni, 9 aprilie 2012

Doina


! azi mi-s iară bólnav, azi mi-s iar bolnáv
zac întins ca morţii în sicrie,
pleoapele mi-s grele şi s-aşază prav
peste mîna-mi care nu mai scrie,
pleoapele mi-s grele şi s-aşază prav
peste mîna-mi care nu mai scrie !

! trup al meu tu numa suferinţă-mi dai
aura mea vînătă mã-ncercuri,
numa tu mă mîngîi, numa tu mă mai
cu-ale tale sfinte mînuri verguri,
numa tu mă mîngîi, numa tu mă mai
cu-ale tale sfinte mînuri verguri !

! jumătate bunu-s, jumătate nu-s
bune-s inima şi mîna stîngă,
cînd te-am dus pe braţe, cînd de tot m-am dus
lăsînd singur trupul tău să plîngă,
cînd te-am dus pe braţe, cînd de tot m-am dus
lăsînd singur trupul tău să plîngă !

! jumătate bunu-s, jumătate nu-s
bune-s inima şi mîna stîngă,
mă rog de-a mea Steauă, Steaua-n ceriuri, sus,
o să plîngă şi o să se stîngă,
mă rog de-a mea Steauă, Steaua-n ceriuri, sus,
o să plîngă şi o să  se stîngă  !

! azi mi-s iară bólnav, azi mi-s iar bolnáv
zac întins ca morţii în sicrie,
pleoapele mi-s grele şi s-aşază prav
peste dreaptă mîna mea, Marie,
pleoapele mi-s grele şi s-aşază prav
peste dreaptă mîna mea, Marie !

! trup al meu tu numa suferinţă-mi dai,
chip al meu de moarte te înneguri
numa tu mă mîngîi, numa tu mă mai
cu-ale tale sfinte, mînuri verguri,
numa tu mă mîngîi, numa tu mă mai
cu-ale tale sfinte mînuri verguri !

vineri, 20 ianuarie 2012

Jeu d’Amour (Descîntec)

! pentru ce tu, Suflete
să te-atingă mînile
care numa rană-ţi fac,
care blînde te prefac
în izvor de plînsete?

! pentru ce tu, Soare Sfînt,
îţi laşi faţa pe pămînt
s-o-ntunece florile
s-o mănînce ierbile
legãnate de-un mormînt?

! pentru ce tu, Dumnezău,
laşi sã-nnegur chipul tãu
cu negurã şi ceţuri
să-ţi fac faţa ta de creţuri
cum ţi-ar fi de lume rău?

! pentru ce tu, Suflete,
să te-atingă mînile
care numa rană-ţi fac
care blînde te prefac
în izvor de plînsete?

! pentru ce să suferi iar
trupul meu de chihlimbar?
ardere-ai numai de foc
cu Mortiţa la un loc
şi cu Soarele zadar !

duminică, 20 noiembrie 2011

Ecpyrosis

! Pământule, Tu, Maica mea, şi voi,
Femei ale Pământului
care m-aţi legănat în pântece,
arde şi arde şi Sufletu-mi frige
Sufletul meu strălucind
mai strălucitor
decât o mie
de miliarde de sori, –
arde şi-n veci nu se mistuie
de o mie de miliarde de ori,
Carnea mea cu ochii sfârâitori!

Féerie aux mains coupés

! în vis vin oameni mici.
mici-omuleţi ca libelulele
şi fură încălţările – îmi fură
încălţările
şi-apoi mai mici dispar
prin gaură de şoareci. şi
cu-acest vis rizibil ies
din vis: şi trec prin pâcla
somnului spre tine: înger
enorm de teracotă:
şi-ntind mâinile: şi-mi
scapă plutind departe:
le zăresc în zare:
din milă mă cuprind
(Venus din Milo)
fără de braţe
şi cânt la un pian
divin fără de clape
un clavecin: şi-o harfă:
plâng mâinile plecate
de acasă: acuma sigur
cumpără din piaţă
sacoşe-ntregi de proaspete
surâsuri gingaşe delicate
obviente: şi beţigaşe
parfumate: vii din China
sau din Hong-Kong?
aduci un cap de Buddha
cutii de lemn din lemnul
care înveleşte Moartea
ca-ntr-un parfum de mosc:
eşti? cine eşti
acel care-mi aduce
mâinile la buze şi le
sărută? n-or să se-ntoarcă
la mine niciodată
ca slugile acelea credincioase
jignite maltratate-ndepărtate
de casa părintească de moşie
când vine arendaşul
şi le schimbă
cu-ale lui curve iuţi
dar iuţi la treabă !

duminică, 14 august 2011

JEU D’AMOUR (Mândră-Mărie)

! se reîntoarce şi dragostea mea,
se reîntoarce la tine,
cum vine Sufletul ca Pasărea
şi nu ştiu de unde-mi vine,
se reîntoarce şi dragostea mea,
se reîntoarce la tine,
cum vine Sufletul ca Pasărea
şi nu ştiu de unde-mi vine!

! Mândră-Mărie şi Sântă Fecioa-
floare de Sântă Mărie,
cum vine Sufletul ca Pasărea
pe-o floare doar să se ţie,
Mândră-Mărie şi Sântă Fecioa-
floare de Sântă Mărie,
cum vine Sufletul ca Pasărea
pe-o floare doar să se ţie!

! Pasăre care cu-arìpa ai scris
versul ce duce la Domnul,
spune-mi-l, spune-mi-l numai în vis,
spune-mi-l numai în somnul,
Pasăre care cu-arìpa ai scris
viersul ce duce la Domnul,
spune-mi-l, spune-mi-l numai în vis,
spune-mi-l numai în somnul !

sâmbătă, 26 martie 2011

CĂTRE DISCIPOLI (CSCIX) (Catabasa)

Pentru Gelu Alecu

„În mine, Doamne, eşti
te culc pe rana mea,
eu însumi sunt Acel,
Acela şi-Aceea”


! al cui eu, Doamne, sunt dacă al Tău nu mi-s?
de ce la Tine vin, dacă nu m-ai trimis?
spre tine sufletul de nufăr lunecă,
sufăr lumina Ta care mă-ntunecă,
ignobil şi căzut în apa de otra-,
capul tăiat şi mut, asta e floarea mea,
la Tine, Doamne, vin doar cu o floare-n mâni
dar Tu nu mă primeşti, Tu vecinic mă amâni,
când, Doamne, Ţi-am greşit, sau poate mi-ai greşit,
fără de mine Tu să stai în cer cumplit?
să-mi umpli sufletul cu-amrăciune grea,
să nu pot să Te-alin, Doamne, cu mâna mea
să nu pot să Te-adorm, tu, Trezitorule,
de Tine să mă-ndur, Îndurătorule,
ca un Copil Divin cu Tine să mă joc,
să-ţi mişc din bezna mea vârtelniţa de foc !

