vineri, 25 decembrie 2009
Jeu d’Amour (Colind)
poţi să şi vii, poţi să nu vii,
cu vii stigmate, sîngerii
eşti scrisă toată-n carnea mea !
! de-acuma nu te-oi mai uita,
coapsele-ţi line, stins oval
pieptul, parfum de portocal,
împarfumează pielea mea !
! de-acuma nu te-oi mai uita,
tu care zi de zi te uiţi
şi nici nu-ţi vezi, nici nu-ţi săruţi
umbra plecată-n faţa ta !
! de-acuma nu te-oi mai uita,
dar nu te chem, nici nu te cer
acelor care-aici subt cer
posedă şi pămînt şi stea !
! de-acuma nu te-oi mai uita,
cu tine dorm şi-n braţ te strîng,
cu tine-n miezul nopţii plîng
ca pruncu-n braţ la mumă-sa !
! de-acuma nu te-oi mai uita,
în noaptea sfîntă, leagăn sfînt,
noi sîntem singuri pe pămînt
cu Domnul şi Lumina Sa !
! de-acuma nu te-oi mai uita,
în noaptea sfîntă, leagăn sfînt,
Domnul cu-ale Lui mînuri blînd,
Domnul blînduţ ne-o legăna !
4 Cezar Ivănescu
Rosarium (Pietate)
pentru pruncul tău Iisus,
nimeni în oraş nu ştie
de ce-a fost luat şi dus,
roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus !
roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus !
! roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
vina lui e-atît de mare
că măcar nu s-a mai spus,
roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus !
! roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
roagă-te-n tăcere mare
cît vecinii nu te-au spus,
că te rogi mereu, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
că te rogi mereu, Marie,
pentru pruncul tău Iisus !
4 Cezar Ivănescu
sâmbătă, 12 decembrie 2009
Doina (Uri memento)
de lighioane-n foc şi-n apă lină
s-au încarnat ca mie tu să-mi vii
făptură-a celor vii în veci Regină,
rege-al făpturilor, Stăpîn deplin
pe Cuget şi pe Vorbă şi pe Faptă,
azi trupul meu ca pe un vas te ţin
plin de venin, cu mîna mea cea dreaptă
închinătoarea, scriitoarea sa –
ca o Mireasă plină e de lacră-
de lacrămi că doar nu din vina sa
sufăr cît nici nu spun, Fiinţă Sacră,
sufăr atît că nu mai am deloc
iubire pentru tine carnea-mi tandră,
făcut din suferinţă-s cum din foc
începătoarea Lumii salamandră !
! ard de durerea bietului meu trup,
faceţi-mi trupul, viermilor, ţărînă,
trei mii de ani de-acum de el mă rup,
fără-de-sufletu-mi o să rămînă,
l-or învîrti vîrtelniţe de foc,
muncit şi chinuit mereu nestareţ,
pînă l-o strînge iară la un loc
sufletul meu pios nepizmătareţ,
eu către mine trup al meu mă-ntorc
în Kali-Iuga, în Eonii care-ţi
vîntură în vîrtelniţe şi-ţi storc
miezul dezastrului mereu nestareţ,
mă-ntorc şi nu ştiu dacă să te iert,
sau să te sparg să nu mai ţii în tine
secretul jertfei şi-acel plin deşert
al Gîndului-Sămînţă-a Lumii-n tine !
! ajută-mă, tu, Dumnezeul meu,
să mă mai pot iubi acum pe mine
în ceasul cărnii bolnave mereu
de trupul meu voind să mă-nstrăine,
Doamne, – acest trup de rîsul rîsului,
e cea mai sfîntă şi mai sfîntă cupă,
mai sfîntă decît Raza Soarelui
care-a ta mînă o s-o întrerupă,
e sfînt şi sfînt şi sfînt e, Doamne, cel
de Tine plin cum Tu eşti plin de Tine,
împacă-mă şi-mpacă-mă cu el
cu trupul meu voind să mă-nstrăine,
lotus c-o mie de petale vii
iluminat petală cu petală
ca o Mireasă Albă-n pirostrii,
Clară Lumină, Tu, Primordială
resoarbe-mă în muzica dintîi
Sufletul Lumii iară să mă ţină
şi-n tine cît de mult, de poţi, să-amîi
Marele Bang, Fiinţă de Lumină !
sâmbătă, 24 octombrie 2009
Barcu negru (prohod)
în eternitate
! cu o Barcă Neagră
printre morţi mă purtară
ca Sufletul meu să se încînte cu Moarte !
! ca Sufletul meu
să îl mănînce Moartea,
ca Sufletu-mi, Doamne, Moartea să-l beie !
! să mi-l omoare, Sufletul,
cei mulţi tăbărîră
şi lovitu-m-au, Doamne, şi mă îngenuncheară !
! şi m-au rupt în bucăţi
ca pe Viermii Pămîntului
şi eram, Doamne, Viermele-Vierme printre cadavre !
! şi eram nici cît un Vierme
şi m-am rugat, Doamne, de Tine
şi n-am găsit la Tine îndurare !
! Te-am rugat să mă iei
şi a mă luare
ca pe o rază în întuneric nu Te-ndurai !
! nu Te-ndurai, nu Te-ndurerai, Doamne,
şi m-am rugat, Surioare, Surioare,
Urse-Ursance-Ursitoare, de mine îndurare !
! şi mă purtară, Demenţă,
cu o Barcă Neagră
printre morţi mă purtară !
! şi am mîncat cu Demenţa la masă
şi-am înghiţit dumicatul şi anafora Demenţei,
cu Sfînta Demenţă mă cuminecară !
! şi rîdeam ca o floare scuturată de viscol,
şi rîdeam ca o floare
ca Floarea-Soarelui-Cancerului !
! şi mult de mine se bucurară
se bucurară urzicele buzelor
îmi tămîiară şi-n urinele curvelor mă îmbălsămară !
! cu o Barcă Neagră
printre morţi mă purtară
cu vîsle de smoală !
! cu vîsle de smoală
amarele gîndului
în Centrul Pămîntului !
! în Miezul Pămîntului
mă copleşiră, mă îndemnară,
mă îngenuncheară, mă îndemnară !
! să-i sărut mînurile
să-i sărut inelele,
să-i sărut gura, să-i sărut noada !
! mă purtară, mă purtară
mai aproape de Căpetenia Amară
cu ţeastă de omenime, cu Cuget de Fiară !
! cu o Barcă Neagră
printre morţi mă purtară !
