miercuri, 29 octombrie 2008

La Baaad

! La Baaad să nu mă cauţi
printre acei care mănîncă
urinează şi înşeală
printre cei vii să nu mă cauţi
vreau să spun adică
de-ar fi aşa mi-ar fi uşor
să mă găsesc eu însumi
şi-apoi tentat de împlinirea
acestei perfecte socratice-aspiraţii
spre-a n-o lăsa în tihnă
să degenereze m-aş ştrangula :
să nu mă cauţi la Baaad
nici printre cei ce-n taină
se răsucesc în groapă
spre a-şi întoarce bucile
spre crucea de deasupra
îţi zic, să nu mă cauţi
nici printre morţi
că-atunci te-ai dovedi
un putrefact prieten
şi trupu-mi sfînt
e pentru tine doar
un vas ce-i poţi
deschide-ncet capacul
să-l vezi de face viermi,
de s-a stricat. or
cînd nici o speranţă
nu-ţi mai pui în viaţă
şi nici speranţa morţii
pe buză n-o mai simţi,
mă vei găsi la Baaad,
fără speranţă
zvîrlit precum
sămînţa lui Onan !

4 Cezar Ivănescu, La Baaad (La Baaad să nu mă cauţi),
La Baaad
, Editura Eminescu,1996, Bucureşti

vineri, 17 octombrie 2008

Către discipoli (CXCIII)

! când te-am văzut păreai a fi femeia-aceea
pe care o aştept şi care-i doar femeia,
cu negru păr, negru pămînt
bătut de soare şi de vînt,
pămînt din Tahiti, pămînt din Eubeea,
cu negru păr, negru pămînt,
bătut de soare şi de vînt,
pămînt din Tahiti, pămînt din Eubeea !

! pămînt din Tahiti, pămînt din Eubeea,
pămînt din Iaşi, pămînt din Neamţ, pămînt din Cheia
şi din Provence şi din Paris,
pămînt pe care eu am scris
cu gura mea speranţa că tu eşti aceea,
şi din Provence şi din Paris,
pămînt pe care au am scris
cu gura mea speranţa că tu eşti aceea !

! aceea care din priviri îmi ia măsura
şi îmi astupă gura lacomă cu gura
şi cu-al ei trup de cald pămînt
mă-acoperă fără cuvînt
şi ochii mi-i închide fericiţi cu gura,
şi cu-al ei trup de cald pămînt
mă-acoperă fără cuvînt
şi ochii mi-i închide fericiţi cu gura !

! aceea care-mi mîntuie pe veci tortura
de a iubi şi a urî iubindu-mi ura
de-a sta în propriul mormînt, aceea care drept vestmînt
mă-mbracă-n zaua ei de sărutări cu gura
de-a sta în propriul mormînt, aceea care drept vestmînt
mă-mbracă-n zaua ei de sărutări cu gura

!aceea care-aruncă hainele şi Sorţii,
aceea care mă omoară-n locul Morţii,
cu negru păr, negru pămînt
să-mi aflu-n trupul ei mormînt,
mormînt arzînd cum ard urcaţi pe ruguri morţii,
cu negru păr, negru pămînt
să-mi aflu-n trupul ei mormînt,
mormînt arzînd cum ard urcaţi pe ruguri morţii !

! aceea care-i Sufletului meu repaos,
aceea care cînd mă bea, mă bea de paos,
ca pîine sfîntă mă luînd
ducînd la gură trupu-mi frînt,
aceea care cînd mă bea mă bea de paos,
ca pîine sfîntă mă luînd
ducînd la gură trupu-mi frînt,
aceea care cînd mă bea mă bea de paos !

! cînd te-am văzut păreai a fi femeia-aceea
pe care o aştept şi care-i doar femeia
cu negru păr, negru pămînt,
bătut de soare şi de vînt,
pămînt din Haiti, pămînt din Eubeea,
cu negru păr, negru pămînt,
bătut de soare şi de vînt,
pămînt din Haiti, pămînt din Eubeea,

!

şi mi te-ai dezvelit în pace ca o soră
iluminată în iluminata oră,
sora mea bună delirînd,
funebră, nupţială stînd
cu ochii ei care-o încing şi o devoră,
sora mea bună delirînd,
funebră, nupţială stînd
cu ochii ei care-o încing şi o devoră !