!
mă reîntorc mai mult, de Tine neprimit,
din sila mea să-Ţi storc un aur izbăvit,
din greaţa mea să-Ţi nalţ la ceruri Osana,
aproapele-mi să-mbiu cu străinia mea !

! ia-mi, Doamne, iară tot, să nu mai pot lua,
abis de groază dă-mi, sufletu-mi să-Ţi pot da,
crucifică-mi iar, să pot să Te ador,
Cerul meu nesfârşit neatins de nici un nor !

! sfărâmă-mi oasele mânii cu care scriu,
buzele-mi coase-le cu sânge de cel viu,
subt paşii celor morţi, fă-mă doar pulbere,
în beznă cât îi porţi să nu mai sufere,
de-acuma liberat, îs lacom doar să port,
Crucea Celui Sfârşit şi Rasa celui Mort,
Celui trezit şi Ce-, şi Celui ce nu vrea
cu-n pas al inimii să-atingă Nirvana,
Tu, Doamne, cel mai sus, eu, Doamne, pre cât pot,
eu, Doamne, cel mai jos, vedeare-te-aş de tot !

! a cui e, Doamne, – a cui, frântura ast’ de viers,
când eu-s al nimărui Tot Timpul ce l-am mers,
al nimănuia eşti, Tu, Doamne, dacă eşti,
eu ochii mi-i închid dacă nu mă priveşti,
al nimăruia eşti, Tu, Doamne-n Ceriuri Domn,
dacă nu mă priveşti măcar căzut în somn,
că dorm precum acel pe care îl arunc
din mine, poate El, izbăvitorul Prunc,
aşa dormire-aş veci, amuţitoru-mi Domn,
cu ochi închişi şi reci, tainul meu de somn...
trezire-ne-om !

duminică, 2 ianuarie 2011

DOINA (Străina)

! inima mea azi nu te mai vrea,
ia-mi cu tine tinereţea mea,
lasă-mă aice să rămîn
şi fără de tine şi bătrîn,
lasă-mă aice să rămîn
şi fără de tine şi bătrîn !

! ca să-mi iert că mult mi-ai fost dragă,
lasă-mi numa pîne da neagră,
noaptea s-o mănînc fără să văd
aşteptînd urgie şi prăpăd,
noaptea s-o mănînc fără să văd
aşteptînd urgie şi prăpăd !

! singur să mă bucur că mă-ntomn,
să-mi ud buzele numai în somn
cu sărată lacrimă, săra-
ochiul meu să plîngă, dacă vrea,
cu sărată lacrimă, săra-

ochiul meu să plîngă, dacă vrea !

! ochiul meu să plîngă fără zor
cum plînge-n pădure un izvor
singur de cînd Lumea s-a-nceput
nici măcar de Dumnezău ştiut,
singur de când Lumea s-a-nceput
nici măcar de Dumnezău ştiut !

! viersul meu să-l cînţi numai noaptea,
şi din şapte numa-ntr-a şaptea,
lasă ziua cum e, dacă vrei,
că-i ajunge răutatea ei,
lasă ziua cum e, dacă vrei,
că-i ajunge răutatea ei !

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

JEU D’AMOUR (Juruinţă)

! Împărăţia mea de azi,
atinge-mi mânuri şi obraz
cu ochiul tău luminător
că-n orice clipă pot să mor !

! Sufletul meu reînviat
în mânuri astăzi ţi l-am dat
precum ai da un măr creţesc
de-aceea-ţi zic şi tânguiesc:

când nu te-oi mai iubi deloc
cu mâna mea am să-mi dau foc
să-mi amintească focul cum
ardeam în ceasul de acum,

când nu mă vei mai iubi tu
ţi s-o aprinde părul cu
numai cu gândul că te-ating
cu mâni de flăcări ce se sting !

luni, 27 decembrie 2010

Doina (Pune-i-aş, i-aş pune gurii lacăt)

!

! pune-i-aş, i-aş pune gurii lacăt,
pune-i-aş şi lacăt şi zăvor
ca să nu mă spuie pîn’ la capăt
cum atît fără de voie mor,
cum atît de fără nici o vină
cum atît de fără nici un rost;
pentru ce, Fiinţă de Lumină,
bun numa de tras pe Roată-am fost?
pune-i-aş, i-aş pune gurii lacăt,
pune-i-aş şi lacăt şi zăvor
ca să nu mă spuie pîn’ la capăt
cum atît fără de voie mor;
gura-mi însă spune de la sine,
zice, zice gura mea de zor,
nu se teme gura mea de mine
nici de-s crunt cu ea, nici blîndior,
gura-mi însă spune de la sine
nici cu apă, nici cu vin n-o ud,
gurii mele Moartea-i face bine
ca pe gura altui o aud !

! gura mea, vedea-te-aş sărutată
doar de foc, la foc, numa de foc
şi cenuşa-n site strecurată
doar de mînuri fără de noroc,
dacă nu poţi tace cu tăcerea-ţi
dacă tot nu ne mai izbăvim,
buze două-a gurii mele eraţi
înde voi iubite-atît de lin,
azi e între voi venin şi ură
nu are una de alta loc,
gura mea vedea-te-aş a mea gură
sărutată şi numa de foc:
spune-atuncea gură străinie
cum trăim aici şi cum murim,
spune dacă tot îţi place ţie,
dacă tot nu ne mai izbăvim,
spune otrăvita mea de gură
cum doar cu otravă ne hrănim
fără nici o cuminecătură
sufletul spre moarte ni-l grăbim !

! spune dacă nu poţi tace, – tace-aş,
cum prăvale Ziua peste noi,
Ziua-Aceea toată răutatea-şi
scurge-n noi, otravă şi puroi,
cum ne ţinem palma peste gură
cînd privim la Soare-n Răsărit
măsurînd oştirile de ură
Soarele de sînge înroşit,
înroşit cu tine a mea gură
care toţi de-au vrut-o te-au lovit,
spune fără mine, tu, sîngură,
scuipă sînge şi venin coclit:
cîştigaţi sîntem ca la belciuge
îndrăgiţi de-o sifilitică
Fiară care peste lume muge
Fiara cea Apocaliptică...
spune gura mea nesăturată
de muieri din tîrg o mie trei
spune celei care-acasă-aşteaptă
ultimele vorbe dacă vrei !

Î N C H I N A R E

! cînd acasă mort ţi-oi veni ţie
tu să nu te sperii, să nu plîngi,
ochii tăi, oglinzi de Veneţie,
tot de nevenirea mea adînci,
pleoapa ta cea albă-vineţie
s-o cobori şi sufletul să-ţi strîngi,
cînd acasă mort ţi-oi veni ţie
tu să nu te sperii, să nu plîngi
pleoapa ta cea albă-vineţie
s-o cobori şi sufletul să-ţi strîngi !