Muză dormind
Camille Monet sur son lit de mort
! vrem să uităm chiar totul, totul
să ne-mbuibăm, nu de durere,
şi ochii ce-au văzut tortura
să se închidă să se-nchidă,
dar dacă vrei să uiţi şi dacă
vrei să te faci că nici nu vezi
cum se înfruptă toţi gămanii
din trupul sfînt al Marii Zile
ca la pomana unui mort,
cum iau mereu nedînd nimica
îţi voi aduce iar în faţă
durerea tinereţii tale,
în pîcla somnului şi-a morţii
muza cu faţa muribundă
şi urîţită ca şi Moartea
nu uita, dragoste, pe-aceia
ce ţi-au sfărmat, fragilă, viaţa,
pe-aceia care ne lăsară
din chipul dragostei doar groaza,
nici sărăcia ta, nici moartea
muzei sluţită-n agonie,
şi în aceste vremi în care
trec indivizii numa-numa
şi trec şi trec numa să treacă,
alină-ţi sufletul cu ură
alină-ţi viaţa ta cu Moartea !
luni, 21 septembrie 2009
Poem ascensional. Exorcism (fragment), text inedit
o, Doamne-Dumnezeule,
cît aur, smirnă şi tămîie,
rogu-mă miluieşte-ne,
unduitoare-a tale grîie
cu sfînt prinos, – sufletele,
ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule!
! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
Sufletul meu copil, mîntuie
în Suflet toate groazele,
şi mîna de copil, căţuie
arzînd şi gura, – urlete,
ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule!
! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
decît acel ce mai întîi e
Copil Divin ca Soarele,
Copil Divin rîzînd la Soare,
cu rîsul, ardere de tot,
pe Sufletul meu fă prinsoare,
Doamne, că dintre morţi îl scot!
! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
cît cel cu galbene călcîie
călcîndu-ţi, sfinte, urmele,
mă miluieşte şi-ngăduie
şi-mboboceşte-i ranele
Copilului ce-am fost şi nu e
Cum nici Fiinţa ta nu e
dar ne întinde mînuri arse
şi urlă-n toate lumile,
privirile îi sînt întoarse
în el ca-n stele razele,
ca să se mîntuie de groază
spre dînsul Doamne, -nclină-te
şi adu-l iar la tine-acasă,
o, Doamne-Dumnezeule!
! şi carnea lui cea flagelată
de bărbat tînăr şi frumos
cu bisturiu a fost tăiată
şi curăţată pân' la os,
os alb precum albeaţa rochii
Miresei de Ierusalim,
tăiaţi şi creierii şi ochii
cu care, Doamne, te privim
carnea mea, Doamne, ca Niobe
vecinic imploratoare-n cer,
alai de surle şi de tobe,
bătut-o-au pe-arşiţi şi ger,
bătut-au carnea să nu ţîie
Sufletul cu icoana Ta,
ca-n veci de veci să nu rămîie
decît osînda cărnii, grea
de-aceea mă rog Ţie, Doamne,
carnea cu care-am sîngerat
ca strugurii striviţi ai toamnei
ca să se facă vin curat
cu mîna Ta azi mi-o mîngîie,
sărută-mi-o cu buzele
ca-n veci de veci să nu rămîie
o, Doamne-Dumnezeule,
cît mîngîierea Ta cea sfîntă
şi gura ta şoptind divin,
cu mine, Doamne, bea şi cîntă,
nu trece-acest pahar cu vin,
căci sfînt şi sfînt şi sfînt e Domnul,
e Domnul Nostru Savaot
care bea vinul cum bea Somnul
Fiinţei suspendat de tot
şi sfînt şi sfînt e robul
care-i închină Domnului
Sufletul lui curat ca bobul
de rouă Okeanului!
! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
din creştet pînă la călcîie
trupu-mi străpuns de suliţe,
nici încreţit de vîntul morţii,
nici asudat de-atît ponos,
nici îndoit de lutul torţii
nici otrăvit cel vas frumos,
plînge-l şi-l spală şi-l botează
cînd toate omenelile
s-au împlinit şi încetează
sfioasele, greşelile,
şi mă călăuzeşte-n Hăul
care atît ne-a despărţit,
şi mă desparte de tot Răul
ce-asupra mea s-a săvîrşit,
să las surîsul să alunge
aceste feţe de coşmar,
Copil Divin cu plete lunge
eu să mă-ntorc la tine iar,
nici amintirea lor, nici umbra
să nu rămîie, ci-n trecut
etern li se prefacă sumbra
lor viaţă, nemaiîncăput
în Timpul Vieţii, cel de faţă
în care Tu mă priveşti mut
Doamne şi Faţă către Faţă
vezi Răul ce mi s-a făcut,
dar lîngă Tine-i numai bine,
de-aceea-Ţi zic neprefăcut,
fie să treacă de la mine
tot răul ce mi s-a făcut!
Cezar Ivnescu, Poem ascensional. Exorcism (fragment),
text inedit inclus în volumul Poeme alese în curs de apariţie
la Editura Junimea, Iaşi
sâmbătă, 29 august 2009
Premiu (multumesc!)
Ion de la Chiuieşti (http://iondelachiuiesti.blogspot.com)
a oferit acest premiu paginii Cezar Ivănescu: Poeme.
Sunt onorată să îl ofer mai departe următoarelor site-uri:
Arta de a trăi
44444 (http://florentinatonita.blogspot.com/)
Victor Roncea
44444 (http://victor-roncea.blogspot.com/)
Iuliana
44444 (http://iuliana-koinonia.blogspot.com/)
Eva Iova – Blogul unei românce din Ungaria
44444 (http://evaiova.blogspot.com/)
Miron Manega
44444 (http://mironmanega.blogspot.com/)
Ochiul Magic – Radu Portocală
44444 (http://portocala.wordpress.com/)
Jos comunismul
44444 (http://jos-comunismul.blogspot.com/)
Viaţa fantastica
44444 (http://emilia-corbu.blogspot.com/)
Altermedia
44444 (http://ro.altermedia.info/)
Nichitus: Foto
44444 (http://nichitus.blogspot.com/)
Regulile premiului:
1. Afisarea premiului
2. Afisarea linkului celui care a oferit premiul
3. Premiul va fi oferit altor 10 bloggeri
marți, 16 iunie 2009
Rosarium (Îngerul splendorilor)
! tu pentru mine sfîntă eşti
tu sfîntă eşti doar pentru mine
tu pentru mine sfîntă eşti
pe seama îngerilor creşti
tu sfîntă eşti doar pentru mine,
tu pentru mine sfîntă eşti
pe seama îngerilor creşti
tu sfîntă eşti doar pentru mine !
! tu pentru mine sfîntă eşti
preasfîntă eşti tu pentru mine
tu pentru mine sfîntă eşti
pe seama îngerilor creşti
preasfîntă eşti tu pentru mine,
tu pentru mine sfîntă eşti
pe seama îngerilor creşti
preasfîntă eşti tu pentru mine !