! ne-ntîmpină singurătatea şi păcatul,
surorii mele-i pregătesc de nuntă patul
ca pentru pîine un cuptor,
cu mînurile ce mă dor
de moliciunea cărnii ei ca aluatul,
ca pentru pîine un cuptor,
cu mînurile ce mă dor
de moliciunea cărnii ei ca aluatul !

! acestea-i spun surorii mele – şi i-aş scrie –
sora mea vie parcă ea îmi spune mie,
sora mea vie, printre morţi,
chipul şi Sufletul îmi porţi
şi-ţi sînt ca umbra la picioare, soră, ţie,
sora mea vie, printre morţi,
chipul şi Sufletul îmi porţi
şi-ţi sînt ca umbra la picioare, soră, ţie,!

!

o închinare-acum pentru Fermando Maza
pe care l-am rugat cînd tocmai lua masa
să-mi împrumute, dacă vrea,
chitara lui, să-ţi pot cînta
înlăcrimarea ta de-acum şi-n veci, frumoasa,
să-mi împrumute, dacă vrea,
chitara lui, să-ţi pot cînta
înlăcrimarea ta de-acum şi-n veci, frumoasa !

! şi pentru Sarah-Lou acum o închinare,
frumoasa fiică-a lui Fernando care are
doar douăzeci şi doi de ai
şi ochii mari şi chip bălai
şi nu cunoaşte încă lacrimi şi-ntristare,
doar douăzeci şi doi de ai
şi ochii mari şi chip bălai
şi nu cunoaşte încă lacrimi şi-ntristare!

joi, 16 octombrie 2008

Jeu d’Amour (Corabie)

! corabie, corabie, cînd plouă-mi pare casa o corabie,
corabie, corabie, trupul tău gol pe care-l poartă sîngele !

! de lacrimi trupul tău e ud
eşti fericită că-ţi ascult
plîngînd îndrăgostit de tine sîngele,
plouă în după-amiază mult
plouă ca-n vremuri de demult
cînd te duceam spre casă-ntr-o corabie !

! nici timp nu e, nici loc nu e – plouă pe mare, Vremea-şi pierde sîngele,
albastră e, albastră e, făptura ta, albastra mea corabie !

!cînd plînsul ploii s-o opri
de care ţărm ne vom lovi
albastra, voluptuoasa mea corabie,
cu untdelemn preasfînt te-am uns
cu ploi de aur te-am pătruns
la verde ţărm care în urma noastră e !

! corabie, corabie, ca suferinţa albă-a unei lebede,
prea repede, prea repede în casa morţii mă cobori prea repede !

! fără cuvînt, fără cuvînt
primit în trupul tău cel blînd,
cu moartea mea singur mă laşi prea repede,
fără cuvînt, fără cuvînt
în moartea mea mă pierd mai blînd
ca tine, sfîntă, pură şi tăcută e,

corabie, corabie ca tine-mi pare Moartea o corabie,
corabie, corabie, trupul tău gol pe care-l poartă sîngele !

4 Cezar Ivănescu, Jeu D’Amour (Corabie), La Baaad,
Editura Eminescu,1996, Bucureşti

miercuri, 15 octombrie 2008

Cezar Ivănescu, Mesaj audio din 15 februarie 2008

Le mulţumesc Domnului Iisus Hristos şi maicii Domnului, Fecioara Maria, instanţe absolute, soţiei mele, Maria, acolo, în ceruri, şi fiicei mele spirituale, Clara Lucia Aruştei, aici, pe pământ. Mi-au stat ei, mi-au stat ei tot timpul alături. Tuturor acelor care au trecut de partea mea le mulţumesc, dar nu atât cât îşi închipuie, pentru că au trecut de partea Adevărului.

Celor cunoscuţi şi necunoscuţi, încă o dată le trimit dragostea mea şi le urez, mai ales acelora risipiţi prin lume, mult noroc. Pentru acei care au gustat cu voluptate această pâine otravită a minciunii, nu am decât compasiune. E ceva rău în ei care îi îndeamnă să se bucure de ivirea în lume a răului. Îl întâmpină recunoscându-se în el. Să încerce să se purifice, să scape de sub tirania răului care îi domină.

Dacă Dumnezeu îmi va da până la capăt puterea să trec şi prin această probă infernală, promit tuturor că voi duce, îmi voi duce şi le voi duce crucea. Neamul acesta românesc nu mai trebuie batjocorit! Încercat preţ de o jumătate de veac de robia babilonică a Rusiei comuniste, cred că s-a salvat totusi şi a rămas printre cei…, a rămas în mare parte neatins de rău şi putrejune. Mă rog pentru învierea lui.