! tu, cămaşa lui Hristos, cămaşă,
ca-ntr-un leagăn iară să mă culci,
ca pe pruncii negrăiţi mă-nfaşă
tot în alintare şi în giulgi,
Maica mea de suferinţi frumoasă
toate-a tale-s sfinte şi sînt dulci,
tu cămaşa lui Hristos cămaşă
ca-ntr-un leagăn iară să mă culci,
ca pe pruncii negrăiţi mă-nfaşă
tot în alintare şi în giulgi !

Copilãria lui Ario Paradis

! ca să-mi descopăr faţa din tristeţea
din groaza de-a o fi pierdut pe-aceea
numită Nenumita

tu, du această cruce
cu trupul tău cel alb
(ce drag mi-a fost, ce drag mi-e încă, Doamne !)

cum ai lua un lucru de nimica
un vas lipsit de trebuinţă
ori cum ţi-ai strînge păru-n agrafe
fără să bagi de seamã
ia-mi viaţa
şi mi-o poartă

vorbind cu ea de mine
cu gura ta – fă iar
de frăgezimea gurii tale

să-atîrne viaţa mea
Maria, –
că-s un mort !

Jeu d'Amour (Eu însumi...)

! eu însumi cu-mpletitele frînghii
şi lanţuri bune viaţa mi-am legat,
precum odinioară în cîmpii
în iarba verde caii pe-nserat,

în zori, cînd soarele se înălţa,
copitele la cai le dezlegam,
prin roua nopţii care strălucea
ca îngerii sfioşi îngenuncheam!

! frînghii de aur, lanţuri de argint
azi mi-au pătruns adînc în carnea grea,
cu aurite răni azi mă mai mint,
rană de aur tinereţea mea!

să mai fiu tînăr, liber ca un lup,
ce mînă sfîntă mă va dezlega,
să-mi scot din închisoarea-acestui trup
angelic sufletul care-mi murea?

vineri, 17 decembrie 2010

Jeu d'Amour

Cînd pomii înfloreau în Baaad
Atunci iubita mea m-a întrebat:
De ce cu moartea te-ndrăgeşti mereu
Şi nu vezi ce frumos e sînul meu?

Am ochi albaştri şi picioare lungi
Dar groaza inimii nu-mi mai alungi
Fără păcate lăcrimez uşor
Ca floarea nevăzută o să mor!

Iubita mea de lună şi de crin
Apa mea vie, blîndul meu venin
Cărarea mea de printre vii şi morţi
Cetatea mea frumoasă, fără porţi

Oglinda mea de aur minunat
Timpul s-a dus şi pomii-au lepădat
Fără căinţă trupul lor cel sfînt
Şi-acum îi pleacă toamna la pămînt

Acum te voi iubi şi eu întîi
Te văd din creştet pînă la călcîi
Frumoasă eşti ca moartea şi mai mult
Ca muzica şi raiul cel ocult!

luni, 6 decembrie 2010

Jeu d'Amour (Haritele)

! învaţă-te din nou să-nduri
apropierea, depărtarea;
de dragul blîndei ei făpturi,
învaţă-te din nou să-nduri
învaţă, suflete, -ndurarea!

! cu mînurile-abia-nconjuri
aura ei şi răsuflarea,
prin murmurul preastinsei guri
sufletul tău ţi-l tot murmuri,
suflete, -nvaţă-nmurmurarea!

! de-acum ca îngerii de puri,
ca floarea crinului, ca floarea,
printre ai morţii negri muri
spiritualele făpturi
ne luminăm cu înnoptarea!

Cezar Ivănescu

duminică, 5 septembrie 2010

Agamemnon (Zile)


! o întîmplare
la fel cu celelalte
(puţin mai absurdă)
e si moartea noastră
pe care-o acceptăm
în cele din urmă
pentru că altfel viaţa
nu ne-o putem închipui:
şi morţii doriţi într-atîta
cu mîna absenţei
celei mai pure
îşi încing în jurul frunţii
atributul imortalităţii:
vecinic dornic
să-şi oglindească faţa
sufletul nostru
cere moartea
în fiece noapte !

vineri, 21 mai 2010

Rosarium (Stella Maris)

! mă rog ţie, Sfîntă Fecioară,
îmi sînt mie prea grea povară,
luminat de tine, străluceo,
poate un an-doi oi mai duce-o,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

! mă rog ţie sfîntă şi sfîntă
trupuşorul mi-l înmormîntă,
cu mînurile-ţi de tămîie
osicioarele-mi le mîngîie,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

! numai tu vezi ce nu se vede
numai tu crezi ce nu se crede,
numai tu-mi vezi inima moartă,
trupul care-abia o mai poartă,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

! luminat de tine străluceo,
poate un an-doi oi mai duce-o,
dar mă rog cu toată fiinţa
mîntuie-mi de-acum suferinţa,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

! luminează-mi încă şi încă
tu în ceruri rană adîncă,
frumuseţe sfîntă şi rană,
tu, Fecioară fără prihană,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !


4 Cezar Ivănescu

joi, 15 aprilie 2010

Jeu d'Amour (Mure de pădure)

! sunt mure coapte ele sunt, sunt mure de pădure
ca noi însingurate crunt, fără de rost singure,
sunt mure coapte ele sunt şi-o să le bată bruma
ca noi însingurate crunt, fără de rost de-acuma,
sunt mure coapte ele sunt şi-o să le bată bruma
ca noi însingurate crunt fără de rost de-acuma!

! sunt mure coapte ele sunt, sunt mure de pădure,
rogu-te, Doamnă, roagă-te de mîna-ţi să se-ndure
şi culegînd la ruga ta şi ruga mea să fure
ca de pe cruce-un răstignit cîte un rug de mure,
şi culegînd la ruga ta şi ruga mea să fure

ca de pe cruce-un răstignit
cîte un rug de mure!

! sunt mure coapte ele sunt, sunt mure de pădure,
rogu-te, Doamnă, roagă-te de gura-ţi să se-ndure
şi să le-asemuie-n cuvînt trupşorul ce se frînge
cu purpură imperia- şi perlele de sînge,
şi să le-asemuie-n cuvînt trupşorul ce se frînge
cu purpură imperia- şi perlele de sînge!


4 Cezar Ivănescu

miercuri, 6 ianuarie 2010

Fratele Nostru Soarele (cvartet) (Procesiunea Rodului) (Dramă Simbolică)


„Laudato sie, mi signore, cum tucte le tue creature
specialmente messor lo frate sole.”
Francesco D’Assisi

În memoriam Johannes Climax


Treapta întîi
Logodna


! culcaţi alături c-o Chitară
ne aţintim priviri prin Somn,
prin Visul cărnii, mîndră Ţară,
în care Viermele e Domn.
al castităţii semn de-a pururi
chitara stă-ntre noi ca o
preaaurită navă-n ţărmii
din care te-am răpit, Iseult
şi stă ca o amară Limbă
între noi doi, recunoştinţă,
care în miezul nunţii plimbă
a sîngelui curat fiinţă !