! tu pentru mine Una eşti
tu pentru mine eşti ca Luna
lumina pentru mine eşti
apocalipselor cereşti
tu pentru mine eşti ca Luna,
lumina pentru mine eşti
apocalipselor cereşti
tu pentru mine eşti ca Luna !
! tu mie Soarele îmi eşti
tu Soare eşti doar pentru mine
tu mie Soarele îmi eşti
din umbra morţii tale creşti
lumină sfîntă pentru mine,
tu mie Soarele îmi eşti
din umbra morţii tale creşti
lumină sfîntă pentru mine !
! departe totdeauna-mi eşti
tu pentru mine eşti ca Luna
tu mie Soarele îmi eşti
tu Manvantara mîntuieşti
tu pentru mine eşti ca Luna,
tu mie Soarele îmi eşti
tu Manvantara mîntuieşti
tu pentru mine eşti ca Luna !
! departe totdeauna-mi eşti
ca luminarea mea de mine
departe totdeauna-mi eşti
privirile îmi osteneşti
privindu-te numai pe tine,
departe totdeauna-mi eşti
privirile îmi osteneşti
privindu-te numai pe tine !
! departe totdeauna-mi eşti
ca Vecinic Sufletul de mine
Alaya sfîntă te numeşti
cu sororale şoapte-mi creşti
vecinic nesaţul meu de tine,
Alaya sfîntă te numeşti
cu sororale şoapte-mi creşti
vecinic nesaţul meu de tine !
! eu ştiu că preafrumosu-ţi chip
e numai muzică şi taină
sufletul meu mi-l înfirip
din muzica acestui chip
care nimica nu destaină,
sufletul meu mi-l înfirip
din muzica acestui chip
care nimica nu destaină !
! doar pentru mine sfîntă eşti
eşti pentru mine Sfînta Faţă
tu Firul Vieţii Una eşti
tu drumul mi-l călăuzeşti
la Domnul faţă către faţă,
tu Firul Vieţii Una eşti
tu drumul mi-l călăuzeşti
la Domnul faţă către faţă !
! plină de Graţie tu eşti
ca o corabie de îngeri
făptura cărnii ţi-o sfinţeşti
fecioară-n inuri fecioreşti
linţoliu alor mele frîngeri,
făptura cărnii ţi-o sfinţeşti
fecioară-n inuri fecioreşti
linţoliu alor mele frîngeri !
! tu Preursită printre Sorţi
tu trunchi ca lemnul de tămîie
puntea luminii peste morţi
tu iar în tine-ai să mă porţi
sufletul vecinic să-mi rămîie,
puntea luminii peste morţi
tu iar în tine-ai să mă porţi
sufletul vecinic să-mi rămîie !
! mireasa sufletului meu
a Lumii pururea Mireasă
nici un Calvar nu mi-i prea greu
ştiind că m-oi întoarce eu
întru a Vieţii Sfîntă Casă,
nici un Calvar nu mi-i prea greu
ştiind că m-oi întoarce eu
întru a Vieţii Sfîntă Casă !
! mai lasă-mă să te privesc
cît ochii mei nu sînt ţărînă
toate-ale tale se tocmesc
lucrate-n spor dumnezeiesc
de-a nu ştiu cui străină mînă,
toate-ale tale se tocmesc
lucrate-n spor dumnezeiesc
de-a nu ştiu cui străină mînă !
! mai lasă-mă să te privesc
lumină care mă incineri
în tine sufletu-mi topesc
şi trupul cald şi-mi înfrăţesc
lumina ochilor mei tineri,
în tine sufletu-mi topesc
şi trupul cald şi-mi înfrăţesc
lumina ochilor mei tineri !
! mai lasă-mă să te privesc
lumina ochilor mei tineri
toate-ale tale se tocmesc
lucrate-n spor dumnezeiesc
tu harismata Sfintei Vineri,
toate-ale tale se tocmesc
lucrate-n spor dumnezeiesc
tu harismata Sfintei Vineri !
! tu pentru mine Una eşti
tu pentru mine eşti ca Luna
ca Luna plină vecinic eşti
din Graţie nu mai descreşti
tu pentru mine eşti ca Luna
ca Luna plină vecinic eşti
din Graţie nu mai descreşti
tu pentru mine eşti ca Luna,
tu mie Soarele îmi eşti
tu Soare eşti doar pentru mine
tu mie Soarele îmi eşti
din umbra morţii tale creşti
lumină sfîntă pentru mine,
tu mie Soarele îmi eşti
din umbra morţii tale creşti
lumină sfîntă pentru mine !
Doina (Străina)
de tine m-oi depărta
cum se depărtează Steaua
moartă de lumina sa,
am fost unul trup cu tine,
ne-a fost una inima,
tot mai mult de-acum, ştiu bine,
de tine m-oi depărta,
am fost unul trup cu tine
şi unime inima,
rază sfîntă pentru nime
cărei i-a murit Steaua !
! tot mai mult de-acum, ştiu bine,
de tine m-oi depărta,
tot mai mult de-acum, ştiu bine,
de tine m-oi depărta !
! numa, numa eu cu tine
dacă-am fi şi tot în Ra–
tot în Raiul cel ca neaua
alb de albă-n pomi floarea
numa vecinic nu ne-am ţine
nu ne ţine făptura,
tot mai mult de-acum, ştiu bine,
de tine m-oi depărta,
numa vecinic nu ne-am ţine
nu ne ţine făptura,
rană sfîntă pentru mine
carne tu din carnea mea,
tot mai mult de-acum, ştiu bine,
de tine m-oi depărta,
tot mai mult de-acum, ştiu bine,
de tine m-oi depărta !
! cît ţi-ar fi de mine pline
braţele şi inima,
oricît m-aş umple de tine
străinu-s, eşti străina,
de-aş fi inimar, ce line
inimile ne-aş lucra
puse-n trupuri angeline
trase bine la rindea,
de-aş fi inimar, ce line
inimile ne-aş lucra:
plîngi cu lacrimi şi suspine
sînge plînge inima,
tot mai mult de-acum, ştii bine,
de mine te-i depărta,
tot mai mult de-acum, ştii bine
de mine te-i depărta !