În toată această încercare prin care am trecut, m-au sprijinit şi mi-au stat alături români, evrei, maghiari, tigani, armeni, albanezi, turci şi mă opresc aici cu enumerarea. Cu toţii şi-au dovedit calitatea umană profundă şi au depăsit particularismul şi problemele mărunte şi s-au manifestat ca adevăraţi oameni universali. Nu doar europeni, ci universali.

În această încercare mi-au stat alături români, evrei, maghiari, ţigani, armeni, sârbi, albanezi. Cu toţii s-au dovedit nu doar adevăraţi europeni, ci adevăraţi cetăţeni ai Universului!

În faţa lor mă plec precum statuile din templu în fata lui Buddha. Ei sunt speranţa mea că vor remodela o nouă umanitate. O nouă umanitate sau, dacă vreţi, o transumanitate, aşa cum s-ar exprima genialul meu prieten de la Paris, Basarab Nicolescu.

În tinereţe, am citit o carte intitulată Mai strălucitor decât o mie de sori, carte care relata istoria construirii bombei atomice. Sufletul uman nemuritor întrece cu mult o mie de sori. Lumina lui face cât o mie de miliarde de sori. De aceea, nu există păcat mai mare în Univers decât să batjocoreşti Sufletul unui om.

4 Cezar Ivănescu, transcriere a unui mesaj audio din 15.02.2008

luni, 13 octombrie 2008

Rosarium (Stella Maris)

! mă rog ţie, Sfîntă Fecioară,
îmi sînt mie prea grea povară,
luminat de tine, străluceo,
poate un an-doi oi mai duce-o,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

! mă rog ţie sfîntă şi sfîntă
trupuşorul mi-l înmormîntă,
cu mînurile-ţi de tămîie
osicioarele-mi le mîngîie,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

! numai tu vezi ce nu se vede
numai tu crezi ce nu se crede,
numai tu-mi vezi inima moartă,
trupul care-abia o mai poartă,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

! luminat de tine străluceo,
poate un an-doi oi mai duce-o,
dar mă rog cu toată fiinţa
mîntuie-mi de-acum suferinţa,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !


! luminează-mi încă şi încă
tu în ceruri rană adîncă,
frumuseţe sfîntă şi rană,
tu, Fecioară fără prihană,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

4 Cezar Ivănescu, Rosarium (Stella Maris), La Baaad,
Editura Eminescu,1996, Bucureşti

Doina (Dor de moarte)

! mai duceţi-mă-n sicriu de ceaţă,
mai duceţi-mă-n sicriu de fum,
sufletul meu vecinic nu se-nvaţă
cu-ngreita inimă de-acum,
mai duceţi-mă-n sicrie, îngeri,
mai duceţi-mă-n sicrii de foc,
m-am hrănit de scrîşnete şi plîngeri
plin mi-s de pustiu şi nenoroc !

! rob unei ştiinţe vechi, maithuna,
floarea mea de carne, liturghii
luminate Soarele şi Luna
ţi-au turnat în floarea cărnii vii,
Clara mea Lumină, Sunyatha,
către tine vin, în tine-am fost,
ictus blînd mă vei scăpa de Roata
vieţuirilor fără de rost !

4 Cezar Ivănescu, Doina (Dor de moarte), La Baaad,
Editura Eminescu,1996, Bucureşti

Jeu d’Amour (Juruinţă)

! împărătiţa mea de azi,
atinge-mi mînuri şi obraz
cu ochiul tău luminător
că-n orice clipă pot să mor !

! Sufletul meu reînviat
în mînuri astăzi ţi l-am dat
precum ai da un măr creţesc
de-aceea-ţi zic şi tînguiesc:

cînd nu te-oi mai iubi deloc
cu mîna mea am să-mi dau foc
să-mi amintească focul cum
ardeam în ceasul de acum,

cînd nu mă vei mai iubi tu
ţi s-o aprinde părul cu
numai cu gîndul că te-ating
cu mîni de flăcări ce se sting !


4 Cezar Ivănescu, Jeu d'Amour (Juruinţa), La Baaad,
Editura Eminescu,1996, Bucureşti

duminică, 12 octombrie 2008

Jeu d’Amour (Exorcism)

! „cum trece-n lume toată slava“
şi fiul Omului, bătut,
sfărmat cu graba şi zăbava,
îndură iar Calvarul, mut,

cum trece suliţa preabine
prin trupul celui mai căzut,
fie să treacă de la mine
tot Răul ce mi s-a făcut!