! mi-i teamă s-o ating în noapte
ca pe-un potir cu Taina Lumii,
ascunsă zace-n întuneric
ca Marea subt albeaţa spumii !

! îmi pierd tot sîngele, o viaţă
farmecul păsărilor cînd
dorul şi-l culcă-n dimineaţă
în mierea Soarelui cel blînd
căci nu-i asceză ca iubirea
nici moarte mai adîncă, vai
şi-ndură trupul primenirea
Timpului vecinic fără strai,
dar rostuit îmi stă ca moara
Destinul. asta mi-i averea:
mă duce ca-n sicriu Chitara
spre tine, Moarte, ca Tăcerea !

Treapta a doua
Taina nunţii

! cel care îşi aşteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea,
cel care îşi aşteaptă Moartea
cel care îşi aşteaptă Moartea-şi
aşteaptă numai Moartea Sa !

! preafericit cel care-aşteaptă
atît cît poate aştepta
cel care îşi aşteaptă Moartea
cel care îşi aşteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea !
! el va muri ca o lumină
a sîngelui ce-l lumina,
eu voi culege trup şi sînge
eu fără lacrimă voi plînge
ţintind Damascu-n calea mea !

! cel care îşi aşteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea,
sînt ca o curvă lîngă dînsul
mi-am spălat vinele cu plînsul
curat din dulce geana sa !

! cel care îşi aşteaptă Moartea
şi vecinic o va aştepta,
ascuns prin colţuri ca o slugă
îşi strînge trupul să nu-i fugă
şi să nu-şi piardă inima !

! cel care îşi aşteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea,
poate că semănăm la faţă
dar asta fie-vă povaţă
că Faţa Lumii-i faţă rea !

! Masca Minciunii celui Tare
ce vinde Firea pe tejghea,
celui ce şi-a-nmulţit talantul
tot viclenind pe celălaltul
şi dîndu-l morţii, slujbă grea !

! cel care îşi aşteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea,
el va muri şi-i va fi bine
ca-n leagăn Moartea îl va ţine
căci i-a slujit ca mumă-sa !

! iar eu m-am rătăcit prin lume
şi de pe-acum abia mă port
şi îmi fac murgul numai spume
şi prin cetăţi mi-l strig pe nume
pe blîndul meu, frăţînul mort !

! că nu mai poate ţine Viaţa,
numa-n cîntarul celui Rău;
în Baaad coboară ceaţa
şi urlu: Frate, dimineaţa
roua-i de sînge: Trupul tău !

Treapta a treia
Misterul


! aceea ce mi-i Maică prin iubire
ca un Pămînt ales mormînt
al transcendenţei, Pură Fire,
m-a presimţit lovind plîngînd:

suspinului nu-i află rădăcina
dar bate ţărna-n pumni şi mult boceşte:
– Spirit al morţilor, unde-i lumina
făpturii lui de Rege-Peşte?
cum îşi învîrte trupul ei de sfîntă
secerătoare şi se farmă-n plîns,
cenuşi ameninţă, iar vacii blîndă:
– Unde l-aţi dus? Unde-l ţineţi?
Unde l-aţi strîns?

! învîrte rîşnitoarea un crunt destin în gol,
Femelă dar virilă Le Grand Tourneur de Meule !

! cum nu apar, dar cum mereu pe faţă
ca plînsul unui spirit mă simţeşte,
greoi se-nalţă Muica-n dimineaţă
şi roagă. şi blesteamă. şi boceşte:
ţine soare ziua mare
că ficiorul meu îmi moare,
nu-i văd trupul să-l disferic
l-au dosit la întuneric,
cîntăreşte soare bine
cît mînia grea mă ţine
să nu-ntuneci mai devreme
ca un foc mărunt de lemne
că mi-ai supt doar pîntecu,
Fiul meu, lumină-aců
merg să-l cat pe frati-tu !

! de-ar lovi în tine moartea
tu să-mi ţii fecioare partea
ca o sabie deasupră
umbră albă, dulce cupă !

! merg să-l cat pe frati-tu
care zace mort acu
frati cu-ntunericu !

! rupe-ţi de pe ochi albeaţa
şi pogoară dimineaţa,
să mi-l caut prin sudori
de păduri, de-i zic izvori,
la surori fără durori
şi la fraţi neîntrebaţi
l-aţi lăsat ca într-un laţ:
soare, soare, dă lumină,
poate tu eşti fără vină,

dar de-i vina mea şi-a ta?

Fiule, nu mă lăsa,
să pun blestemu-nainte,
tu, cuminte-adu-mi aminte:
îl lăsarăm, Pharaon
într-un trai de rai pe tron
cu mult Sfinţii Lucrători
cei văzînd nevăzători,
templele cu hierodule
tari în şalele de mule
aţintind cu inima
inima ţărînii, grea,
să n-abată către ură
viclenita ei măsură !

! şi struniţi, copii-copile
strînşi în jurul Marii Zile
prefăcuţi ziceau din luth
ca şi cum n-ar fi ştiut
că-i de aur tot, subt lut,
(ca pînda balaurului)
sănătatea aurului
ei i-o descîntau, nu zici,
strai regesc că-i fac din muzici !

! şi regina lui de zIS I-S
şoapte laptelui în vis
s-o mîntuie de groază
că-a venit pînă acasă
ca să-mi spuie:
– Săi, Muică – muica mumii!–
săi Muică din patul humii!–
l-am lăsat dormind – să-mi spuie, –
sub un pom de măr-gutuie!–
ce otravă, ce murire
mi-a mîncat Frumosul Mire?
sări măicuţă, sări şi vină,
că nu-i nimenea-n grădină!
mor smochinii sterpi, măslinii
şi-i grădina ţarină,
grea de-a morţii farină !

! l-am cătat eu cu bucata
şi l-am strîns de-a adunata
ca o vrednică nevastă
i-am strîns trupul într-o traistă,
da nu-l ţine nici o pînză !

! Maică, vezi-mi faţa plînsă
şi obrazul plin de sînge,
Doamne, moartea de m-ar strînge !

! nu mă osîndi-nainte,
Maică, rogu-mă şi rog,
cată-i cele oseminte,
mi-i destul atît noroc,
şi-mpreună-i iar trupşorul
şi dă-i inima ta, mamă,
dă-ne patul şi pridvorul
şi-apoi de-s greşită, ia-mă
şi omoară-mă la sînul
tău cel copt frumos ca grîul!

– Soare! ţine-acum amiaza,
blestemată ne-a fost casa,
iart-o tu! s-o iert şi eu
că-a intrat în patul meu,
nu ştia,–i fără greşală,
că noi toţi zăcem de-o boală
a seninătăţilor
hrana sănătăţilor !

! înconjoar-o cu văpaie
ca Mireasa-ntr-o odaie
vîr-o-n matca sîngiurilor
blînda soră-a îngerilor !