! se despart ape de ape
şi apele de pămînt,
ziua Soarelui de noapte
Steaua de-ntuneric crunt,
tu de mine mai aproape,
decît însumi mie-mi sînt,
Moartea vecinic ne desparte
înşine al nost’ mormînt,
Moartea vecinic ne desparte
înşine al nost’ mormînt,
noi sîntem Morminţii, pleoape
pentru ochiul Celui Sfînt,
noi sîntem Morminţii, pleoape
pentru ochiul Celui Sfînt,
Moartea vecinic ne desparte
înşine al nost’ mormînt,
tu de mine mai aproape
decît însumi mie-mi sînt
se despart ape de ape
şi apele de pămînt
ziua Soarelui de noapte
Steaua de-ntuneric crunt,
tu de mine mai aproape
decît însumi mie-mi sînt,
tu de mine mai aproape
decît însumi mie-mi sînt !
Jeu d’Amour (Rugă)
moartea mea se-nalţă scară pîn’ la cer,
îndură-te, Doamne, îndură-te, Doamne,
şi pogoară-mi îngerul care ţi-l cer !
! îndură-te, Doamne, îndură-te, Doamne,
şi pogoară-mi îngerul care ţi-l cer,
îndură-te, Doamne, îndură-te, Doamne,
ruga mea se-nalţă scară pîn’ la cer !
joi, 11 iunie 2009
Jeu d'Amour (Regina din Saba)
ebreii-au plîns fără cuvînt,
îi aurea de rîs în lacrimi pleoapa,
David, eu sînt Acel Pămînt !
! eu chiar azi-noapte te-am visat,
mai e de lacrimi udă perna,
tu eşti Hristos adevărat,
măreaţă Sophia aeterna,
tu eşti Luceafărul căzut
în sarea lacrimei de sară,
dulceaţa noastră din adînc,
licoarea stupilor de ceară,
geamăna somnului astral,
Luceafărul de dimineaţă,
Frumseţe, Tu, Oglindă eşti,
ne-arăţi ca heruvimi la faţă !
! veni la noi Regina cea din Saba,
sărmanul gîndul, – scoliast,
mai pură decît morţii din mastaba,
această curvă, suflet cast,
cu şalele lucind ca abanosul,
şira spinării, adamant,
ca trestia-i dulcea dorinţa, osul
rîzînd als sieus fizels amans !
!
! Regină, bine ai venit,
tu eşti Regina cea din Saba,
Leii leşină-n umbra ta,
călcînd pe umbra ta cu laba !
! Regină, bine ai venit,
tu eşti Regina cea din Saba,
Leii leşină-n umbra ta,
călcînd pe umbra ta cu laba !
luni, 1 iunie 2009
Jeu d’Amour (Nirvana)
a unui sfînt şi legănat mormînt,
căldură, gura ta, Măritul Soare, Vara,
o înviază într-un alt pămînt !
! eu merg pe drumuri numai drumuri de cenuaşă,
drumuri ca fir de aur cum s-a spus –
lăcaşul cel de nepătruns prin nici o uşă,
lăcaş adînc ce nu-i nici jos nici sus,
şi nici adînc – nu-i poţi cunoaşte adîncimea
celui păzit în somn de un surîs,
Geneviève, azi carnea ţi-i ca străvezimea
inimii unui îngere ucis !
! dacă nu te-oi mai vedea
la noi în Provanţa,
tot pe jos te-oi căuta
în întreaga Franţa !
! Domnul mi te-a dăruit
minunată Evă,
în genunchi am să mă rog
Sainte-Geneviève !
! dacă nu te-oi mai vedea,
plîngînd la icoane
lemnul lor cel blînd şi sfînt
se va face rane !
! sîngele va picura
sfinţilor pe gură
îndrăgind durerea mea
face-s-or făptură !
! eu mai mult voi plînge mult
sînge sfînt de sfinte
tot parfumul trupului
tău avînd în minte !
! în călduri ca spicul sfînt
ca Tauru-n febră
capul am să-mi plec în piept
Sainte-Geneviève !
! nu te mîntui de păcat
decît prin păcatul,
părul lung i-am desfăcut,
părul lung cît patul !
! Sainte-Geneviève de mai
Sainte-Geneviève
Sainte-Geneviève de mai
Sainte-Geneviève,
Sainte-Geneviève de mai
am vreun gust pe limbă
gustul Limbii tale-l am
el prin ţări mă plimbă !
! Prinţul Kama, Roşul Plug,
trupul mi-a aratu-l,
nu te mîntui de păcat
decît prin păcatul !
! dacă nu şi nu şi nu
hrana mea şi rana
mi le mîntui adormind
somn ca mierea: prana !
! dacă nu şi nu şi nu
Timpul bat cu geana –
visul meu aci-ncepu
Ţara lui: Nirvana !
joi, 28 mai 2009
Către discipoli (CXCVIII) (Cîntec napolitan)
! Te caut cu desperare
şi vecinic Te-oi căuta,
Te caut cu desperare
şi vecinic Te-oi căuta,
dar Noaptea Mare e tot mai mare
şi bezna tot mai grea,
dar Noaptea Mare e tot mai mare
şi bezna tot mai grea!
! Te caut cu sîngerare
ca sîngele inima,
Te caut cu sîngerare
ca sîngele inima,
şi trupul meu cum va sîngerare
cînd mă vor înjunghia,
şi trupul meu cum va sîngerare
cînd mă vor înjunghia!
! Te caut cu desperare
şi Groaza e-n urma mea,
Te caut cu desperare
şi Groaza e-n urma mea,
Trimişii Beznei or să mă-omoare,
nu te-oi mai căuta,
Trimişii Beznei or să mă-omoare,
nu te-oi mai căuta!
! Te caut, Doamne, Te caut,
Trimişii-s pe urma mea,
Te caut, Doamne, Te caut,
Trimişii-s pe urma mea,
mai amînare-mă să Te laud
că nu Te pot afla,
mai amînare-mă să Te laud
că nu Te pot afla!
! De Nepătruns, Neaflatul,
De Negăsitul în veci,
De Nepătruns, Neaflatul,
De Negăsitul în veci
plîngă-Şi Trimisul, Reîncarnatul
cu mînurile-i reci,
plîngă-Şi Trimisul, Reîncarnatul
cu mînurile-i reci!
! de-acuma cu desperare,
Doamne, mă vei căuta,
de-acuma cu desperare,
Doamne, mă vei căuta,
ca un Foc Mare în Noaptea Mare
arzînd din Sinea Sa,
ca un Foc Mare în Noaptea Mare
arzînd din Sinea Sa!
de-acuma cu desperare,
Doamne, mă vei căuta,
de-acuma cu desperare,
Doamne, mă vei căuta,
şi Îţi va face durere mare
că nu mă vei afla
şi Îţi va face durere mare
că nu mă vei afla!
! mă vei striga cu strigare,
cu lumină lumina,
mă vei striga cu strigare,
cu lumină lumina,
dar eu tăcea-voi, tăcea-voi tare
şi m-oi întuneca,
dar eu tăcea-voi, tăcea-voi tare
şi m-oi întuneca!