! „şi cum trec nourii pe şesuri
ca anii mei care-au trecut“
şi Verbul, ghem de înţelesuri,
azi trece-n guri de balamut,

şi iarba cîmpului şi floarea
cum trec în pulbere, tăcut,
fie să treacă de la mine
tot Răul ce mi s-a făcut,

dă-mi, Doamne, crezul şi pudoarea
să trec în pulbere, tăcut,
fie să treacă de la mine
tot Răul ce mi s-a făcut!

! cum îmi trec limba peste buze,
buzele care-au cunoscut
gura lui Dumnezeu, lehuze
apoi te-au lins şi te-au băut

şi mi-au rămas în veci străine
şi trup şi suflet, chip de lut,
fie să treacă de la mine
tot Răul ce mi s-a făcut!

! cum trece Moartea prin Veneţia
ca o Împărătiţă, gut,
şi prin Balcani cum Petru Creţia
trece ca Platon, precaut,

că şi la noi de-acum, vezi bine,
Teatrocraţia a-nceput,
fie să treacă de la mine
tot Răul ce mi s-a făcut!

!Latinii circ voiau şi pîine,
noi voim teatru şi căcat,
Popor iubind precum un cîine
Destinul ce şi-a prezervat,

de-aceea zic, cum trece apa
ce ne distinge de bulgari
şi zic tăcînd, cum bate pleoapa,
în gînd mă rog la Zeii Mari,

Sufletul Lumii ce ne ţine
îl rog, în rugă prefăcut,
fie să treacă de la mine
tot Răul ce mi s-a făcut!

! fiindcă nimic nu valorează
cum un actor preacunoscut
Sorin Postelnicu, glosează,
mai bine zis, glosa, trecut
în R.F.G. se-nteresează
de noi ca de nişte libărci,
la nemţi munceşte, nu creiază
şi-i harnic şi-are multe mărci,

„nimic, nimic nu valorează,
nimic, nimic nu-ntemeiem,
deasupra mea mereu veghează
o stea, planeta mea de lemn,

nimic, nimic nu valorează,
nimic, nimic nu-ntemeiem,
deasupra mea mereu veghează
o stea, planeta mea de lemn,

nimic, nimic nu valorează,
nimic, nimic nu-ntemeiem,
deasupra mea mereu veghează
o stea, planeta mea de lemn“!

Închinare ecumenică

! eu sînt în veci de veci Jidanul,
sînt Jidovul Rătăcitor,
sînt Polonezo-Africanul,
Românul cel Îndurător,
sînt Indianul Piele-Roşă
cu pielea roşie de rîs,
îmi port urmaşii în sacoşă
nu ştiu-ai cui sînt şi nici cîţi îs,

sînt paciaura, detritusul
şi mazochistul de servici,
American-Englezo-Rusul
mă ţine numa-n şfichi de bici,
eu sînt Dibukul ce-ncasează
în cur şi-n gură – şi în cer
unde toţi Sfinţii mă-abhorează
cînd eu Dreptatea mea mi-o cer,

de-aceea zic, nu vreau nimica
din Lumea asta să primesc,
vă las Extazul, vă las frica,
vă las şi sufletu-mi golesc,
de plin şi vid, de Domn şi Diavol,
de Bun şi Rău, bătrîni şi prunci,
eu numai sufletului, ja wohl
îi spun, în Paradis, atunci,
de-aceea zic, să treacă-n fine
Această Lume, Timp Pierdut,
şi-n ea să treacă de la mine
Tot Răul ce mi s-a făcut!

sâmbătă, 11 octombrie 2008

Închinare Moldovei

! eu ţie mă închin, Hristoase,
Ţie, Moldovă, mă închin,
Hristoase-n veci cu mâni frumoase
sângeră în Moldova vin,


cu mânile împarte-ţi trupul,
cum Crucii-n veci l-ai împărţit,
cei ce purtau pe flamuri Lupul
azi poartă semnul tău sfinţit,


cu sânge şi cenuşă ninge
cerul Moldovei, cer deschis,
sub semnul Crucii-i vom învinge
pe-acei ce fiii ne-au ucis,


pe-acei ce ne-au ucis părinţii,
bătrânii, tot ce-i viu în jur,
pentru Moldova suferinţii
Teodiceea o conjur,


Lucrăm cu Domnul dimpreună
Grădina Maicii Domnului
Şi Domnul singur ne răzbună,
turnând urgia cerului


în Ţara cea Mongolo-Rusă,
Pustiul cel Ruso-Mongol,
Moldovă, Tu, Lumină Susă,
Ceresc Ierusalim, Simbol


al Îndurării – Învierii,
arată-ţi chipul tău cumplit
şi-n graiul cu dulceaţa mierii
slăveşte-ţi neamul izbăvit!