! şi pe mine plimbă-mă
ca pămîntul lingă-mă
ca un cîine şi-o căţea
vineţiţi de varga mea !

! merge-oi măcinînd ca moara
Vremea, răii, cei gunoaie,
să-mi găsesc ficior-ficioara
cîrtiţoi şi cîrtiţoaie
prea v-aţi întrecut măsura
i-aţi mîncat ochii şi gura,
voinicia lui ca leul
şi blîndeţea lui ca mielul !

! ţine soare ziua mare
că frăţîne-tu mort moare
pînă-n veacul veacului
de nu-l aflu să-l adun,
că nu-i muritor – ce bun?
osînda săracului!

– Soare, Soare, frate Soare,
Muica poate, Muica-i mare
dar de nu-i lumini tu ochii
nu mă strînge-n poala rochii
dar de nu-i lumini tu calea
farmă dealul uscă valea,
ca o neagră-albă coarbă
că-i frumoasă şi e oarbă
şi picioarele ei sfinte
stau ca-n balsame-n morminte !

! dacă ţi-am fost frate, frate,
scapă-mă de strîmbătate
că mi-s tot – fără de vină,
nu mă doare, nu m-alină
suferinţa nici durerea,
dacă ai în mîni puterea
scapă-mă tu frăţioare,
scapă-mă că nu mai pot,
Soare, Soare, frate Soare
nu de moartea ursitoarea
scapă-mă de închisoarea
întunericului tot !

! cît am stat adînc pe creste
am văzut că moartea este
nu ca bezna, ca lumina,
ca o floare, fără veste
mîncînd din mormînt ţărîna
frate-tu, – cu soarta plină,
ară-mi faţa cu lumină
cu Plug Roş mă desţelină !

! dă-mi oasele să le...
mămăle – tătăle...
oile-mi furatu
pe mini m-o legatu !

! mămăle – tătăle
or venit străinii
mi-or furat şi cîinii
oile-mi furatu
pe mine m-or legatu !

! mămăle – tătăle
berbecele mare
parte-i la frigare
parte-i în căldare !

! mămăle – tătăle
dă-mi oasele să le
mînurile spele...
Frăţioare – surioare
Soare, Soare, Soare
Soare Soare Soare Soare
al Nostru !

Treapta a patra, a Rodului
Copilul Bătrîn


! Alba mea Soţie
Soare tămîiet
doar din şapte-n şapte
zile te mai văd;

sîngele ca apa
seacă subt blestem
îmi îngheaţă gura
cum să te mai chem?

! Alba mea Soţie
Soare tămîiet
doar din şapte-n şapte
zile te mai văd,

Alba mea Soţie
Soare tămîiet
doar din şapte-n şapte
zile te mai văd !

! patul nunţii noastre
alb şi neatins
ca pămîntul iarna
subt zăpezi cuprins
şapte nopţi într-una
nu-l cunosc şi nu
mă mai vrea ca pînte–
cu ce mă născu,

şapte nopţi într-una
nu-l cunosc şi nu
mă mai vrea ca pînte–
cu ce mă născu,
Alba mea Soţie
Soare tămîiet
doar din şapte-n şapte
zile te mai văd,

Alba mea Soţie
Soare tămîiet
doar din şapte-n şapte
zile te mai văd !

! vii mereu Fecioară
Soarele meu mult
blîndul meu războinic
sîngerînd te culc

şi prin întuneric
roşietic, ud,
cum îmi măsuri viaţa
inima-ţi aud,

vii mereu Fecioară
Soarele meu mult
blînda mea Walkirie
ornic alb şi crunt

tot mereu Fecioară
Soarele meu mult
doar din şapte-n şapte
zile te aud,
Alba mea Soţie
Soare tămîiet
doar din şapte-n şapte
zile te mai văd,

tot mereu Fecioară
Soarele meu mult
doar din şapte-n şapte
nopţi te mai aud !

marți, 5 ianuarie 2010

Terra paterna (fragment)

Tu, care iubeşti toamna,
te bucură, e toamnă,
fără-ndoială toamnă
şi toamna a venit.

În propoziţii sacre
îţi amintesc de toamnă,
îţi amintesc de toamna
căci toamna-s fericit.

Tu, care iubeşti toamna,
augustă doamnă albă,
a sînului tău galbă
acum s-a rotunjit.

Tu, care iubeşti toamna
cu braţele-amîndouă,
dacă n-ar fi şi toamnă
eu cred c-aş fi murit.

Tu, care iubeşti toamna,
şi căreia-i eşti roabă
cu mînurile tale
ţinîndu-ţi sîni fierbinţi.

Tu, care eşti regină
a toamnei cea din Sabba,
te-ai arătat cu toamna
copil-copilă-prinţ!

Tu, care iubeşti toamna
ca toamna eşti frumoasă
fără vestmînt rămasă
tu care iubeşti toa-

Tu în mijlocul toamnei
ai stat fără greşală
ca sîngele ce-l spală
în lacrimi inima.

Şi mi-ai vorbit de toamnă
plimbîndu-ne în toamnă
pierduţi în toamna care
de-acum ne întomna.

Tu, care iubeşti toamna
tu, sînge şi tu, rouă,
cu braţele-amîndouă
de aur şi de nea.

Pe tine însăţi blîndo
tu te-ai cuprins pe tine
să nu te pierzi în toamnă
tăcut în preajma mea.

Tu, care iubeşti toamna
ca toamna eşti frumoasă
fără vestmînt rămasă
tu, care iubeşti toa-

Tu, care iubeşti toamna,
ca untdelemnul-suflet,
tu-asemenea la umblet
cu toamna vii ca ea.

Balsam şi voluptate
vii din singurătate
şi creşti ca moartea-n carne
ca moartea-n carnea mea.

Tu, adorata toamnei,
tu pari crescută numai
în toamnă şi care bruma-i
priivirea ta.

Te uită-n lungul toamnei
e toamnă, numai toamnă
şi norii galbeni sfarmă
miros ca tămîia.

Femeie care-alături
mă însoţeşti în toamnă,
te bucură de toamnă,
perechea sfîntă-a ta.

„Tu ochilor mei astru
şi firii mele soare
angelica mea soră
şi pasiunea mea!“

Cădelniţează crînguri
din stinsele potire
parfum de peste fire
de sfîntă dezbrăca-

Tu care iubeşti toamna
sfios precum un mire
veşnică primenire-ţi
alină inima.

Veşnică despuiare
de-a cărnii întristare
sieţi redîndu-ţi veşnic
suflet care nu moa-

Tu, care iubeşti toamna,
şi eşti ca toamnă sfîntă,
domniţă, dezmormîntă-ţi
potirul sfînt şi bea.

Bea-ţi doar într-un răsuflet
licoare-acelui suflet,
reumple-te de tine,
otravă luminoa-

Tu, care iubeşti toamna
şi toamna te adoră,
angelica mea soră
şi pasiunea mea!