! mă vei striga cu strigare,
cu lumină lumina,
mă vei striga cu strigare,
cu lumină lumina,
dar trupu-mi rană în vindecare
şi-o-nchide geana sa,
dar trupu-mi rană în vindecare
şi-o-nchide geana sa!
! Te vedeam, Doamne, prin rană
şi vecinic nu Te găseam,
Te vedeam, Doamne, prin rană
şi vecinic nu Te găseam,
la suferinţă cumplită hrană
şi dulce Te aveam,
la suferinţă cumplită hrană
şi dulce Te aveam!
! mă cauţi cu desperare
şi nu mă mai poţi afla,
mă cauţi cu desperare
şi nu mă mai poţi afla
decît pe Cruce de Te-ai urcare
şi Te-ai stigmatiza,
decît pe Cruce de Te-ai urcare
şi Te-ai stigmatiza!
! atuncea de ne-am aflare
şi palmele-am înălţa,
atuncea de ne-am aflare
şi palmele-am înălţa
rană pe rană în sîngerare
noi ne-am tot săruta,
rană pe rană în sîngerare
noi ne-am tot săruta!
luni, 25 mai 2009
Doina (Ultima Thule)
„Il est vilain, il n'ira pas au Paradis
celui qui decede sans avoir réglé
tous ses comptes.“
Almanach des Bons-Enfants
! Suflet al Nostru, alină-te cu tăcerea-ţi;
nu mă pot, nu mă pot, suflete, alina...
eraţi vorbàreţe şi până mai, mai ieri aţi
zvonit voi buze, voi buze de moartea mea,
eraţi vorbàreţe şi până mai, mai ieri
aţi zvonit voi buze, voi buze de moartea mea !
! şi-acum vă temeţi, vă temeţi că mă ucideţi,
că mă ucideţi şi numa cu un cuvânt,
ca două sfinte petale de crin vă-nchideţi,
nu vă închideţi voi buzele-mi de pământ,
ca două sfinte petale de crin vă-nchideţi,
! azi voi să spuneţi, azi totul eu voi să spuneţi,
să nu ne minţiţi nici cu o imagine,
NIMIC PE SÂNGELE GURII, VOI, SĂ NU-MI PUNEŢI,
NIMIC PE SÂNGELE GURII, VOI SĂ NU-MI PUNEŢI,
SPUNEŢI CUM NE-AU AZVÂRLIT TOT LA MARGINE !
! toţi tehnocraţii, căcaţii şi democraţii,
toţi comuniştii chinezi, pechinezi şi pro-
l-au subţinut pe spinarea acestei naţii
pe-Oligofren ca pe curva din Babilo-,
l-au subţinut pe spinarea acestei naţii
pe-Oligofren ca pe Curva din Babilo- !
! ne-a împroşcat curvuliţa de Europă
cu voma-i multă din trupul umflat de vin
primind în schimb pantofiorii de antilopă,
Firma „Guban“ – Timişoara, cu bani puţini,
primind în schimb pantofiorii de antilopă,
Firma „Guban“ – Timişoara, cu bani puţini!
! azi voi să spuneţi, azi totul eu voi să spuneţi,
să nu ne minţiţi nici cu o imagine,
nimic de sângele gurii voi să nu-mi puneţi
spuneţi cum ne-au azvârlit tot la margine,
nimic pe sângele gurii voi să nu-mi puneţi,
spuneţi cum ne-au azvârlit tot la margine !
! unde scrâşneşte de groază şi geme totul
şi unde Molohii unui virgin infern
zilnic ne măsură şi Sufletul cu cotul
şi unde zilele cenuşa morţii cern,
zilnic ne măsură şi Sufletul cu cotul
şi unde zilele cenuşa morţii cern !
! unde castratu-i făcut să viseze castră
şi unde naşte femeia singură pui
hrăniţi din bezna ţâţoaicelor de colastră
amari la suflet ca fierea de amărui,
hrăniţi din bezna ţâţoaicelor de colastră,
amari la suflet ca fierea de amărui !
! spune tu gura mea cea vineţie-albastră,
spuneţi voi buze, voi curvele orişicui,
azi nu-mi mai trebuie astăzi nici mila voastră
azi nu-mi mai trebuie azi mila nimănui,
azi nu-mi mai trebuie astăzi nici mila voastră
azi nu-mi mai trebuie azi mila nimănui!
! unde e foame şi-i frig şi e şi arşiţă,
nici pielea toată pe tine nu poţi s-o tragi,
vecinic te mâncă un altul şi te sughiţă,
cretinoizi cu o mutră de lotofagi,
vecinic te mâncă un altul şi te sughiţă,
cretinoizi cu o mutră de lotofagi !
! toţi absolvenţii lui nenea Ştefan Gheorghiul:
Popescu, rector, Dinescu, ţâfnos emul,
toţi puţitori parcă-şi poartă în cap sicriul
cu-mpuţiciunea de creier mic şi fudul,
toţi puţitori parcă-şi poartă în cap sicriul
cu-mpuţiciunea de creier mic şi fudul !
! unde de toate ai doară în profunzime
şi unde numai dorinţele-ţi le posezi,
unde ucizi, eşti ucis şi rămâi tot nime
şi-n aurori boreale te masturbezi,
unde ucizi, eşti ucis şi rămâi tot nime
şi-n aurori boreale te masturbezi !
! neamul nevoii hrănit doar cu mămăligă
şi cu discursul scuipat al unuia şui,
striga de noapte la noi toată noaptea strigă
iar ziua strigă tovarăşii Domnului,
striga de noapte la noi toată noaptea strigă
iar ziua strigă tovarăşii Domnului !
! cei de la margine, cei daţi mereu deoparte,
cei puşi de pază şi-acolo lăsaţi singuri,
cei mângâiaţi şi zăbavnic numai de Moarte
ducând Tăcerea Preasfântdumnezeu pe guri,
cei mângâiaţi şi zăbavnic numai de Moarte
ducând Tăcerea Preasfântdumnezeu pe guri !
! Strajă Romană pe Tisa şi sus pe Nistru
vecinic la margine, vecinie poporul meu,
arată-ţi astăzi şi chipul tău cel sinistru
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu,
arată-ţi astăzi şi chipul tău cel sinistru
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu !
! mişcă-ţi tot trupul tău groaznic topit în aur,
mişcă-ţi inelele lanţului tău de fier,
mişcă-ţi tot trupul tău mare ca de balaur
şi te înalţă cu muget până la cer,
mişcă-ţi tot trupul tău mare ca de balaur
şi te înalţă cu muget până la cer !