! eu ţie mă închin, Hristoase,
Ţie, Moldovă, mă închin,
morminte cu sfărmate oase,
îndurător popor creştin,
cu mânurile-i luminoase
Domnul ţi-a scris un nou destin;
întoarceţi-vă pe la case,
moldavi îngenuncheaţi deplin,


căci astăzi Domnul pustieşte
„pământul împânzit de ruşi“
şi aşteptând, nu putrezeşte
Cel Sfânt Codrean Fecior din Huşi!

! eu ţie mă închin, Hristoase,
Ţie, Moldovă, mă închin,
Domnul cu mânile frumoase
sângeră în Moldova vin

Lui ne-nchinăm şi azi şi mâine,
bem sângele-i, ichor divin,
şi trupul lui, – cea sfântă pâine,
scoşi din robie pe deplin,


călăuziţi de scrisa slovă,
pe cer, de stele, viers divin,
eu, ţie mă închin, Moldovă,
Ţie, Hristoase, mă închin!

eu, ţie mă închin, Moldovă,
Ţie, Hristoase, mă închin!

4 Cezar Ivănescu, Închinare Moldovei, Ivănescu, opera poetică,
vol. I, Editura Cartier, Chişinău, 2000


vineri, 3 octombrie 2008

Rosarium (Agápe)

! şi-Aceea seamănă cu tine
dar tu în veci n-ai s-o atingi,
şi-Aceea seamănă cu tine
cînd mă primeşti adînc în tine
cînd uiţi de tine şi pe mine
mă-aprinzi, mă mistui şi mă stingi !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi hierodulele din jur,
şi-Aceea seamănă cu tine
cînd în lingoare după tine
tînjesc şi nu mai sînt în mine
decît fără de glas murmur !

! şi-Aceea seamănă cu tine
dar ţie n-am să ţi-o arăt,
şi-Aceea seamănă cu tine
un vas de aur ca şi tine
în unda vremii-mpins de mine
plutind prin vreme îndărăt !

! şi-Aceea seamănă cu tine
dar vouă n-am să v-o arăt,
şi-Aceea seamănă cu tine
cînd eu mă uit mirat la tine
cu cel de-al treilea ochi şi-n mine
ca pe un lotus roş te văd !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi-n ea gerunchele-mi îndoi,
şi-Aceea seamănă cu tine
cînd sufletul din nou în tine
ţi-l regăseşti Strein ca mine
din morţi venind ca din lumine
dintîi lumina Stelei Noi !

! şi-Aceea seamănă cu tine
ea vecinic stă în faţa mea,
şi-Aceea seamănă cu tine
Soţie Sfîntă ca şi tine
tinzîndu-şi sufletul spre mine
precum harfistele divine
şi simt şi tot ce simte ea !

! şi-Aceea seamănă cu tine,
îmi spală trupul de otra-,
şi-Aceea seamănă cu tine
un lacrimarium ca şi tine
care doar curăţie ţine
şi strînge-avere de la mine
doar din necurăţia mea !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi tu te-nchini şi tu la ea
şi-Aceea seamănă cu tine
cînd mă scoţi cald şi bun din tine
şi mă laşi singur, eu cu mine,
mă laşi pe drum şi-mi tocmeşti bine
drumul meu drept pe Golgota !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi tu te-nchini şi tu la ea
şi-Aceea seamănă cu tine
care mă plîngi şi de pe tine
straiul ţi-l rupi şi mă-ngiulgi bine
şi numa-n milă pentru mine
ţi-i trupul învăscut şi-n tine
bea mila toată dragostea !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi tu te-nchini şi tu la ea,
şi-Aceea seamănă cu tine
şi-Aceea seamănă cu tine
şi-Aceea seamănă cu tine
şi tu cu ea vei semăna !

Cezar Ivănescu, Rosarium (Agápe) ,
Editura Minerva, Bucureşti, 2000