Tu care iubeşti toamna
cu bolta ei rozalbă,
muntáriţa mea albă
din prunduri şi bîrga-

Din prunduri şi bîrgaie,
muntáriţă bălaie,
în mine eşti ca toamna,
pe nevăzutulea.

Îţi porţi prea mîndru portul,
statura ta-ntru-totul
în dalba ei aură
sfinţenie-i şi măsură.

Tu, care iubeşti toamna,
prin grai de mult şi moaşte,
prin tine-oi recunoaşte,
domniţă, patria.

Căci reînvietoare
în carnea ta, nu moare
legenda cărnii, floare
de amarant şi nea.

Tu, care iubeşti toamna
şi ceriuri şi cerime,
ca tine nu e nime,
tu care iubeşti toa-

Tu, care iubeşti toamna
şi-ţi gîlgîie în toamnă
în gît strigări de jale
precum ai învăţat.

În munţii tăi ţinută
ca-n sînuri de gigantă
ce-n sînge a nemorţii
licoare ţi-au turnat.

Nu poate decît astfel
să strige, să invoce
pîlpîitoarea-ţi voce
cu plînsul apriat.

Tu, care iubeşti toamna,
o, nu-i lăsa să moară
pe-acei, pe-aceia care
de noi s-au depărtat.

Căci mor aceia care
nu ştiu cum să nu moară
şi sufletul şi carnea
pieirii-au lepădat.

Tu, care iubeşti toamna
surora mea, chip galeş
în lălăituri, jaleş
tu care iubeşti toa-

Tu, care iubeşti toamna
şi n-ai altă avere
decît această boltă
blînd frate celestin.

Tu, care iubeşti toamna,
iubirea-i elixirul
şi toată amintirea
trupului tău divin.

Tu, care iubeşti toamna
şi faţă către faţă
ai cunoscut pe-aceea
avară la poveţi.

Tu, care iubeşti toamna,
şi trupul pe de-a-rostul
i-l ştii, cerească hartă,
adorator înveţi.

Drum pacinic sieşi cale
şi pelerin ca buza
în carnea buzei tale
sieţi sărut deplin.

Tu care iubeşti toamna
prin grai de mult şi moaşte,
prin tine-oi recunoaşte,
domniţă, patria.

Tu, care iubeşti toamna,
şi n-ai altă avere
decît această boltă
drag frate celestin.
Tu, care iubeşti toamna-...

4 Cezar Ivănescu, Terra paterna (fragment),
Rod IV, Cartea Românească, Bucureşti, 1977

vineri, 25 decembrie 2009

Jeu d’Amour (Colind)

! de-acuma nu te-oi mai uita,
poţi să şi vii, poţi să nu vii,
cu vii stigmate, sîngerii
eşti scrisă toată-n carnea mea !

! de-acuma nu te-oi mai uita,
coapsele-ţi line, stins oval
pieptul, parfum de portocal,
împarfumează pielea mea !

! de-acuma nu te-oi mai uita,
tu care zi de zi te uiţi
şi nici nu-ţi vezi, nici nu-ţi săruţi
umbra plecată-n faţa ta !

! de-acuma nu te-oi mai uita,
dar nu te chem, nici nu te cer
acelor care-aici subt cer
posedă şi pămînt şi stea !

! de-acuma nu te-oi mai uita,
cu tine dorm şi-n braţ te strîng,
cu tine-n miezul nopţii plîng
ca pruncu-n braţ la mumă-sa !

! de-acuma nu te-oi mai uita,
în noaptea sfîntă, leagăn sfînt,
noi sîntem singuri pe pămînt
cu Domnul şi Lumina Sa !

! de-acuma nu te-oi mai uita,
în noaptea sfîntă, leagăn sfînt,
Domnul cu-ale Lui mînuri blînd,
Domnul blînduţ ne-o legăna !


4 Cezar Ivănescu

Rosarium (Pietate)

! roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
nimeni în oraş nu ştie
de ce-a fost luat şi dus,
roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus !
roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus !

! roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
vina lui e-atît de mare
că măcar nu s-a mai spus,
roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus !

! roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
roagă-te-n tăcere mare
cît vecinii nu te-au spus,
că te rogi mereu, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
că te rogi mereu, Marie,
pentru pruncul tău Iisus !


4 Cezar Ivănescu

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Doina (Uri memento)

! opt milioane patru su’ de mii
de lighioane-n foc şi-n apă lină
s-au încarnat ca mie tu să-mi vii
făptură-a celor vii în veci Regină,
rege-al făpturilor, Stăpîn deplin
pe Cuget şi pe Vorbă şi pe Faptă,
azi trupul meu ca pe un vas te ţin
plin de venin, cu mîna mea cea dreaptă

închinătoarea, scriitoarea sa –
ca o Mireasă plină e de lacră-
de lacrămi că doar nu din vina sa
sufăr cît nici nu spun, Fiinţă Sacră,
sufăr atît că nu mai am deloc
iubire pentru tine carnea-mi tandră,
făcut din suferinţă-s cum din foc
începătoarea Lumii salamandră !

! ard de durerea bietului meu trup,
faceţi-mi trupul, viermilor, ţărînă,
trei mii de ani de-acum de el mă rup,
fără-de-sufletu-mi o să rămînă,
l-or învîrti vîrtelniţe de foc,
muncit şi chinuit mereu nestareţ,
pînă l-o strînge iară la un loc
sufletul meu pios nepizmătareţ,
eu către mine trup al meu mă-ntorc
în Kali-Iuga, în Eonii care-ţi
vîntură în vîrtelniţe şi-ţi storc
miezul dezastrului mereu nestareţ,
mă-ntorc şi nu ştiu dacă să te iert,
sau să te sparg să nu mai ţii în tine
secretul jertfei şi-acel plin deşert
al Gîndului-Sămînţă-a Lumii-n tine !

! ajută-mă, tu, Dumnezeul meu,
să mă mai pot iubi acum pe mine
în ceasul cărnii bolnave mereu
de trupul meu voind să mă-nstrăine,
Doamne, – acest trup de rîsul rîsului,
e cea mai sfîntă şi mai sfîntă cupă,
mai sfîntă decît Raza Soarelui
care-a ta mînă o s-o întrerupă,
e sfînt şi sfînt şi sfînt e, Doamne, cel
de Tine plin cum Tu eşti plin de Tine,
împacă-mă şi-mpacă-mă cu el
cu trupul meu voind să mă-nstrăine,

lotus c-o mie de petale vii
iluminat petală cu petală
ca o Mireasă Albă-n pirostrii,
Clară Lumină, Tu, Primordială
resoarbe-mă în muzica dintîi
Sufletul Lumii iară să mă ţină
şi-n tine cît de mult, de poţi, să-amîi
Marele Bang, Fiinţă de Lumină !