! mişcă-ţi odată tot trupul tău de balaur
şi zvârle flăcări şi flăcări, Pământul meu,
plumbul răbdării preschimbă-ţi-l tu în aur
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu,
plumbul răbdării preschimbă-ţi-l tu în aur
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu !
!
! blestemul nostru, jigodii, să vă ajungă,
să nu vă-nghită Pământul cel Românesc,
ştefangheorghişti-securişti, ăi cu laba lungă
înşfăcând tot şi-otrăvind tot ce întâlnesc,
ştefangheorghişti-securişti, ăi cu laba lungă
înşfăcând tot şi-otrăvind tot ce întâlnesc !
! voi, comunişti pupcurişti şi curişti şi încă
radio-Moscova, ştiu, nene că-aţi avut
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut,
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut !
! voi, comunişti pupcurişti şi curişti şi încă
radio-Moscova, ştiu, nene că-aţi avut
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut,
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut !
joi, 21 mai 2009
La Casa Doinei şi-a lui Sorin
Lumină Dulce,
Lumină Dulce,
La Casa Ta!
! la Casa Doinei
şi-a lui Sorinul
vin cu luminul
din faţa mea
născut pe şase
de dimineaţă,
Schimbat la Faţă
Domnul stătea
m-a născut Muma,
m-a născut numa
să îi văd Faţa,
Lumina Sa,
să urc pe Cruce
precum se duce
Mire-Mireasă
Mire-Mirea,
vin de pe Cruce,
Lumină Dulce
Lumină Dulce,
La Casa Ta
! mă tot loviră,
mă răstigniră,
plină de rane
e carnea mea,
mă potopiră
sîngiuri şi seve
ca trupul Evei
cînd se spărgea,
ţipai de groază
ca să mă vază
Tatăl din Ceriuri
mă schingiuiră,
! încă o dată,
şi-ncă o dată,
Tatăl din Ceriuri
mă schingiuiră,
cînd a urlare
am strigat tare,
Tatăl în Ceriuri
mă părăsea,
numa zdrobire
şi amuţire
numa sfîrşire,
mi-i inima!
limba-mi înghite
vorbe sfîrşite,
şi-mi linge gura,
cu rana sa,
Pe Cruce stărui
ca să îmi nărui
haina de carne
ce te-ar uita
cum pot eu, Tată,
încă o dată,
să îţi văd Faţa
şi dragostea
un galbăn nufăr,
plătesc şi sufăr
că pot uitarea
Fiinţa Ta,
cît e Vecie
tot o să ţie
Tatăl pe Fiul
în mîna sa,
Fiul în rugă
precum o slugă,
plecînd genunchii
va genunchea,
nu e plînsoare
mai luminoare
Tatăl plîngîndu-şi
odrasla Sa
Tatăl rupîndu-şi
Fiul din Sine
rupîndu-l bine
să-l răstignea-
nu e plînsoare
mai luminoare
Fiul urlîndu-şi
ruperea Sa,
o adiere la
la Înviere,
Dulcea Lumină
I-o lumina,
o adiere
la Înviere,
Dulcea Lumină
I-o lumina!
!
vin de pe Cruce,
Lumină Dulce,
Lumină Dulce,
La Casa Ta!
Cezar Ivănescu, aprilie 2008, Iaşi, poezie publicată postum in revista Timpul,
include viziunea lui Nifon din Chivotele
Sutra XV, a Clarei
din Lume,
unde sufletul lui
Petru Aruştei plîngînd
neîncetat o să vină,
tu stai la o masă şi scrii
cu capul plecat, Clară
Lumină,
tu cobori treptele
şi de zid
te reazemi cu mîna...
oare-o să ţină?
cu genele-ţi lungi de moarte
acoperă-ţi ochii: aici
ne închid gene şi ziduri
şi ceriuri, Sufletul,
Clară Lumină !
Gîndul
tu casa ta nu ţi-o mai părăseşti
că nu poţi merge printre lume singur
cu Gîndul Morţii ca un frate geamăn
giganţi ciocani în tîmplă îl pocnesc
pe cine mai duci tu de mînă, frate ?
cînd Gîndul Morţii sîngele i-a curs
cînd Gîndul Morţii ca un frate geamăn
mai mult decît un mort fără sicriu în veci
pe care-orice regat al morţii îl respinge
cu Gîndul Morţii ca un frate geamăn
tu casa ta nu ţi-o mai părăseşti
şi gîndul Morţii-l ungi cu gura
un cal bolnav privindu-se-n oglindă
capul culcîndu-ţi pe grumazul lui
plîngi Gîndul Morţii ca un frate geamăn
cu Gîndul Morţii ca un frate geamăn
simţi că enormă-i locuinţa
iar tu nu eşti vreun Cavaler de Preţ
şi Gîndul Morţii-ncet
va stinge lumînarea
şi-or năvăli gîndacii impotenţi
şi-apoi păianjenii furnicile măreţe
şi cîrtiţe la braţ
şi devorîndu-ţi Gîndul Morţii
fratele tău geamăn
sătulele fiinţe-ţi vor dormita alături
singur lăsîndu-ţi goală locuinţa
vei călca la drum
surîzător în Ţara Morminţilor
şi fiindcă-n ceruri e scris
că ai avut odată un mormînt
în Dumnezeul
simplei calităţi a Morţii
nimeni nu-ţi va mai da o locuinţă
plîngi Gîndul Morţii ca un frate geamăn
pe cine mai duci tu de mînă, frate ?
joi, 14 mai 2009
Turn
Eu i-am spus: caută-ţi de treabă!
Cum ai putea muri, tu, Mary?
Doar am conceput împreună acest poem!
Şi în inimă porţi înţelepciunea tuturor femeilor
Cum crucea l-a purtat pe Isus.
O, noi care ne-am aruncat fericirea
– Cum Iosif de fraţii lui a fost aruncat –
Spre a o găsi rege pe durere!
Cum ai putea muri, tu, Petre?
Care pe toate le-ai învăţat singur, ca Adam,
Pentru-a ne fi tată, şi ai pictat
Pe când alţii îşi ucideau părinţii?
Tablou-acela al tău care se cheamă
„Lupta cu forţele întunericului”.
Pe mine m-a făcut să cred că dacă vei pleca
Planeta se va ţine ca o albină pură după tine!
Ori tu, Mil, cum ai putea să mori?
Când ai venit şi-ai început să plângi,
Ascuns după gheara unei păsări,
Care-şi înfigea ciocul în palma ta dreaptă.
Ori eu. Cum s-ar putea să mor?
Când voi mi-aţi spus
Că mâine dimineaţă vom bea cafea,
Şi vom deschide gazeta-n care
Nu va apare acest poem.
Doina (Passiflora incarnata)
un bărbat atît de tînăr şi frumos,
lăudaţi-l mult în muzici şi-n poeme,
că Hristos, de dragul vostru, în piroane urcă iar din vreme-n vreme,
că Hristos, de dragul vostru, în piroane urcă iar din vreme-n vreme !
! voi, flămînzii, şi voi, răii, şi voi toţi,
neam de tîrfe nesătule şi de hoţi,
bucuros Hristos scuipatul vi-l primeşte
şi numai de dragul vostru, cu un chin mai nou se primeneşte
şi numai de dragul vostru, cu un chin mai nou se primeneşte !
! numai unul dintre voi a născocit
chinul care pe Hristos l-a omenit
şi pe cruce nu-l mai lasă să-şi ia locul,
şi numai de dragul lui, pustii-v-ar Dumnezeu cu focul
şi numai de dragul lui, pustii-v-ar Dumnezeu cu focul !
sâmbătă, 2 mai 2009
Doina (Tatăl meu Rusia)
stai tot în casa-n care-am stat copil în vîrsta fermecată,
stai tot în casa-n care crunt îmi loveai trupul cu centura?
val roş de sînge şi acum tot îmi mai podideşte gura !
! sărutu-ţi mîna, Tată bun, sărutu-ţi mîna şi-nchinare
ca Domnul-Dumnezeu tu eşti, ca Dumnezeu şi Sfîntul Soare,
cîţi pumni în inimă-am primit mi-au fost ca floarea la ureche
că nu e pumn să poată sta cu pumnul Tatălui pereche !
! sărutu-ţi mîna, Tată bun, sărutu-ţi mîna şi genunchii,
te-ating cu palma de copil cu-nvineţitele ei unghii,
mi-s mîinile tot străvezii, nevinovate, albe prunce,
putea să mi se-oprească-n loc cu totul inima atunce !
! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
Tu numărai şi-ţi întindeam palmele-nsîngerate ţia...
Te-ai fi oprit de-ai fi văzut că fiul tău de-al doilea plînge
ţi-aş linge cizmele şi azi de-ar fi stropite de-acel sînge !
! Tu erai tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
Tatăl dement cu epoleţi şi cu centură ca leşia...
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii te uram şi Mama,
că ni l-ai pus tu pe pereţi pe Stalin şi-ai dat jos icoana !
! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
mai mult pe mine mă băteai, spre mine-ţi abăteai urgia...
pînă spre miezul nopţii mult în casa noastră luminată
se auzea cum tu loveşti cu vrednicia ta de Tată !
! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
ne-ai îngrozit cu groaza ta copiilor copilăria...
m-ai prigonit, m-ai alungat din părinteasca noastră casă,
de-aceea azi picioarele mi-s tari ca fierul şi frumoasă !
! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
genunchii azi mi-i plec şi-ţi plîng singurătatea, nebunia...
mă poartă azi picioarele pe Drumul Noilor Imperii,
la Noua Sofie să-ajung pe crucea Albelor Siberii !
! nimic nu poate-a mă-ngrozi, sufletul meu nu se mai teme...
de tine doar mi-i dor mereu, nu te-am văzut de-atîta vreme,
dar nu bătrîn, dar nu dement, n-aş vrea să-mi pari acum un altul,
Tu care trupul mi-ai făcut tare şi neted ca asfaltul !
! poate de-acum, nu mai e mult şi în Siberia ni-i drumul,
la tine doar mă mai gîndesc cît ţine şi ne-o ţine-acumul,
fiul vîndut şi schingiuit ce gînd să-ţi mai trimită ţia?
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia !
! de cincisprezece ani nu ştiu, nu ştiu nimic de tine, Tată,
stai tot în casa-n care-am stat copil în vîrsta fermecată...
stai tot în casa-n care crunt îmi loveai trupul cu centura...
val roş de sînge şi acum tot îmi mai podideşte gura !
! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia !
Către discipoli (CXCVI) (Mirungere)
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge!
! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
privesc şi, Doamne, ştiu că-ai să repezi
zăvozii tăi de-acolo să mă-alunge
că-n Sufletele noastre nu mai crezi
că mai presus ca Lumea pot ajunge,
că-n sufletele noastre nu mai crezi
că mai presus ca Lumea pot ajunge !
! nu crezi că nu m-am sfărîmat de tot
cînd ţi-am strigat cu jale de pe cruce
şi tu ne-ai părăsit şi-acum socot
că părăsirea ta a spaimă-aduce,
şi tu ne-ai părăsit şi-acum socot
că părăsirea ta a spaimă-aduce,
ţi-i spaimă să întîmpini, te-nspăimînţi
să-ntîmpini iar ca Dumnezeu cel viul
pe-acel ce urlă cu genunchii frînţi
şi-ţi scuipă-n faţă sîngele ca Fiul
pe-acel ce urlă cu genunchii frînţi
şi-ţi scuipă-n faţă sîngele ca Fiul !
! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
nici raza cea de lună nu străpunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
nici raza cea de lună nu străpunge !
! acolo unde stă Sufletul meu,
acolo Domnul fiul blînd şi-l unge
spre-a-l răstigni şi-nsîngera mereu,
Soarele-l arde, floarea îl străpunge,
spre-a-l răstigni şi-nsîngera mereu,
Soarele-l arde, floarea îl străpunge !
! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
acolo unde stă sufletul meu,
acolo unde Domnul Fiu-şi unge
spre-a-l coborî şi-nsuliţa mereu,
de-acolo nimeni n-o să-l mai alunge,
spre-a-l coborî şi-nsuliţa mereu,
de-acolo nimeni n-o să-l mai alunge !
! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
Sufletu-ţi, Doamne, nu mă poate-ajunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
Sufletu-ţi, Doamne, nu mă poate-ajunge!
! cînd izbăvit de Cel Viclean şi Rău,
pe Domnul meu îl cînt, care mă frînge,
sînt mai presus de Tine, Fiul Tău,
Tatăl al meu şi-al lacrimei de sînge,
sînt mai presus de Tine, Fiul Tău,
Tatăl al meu şi-al lacrimei de sînge!
! sfinţească-se Împărăţia Ta
în care trupul meu ca trandafiru-i,
te spăl cu sufletul ca lacrima
şi în plînsorea mea te-mbrac şi mirui,
te spăl cu sufletul ca lacrima
şi în plînsoarea mea te-mbrac şi mirui !
! picioarelor le-aştern covor de plîns
şi Lumea ţi-i covor la dulci picioare,
cît încă Lumea toată nu s-au strîns
precum un sul cu scrieri a mirare,
cît încă Lumea toată nu s-au strîns
precum un sul cu scrieri a mirare !