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Barcu negru (prohod)

Amaliei Rodriguez
în eternitate


! cu o Barcă Neagră
printre morţi mă purtară
ca Sufletul meu să se încînte cu Moarte !

! ca Sufletul meu
să îl mănînce Moartea,
ca Sufletu-mi, Doamne, Moartea să-l beie !

! să mi-l omoare, Sufletul,
cei mulţi tăbărîră
şi lovitu-m-au, Doamne, şi mă îngenuncheară !

! şi m-au rupt în bucăţi
ca pe Viermii Pămîntului
şi eram, Doamne, Viermele-Vierme printre cadavre !

! şi eram nici cît un Vierme
şi m-am rugat, Doamne, de Tine
şi n-am găsit la Tine îndurare !

! Te-am rugat să mă iei
şi a mă luare
ca pe o rază în întuneric nu Te-ndurai !

! nu Te-ndurai, nu Te-ndurerai, Doamne,
şi m-am rugat, Surioare, Surioare,
Urse-Ursance-Ursitoare, de mine îndurare !

! şi mă purtară, Demenţă,
cu o Barcă Neagră
printre morţi mă purtară !

! şi am mîncat cu Demenţa la masă
şi-am înghiţit dumicatul şi anafora Demenţei,
cu Sfînta Demenţă mă cuminecară !

! şi rîdeam ca o floare scuturată de viscol,
şi rîdeam ca o floare
ca Floarea-Soarelui-Cancerului !

! şi mult de mine se bucurară
se bucurară urzicele buzelor
îmi tămîiară şi-n urinele curvelor mă îmbălsămară !

! cu o Barcă Neagră
printre morţi mă purtară
cu vîsle de smoală !

! cu vîsle de smoală
amarele gîndului
în Centrul Pămîntului !

! în Miezul Pămîntului
mă copleşiră, mă îndemnară,
mă îngenuncheară, mă îndemnară !

! să-i sărut mînurile
să-i sărut inelele,
să-i sărut gura, să-i sărut noada !

! mă purtară, mă purtară
mai aproape de Căpetenia Amară
cu ţeastă de omenime, cu Cuget de Fiară !

! cu o Barcă Neagră
printre morţi mă purtară !

Muză dormind

După Claude Monet,
Camille Monet sur son lit de mort

! vrem să uităm chiar totul, totul
să ne-mbuibăm, nu de durere,
şi ochii ce-au văzut tortura
să se închidă să se-nchidă,
dar dacă vrei să uiţi şi dacă
vrei să te faci că nici nu vezi
cum se înfruptă toţi gămanii
din trupul sfînt al Marii Zile
ca la pomana unui mort,
cum iau mereu nedînd nimica
îţi voi aduce iar în faţă
durerea tinereţii tale,
în pîcla somnului şi-a morţii
muza cu faţa muribundă
şi urîţită ca şi Moartea

nu uita, dragoste, pe-aceia
ce ţi-au sfărmat, fragilă, viaţa,
pe-aceia care ne lăsară
din chipul dragostei doar groaza,
nici sărăcia ta, nici moartea
muzei sluţită-n agonie,
şi în aceste vremi în care
trec indivizii numa-numa
şi trec şi trec numa să treacă,
alină-ţi sufletul cu ură
alină-ţi viaţa ta cu Moartea !

luni, 21 septembrie 2009

Poem ascensional. Exorcism (fragment), text inedit

! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
cît aur, smirnă şi tămîie,
rogu-mă miluieşte-ne,
unduitoare-a tale grîie
cu sfînt prinos, – sufletele,
ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule!

! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
Sufletul meu copil, mîntuie
în Suflet toate groazele,
şi mîna de copil, căţuie
arzînd şi gura, – urlete,
ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule!

! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
decît acel ce mai întîi e
Copil Divin ca Soarele,
Copil Divin rîzînd la Soare,
cu rîsul, ardere de tot,
pe Sufletul meu fă prinsoare,
Doamne, că dintre morţi îl scot!

! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
cît cel cu galbene călcîie
călcîndu-ţi, sfinte, urmele,
mă miluieşte şi-ngăduie
şi-mboboceşte-i ranele
Copilului ce-am fost şi nu e
Cum nici Fiinţa ta nu e

dar ne întinde mînuri arse
şi urlă-n toate lumile,
privirile îi sînt întoarse
în el ca-n stele razele,
ca să se mîntuie de groază
spre dînsul Doamne, -nclină-te
şi adu-l iar la tine-acasă,
o, Doamne-Dumnezeule!

! şi carnea lui cea flagelată
de bărbat tînăr şi frumos
cu bisturiu a fost tăiată
şi curăţată pân' la os,
os alb precum albeaţa rochii
Miresei de Ierusalim,
tăiaţi şi creierii şi ochii
cu care, Doamne, te privim

carnea mea, Doamne, ca Niobe
vecinic imploratoare-n cer,
alai de surle şi de tobe,
bătut-o-au pe-arşiţi şi ger,
bătut-au carnea să nu ţîie
Sufletul cu icoana Ta,
ca-n veci de veci să nu rămîie
decît osînda cărnii, grea

de-aceea mă rog Ţie, Doamne,
carnea cu care-am sîngerat
ca strugurii striviţi ai toamnei
ca să se facă vin curat
cu mîna Ta azi mi-o mîngîie,
sărută-mi-o cu buzele
ca-n veci de veci să nu rămîie
o, Doamne-Dumnezeule,

cît mîngîierea Ta cea sfîntă
şi gura ta şoptind divin,
cu mine, Doamne, bea şi cîntă,
nu trece-acest pahar cu vin,
căci sfînt şi sfînt şi sfînt e Domnul,
e Domnul Nostru Savaot
care bea vinul cum bea Somnul
Fiinţei suspendat de tot
şi sfînt şi sfînt e robul
care-i închină Domnului
Sufletul lui curat ca bobul
de rouă Okeanului!

! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
din creştet pînă la călcîie
trupu-mi străpuns de suliţe,
nici încreţit de vîntul morţii,
nici asudat de-atît ponos,
nici îndoit de lutul torţii
nici otrăvit cel vas frumos,

plînge-l şi-l spală şi-l botează
cînd toate omenelile
s-au împlinit şi încetează
sfioasele, greşelile,
şi mă călăuzeşte-n Hăul
care atît ne-a despărţit,
şi mă desparte de tot Răul
ce-asupra mea s-a săvîrşit,

să las surîsul să alunge
aceste feţe de coşmar,
Copil Divin cu plete lunge
eu să mă-ntorc la tine iar,
nici amintirea lor, nici umbra
să nu rămîie, ci-n trecut
etern li se prefacă sumbra
lor viaţă, nemaiîncăput
în Timpul Vieţii, cel de faţă
în care Tu mă priveşti mut
Doamne şi Faţă către Faţă
vezi Răul ce mi s-a făcut,
dar lîngă Tine-i numai bine,
de-aceea-Ţi zic neprefăcut,
fie să treacă de la mine
tot răul ce mi s-a făcut!

Cezar Ivnescu, Poem ascensional. Exorcism (fragment),
text inedit inclus în volumul Poeme alese în curs de apariţie
la Editura Junimea, Iaşi

sâmbătă, 29 august 2009

Premiu (multumesc!)



















Ion de la Chiuieşti (http://iondelachiuiesti.blogspot.com)
a oferit acest premiu paginii
Cezar Ivănescu: Poeme.
Sunt onorată să îl ofer mai departe următoarelor site-uri:

Arta de a trăi
44444 (http://florentinatonita.blogspot.com/)
Victor Roncea
44444 (http://victor-roncea.blogspot.com/)
Iuliana
44444 (http://iuliana-koinonia.blogspot.com/)
Eva Iova – Blogul unei românce din Ungaria
44444 (http://evaiova.blogspot.com/)
Miron Manega
44444 (http://mironmanega.blogspot.com/)
Ochiul Magic – Radu Portocală
44444 (http://portocala.wordpress.com/)
Jos comunismul
44444
(http://jos-comunismul.blogspot.com/)
Viaţa fantastica
44444 (http://emilia-corbu.blogspot.com/)
Altermedia
44444 (http://ro.altermedia.info/)
Nichitus: Foto
44444 (http://nichitus.blogspot.com/)

Regulile premiului:
1. Afisarea premiului
2. Afisarea linkului celui care a oferit premiul
3. Premiul va fi oferit altor 10 bloggeri

marți, 16 iunie 2009

Rosarium (Îngerul splendorilor)

(Motet)

! tu pentru mine sfîntă eşti
tu sfîntă eşti doar pentru mine
tu pentru mine sfîntă eşti
pe seama îngerilor creşti
tu sfîntă eşti doar pentru mine,
tu pentru mine sfîntă eşti
pe seama îngerilor creşti
tu sfîntă eşti doar pentru mine !

! tu pentru mine sfîntă eşti
preasfîntă eşti tu pentru mine
tu pentru mine sfîntă eşti
pe seama îngerilor creşti
preasfîntă eşti tu pentru mine,
tu pentru mine sfîntă eşti
pe seama îngerilor creşti
preasfîntă eşti tu pentru mine !

! tu pentru mine Una eşti
tu pentru mine eşti ca Luna
lumina pentru mine eşti
apocalipselor cereşti
tu pentru mine eşti ca Luna,
lumina pentru mine eşti
apocalipselor cereşti
tu pentru mine eşti ca Luna !

! tu mie Soarele îmi eşti
tu Soare eşti doar pentru mine
tu mie Soarele îmi eşti
din umbra morţii tale creşti
lumină sfîntă pentru mine,
tu mie Soarele îmi eşti
din umbra morţii tale creşti
lumină sfîntă pentru mine !

! departe totdeauna-mi eşti
tu pentru mine eşti ca Luna
tu mie Soarele îmi eşti
tu Manvantara mîntuieşti
tu pentru mine eşti ca Luna,
tu mie Soarele îmi eşti
tu Manvantara mîntuieşti
tu pentru mine eşti ca Luna !

! departe totdeauna-mi eşti
ca luminarea mea de mine
departe totdeauna-mi eşti
privirile îmi osteneşti
privindu-te numai pe tine,
departe totdeauna-mi eşti
privirile îmi osteneşti
privindu-te numai pe tine !

!
departe totdeauna-mi eşti
ca Vecinic Sufletul de mine
Alaya sfîntă te numeşti
cu sororale şoapte-mi creşti
vecinic nesaţul meu de tine,
Alaya sfîntă te numeşti
cu sororale şoapte-mi creşti
vecinic nesaţul meu de tine !

! eu ştiu că preafrumosu-ţi chip
e numai muzică şi taină
sufletul meu mi-l înfirip
din muzica acestui chip
care nimica nu destaină,
sufletul meu mi-l înfirip
din muzica acestui chip
care nimica nu destaină !

! doar pentru mine sfîntă eşti
eşti pentru mine Sfînta Faţă
tu Firul Vieţii Una eşti
tu drumul mi-l călăuzeşti
la Domnul faţă către faţă,
tu Firul Vieţii Una eşti
tu drumul mi-l călăuzeşti
la Domnul faţă către faţă !

! plină de Graţie tu eşti
ca o corabie de îngeri
făptura cărnii ţi-o sfinţeşti
fecioară-n inuri fecioreşti
linţoliu alor mele frîngeri,
făptura cărnii ţi-o sfinţeşti
fecioară-n inuri fecioreşti
linţoliu alor mele frîngeri !

! tu Preursită printre Sorţi
tu trunchi ca lemnul de tămîie
puntea luminii peste morţi
tu iar în tine-ai să mă porţi
sufletul vecinic să-mi rămîie,
puntea luminii peste morţi
tu iar în tine-ai să mă porţi
sufletul vecinic să-mi rămîie !

! mireasa sufletului meu
a Lumii pururea Mireasă
nici un Calvar nu mi-i prea greu
ştiind că m-oi întoarce eu
întru a Vieţii Sfîntă Casă,
nici un Calvar nu mi-i prea greu
ştiind că m-oi întoarce eu
întru a Vieţii Sfîntă Casă !

! mai lasă-mă să te privesc
cît ochii mei nu sînt ţărînă
toate-ale tale se tocmesc
lucrate-n spor dumnezeiesc
de-a nu ştiu cui străină mînă,
toate-ale tale se tocmesc
lucrate-n spor dumnezeiesc
de-a nu ştiu cui străină mînă !

! mai lasă-mă să te privesc
lumină care mă incineri
în tine sufletu-mi topesc
şi trupul cald şi-mi înfrăţesc
lumina ochilor mei tineri,
în tine sufletu-mi topesc
şi trupul cald şi-mi înfrăţesc
lumina ochilor mei tineri !

! mai lasă-mă să te privesc
lumina ochilor mei tineri
toate-ale tale se tocmesc
lucrate-n spor dumnezeiesc
tu harismata Sfintei Vineri,
toate-ale tale se tocmesc
lucrate-n spor dumnezeiesc
tu harismata Sfintei Vineri !

! tu pentru mine Una eşti
tu pentru mine eşti ca Luna
ca Luna plină vecinic eşti
din Graţie nu mai descreşti
tu pentru mine eşti ca Luna
ca Luna plină vecinic eşti
din Graţie nu mai descreşti
tu pentru mine eşti ca Luna,
tu mie Soarele îmi eşti
tu Soare eşti doar pentru mine
tu mie Soarele îmi eşti
din umbra morţii tale creşti
lumină sfîntă pentru mine,
tu mie Soarele îmi eşti
din umbra morţii tale creşti
lumină sfîntă pentru mine !