! cînd izbăvit de Cel Viclean şi Rău
trăgînd pe lume stol de corbi şi coarbe,
îndură-te de-acum de Fiul Tău
cînd Sufletul lui Lumea o resoarbe,
îndură-te de-acum de Fiul Tău
cînd Sufletul lui Lumea o resoarbe,!
! şi în singurătatea lui dintîi,
suspinul doar al lui ne mai ajunge,
Suflete-al meu de-a-pururea rămîi
ca un Copil Divin cu gene lunge,
Suflete-al meu de-a-pururea rămîi
ca un Copil Divin cu gene lunge!
4 Cezar Ivănescu, Efebul de la Marathon, Ed. Minerva, Bucureşti, 2000
miercuri, 18 martie 2009
Lecţii de dans
în care unii oameni
au ars alţi oameni,
onoarea speţei umane
e grav batjocorită:
suferinţa mea e nimica
pe lîngă cît sînt gata să sufar
pentru a avea dreptul
să ridic iar în faţa voastră
flamura Onoarei!
Nu va mai coborîţi atîta în ochii voştri!
Pentru gloria Clarei (Sutrele muţeniei)
mi-ai luat-o cu mîna
ca pe o pînză
de paianjen
de pe faţă:
acuma Moartea
mă ţine în Moarte,
Fiica mea, Clara,
ţine-mă-n Viaţă!
4 Cezar Ivănescu, aprilie 2008
duminică, 8 februarie 2009
Doina (Ţara de Miraz)
! numai tu ştii ce-i cu mine,
ce poţi tu, nu poate nime,
trupului, holocaustul,
tu-i ştii cărnii mele gustul,
Moarte, tu, doar tu şi numa
tu-mi ştii inima de-acuma !
! mi-am făcut trupul ca pînza
poate m-o pune pe dînsa,
mîna mea – închinăciune,
amîndouă mîni – tăciune,
amîndouă mîni – strigarea –
s-au topit ca lumînarea !
! adu noaptea şi cer noateaş,
Moarte, rogu-te, ruga-te-aş !
! mi-am făcut trupul ca apa
să-şi spele cu mine pleoapa,
tot pe mine să mă plîngă,
măcar lacrimă nătîngă,
măcar lăcrimarea fi-i-aş
ţie-şi singură fetia-şi !
! Moarte, faţa mea cea hîdă
să mi-o vadă şi să rîdă...
numa zile mohorîte,
nu mă plînge, nu mă rîde,
e a mea şi a oricărui,
ca să vină tre’ să stărui !
! şi nu vine cînd se cere
moartea asta de muiere !
! nu te-ntrebi tu, soro, Moarte,
de ce suflet mai am parte;
beutură şi azimă,
unde mai găsesc inimă !
! numai tu ştii ce-i cu mine
ce poţi tu, nu poate nime,
trupului, holocaustul,
tu-i ştii cărnii mele gustul,
Moarte, tu, doar tu şi numa
tu-mi ştii inima de-acuma !
! tînăr îs, bătrîn n-oi mai fin
umai tînăr îi plac Maichii...
tînăr îs dar îmi ştiu partea,
în puterea mea ţin Moartea,
intru-n ea ca în abisul...
tînăr îs dar îmi ştiu scrisul,
că mi-i scrisa să mă mîntui,
nu mi-i viaţa cît pămîntu-i,
ci mi-i viaţa numa cîtu-i,
fără de frumos, urîtu-i !
! numai tu ştii ce-i cu mine,
ce poţi tu, nu poate nime,
trupului, holocaustul,
tu-i ştii cărnii mele gustul,
Moarte tu, doar tu şi numa
tu-mi ştii inima de-acuma,
trupul meu, numa tortură
şi-amuţire a sa gură,
cînd cu lacrimi pe obraz
plînge ţara de Miraz;
ca heruvii mă ţinea
cu Moartea mă-mpotrivea !
Rosarium (Figlia del Tuo Figlio)
şi-mi le arătară mie
ca de-acum să nu-mi mai pară
Maica mea că eşti tot vie,
într-un hîrb te adunară
să mai spele-o dată mortul
ca să nu-mi mai pari Fecioară
să ştiu că-ai murit cu totul !
! părul tău ca părul numa
şi încolo oseminte,
să mă-ngrozească de-acuma
Mamă, mînurile-ţi sfinte,
faţa ta, curată faţa,
doar o ţeastă care rîde,
ca să-mi înspăimînte viaţa
plămadă de vise hîde !
! vrut-au vrut ca să mă facă
să cred că tu eşti ca Moartea
Maica mea, la îngeri dragă
vecinic vie şi departea,
ochii care-ţi stau a plînge
cum ar fi putut să-ţi moară?
raza lor nu se va stînge
Tu, de-a pururea Fecioară !
! carnea mea sîngeră iară
numai sîngele mă-ngînă
sufletul mi-l torturară
să cred că eşti doar ţărînă,
doar sudori de sînge-asudă
fruntea-mi, cruntă mi-i privirea,
cum să cred că-ntreaga-ţi trudă
şi a unei vieţi iubirea
cum să cred că-s doar ţărînă
şi un galbăn pumn de oasă,
Maica mea cu albă mînă
şi cu umere frumoasă?
trupul de abia-mi se ţine
roş de sînge ca un boţ îi
Maică-a mea eu cred în tine
şi nu cred că morţi sînt morţii !
! de aceea mă rog ţie,
plînsul ochii mei mi-i strică
vino, Fecioară Marie,
vino-n trupul tău de Fiică,
vino şi-mi sărută gura
trupul meu de rană strigă,
du-mi pe braţele-ţi făptura
sfîntă Maică-a mea şi Fiică !
duminică, 4 ianuarie 2009
Doina (Bucuroasa moarte)
! sîngele îmi plînge-n sînge
fiindcă trupul meu mă strînge,
nu-s nici viu şi nu-s nici mort
dar mă strînge trupul tot,
nu-s nici viu şi nu-s nici mort
dar mă-nchide trupul tot !
! închisoare, închisoare
te-au crescut ca pe o floare
Muica şi surorile
lacrimi şi sudorile,
Muica şi surorile,
lacrimi şi sudorile !
! am zăcut bolnav în tine
dar acum zăresc lumine,
Soarele s-o înălţa,
vine Moartea şi mă ia,
Soarele s-o înălţa,
vine Moartea şi mă ia !
! închisoare, închisoare
te-am crescut ca pe o floare,
bucură-te, Fată Mare
că m-ai scos din închisoare,
bucură-te, Fată Mare
că m-ai scos din închisoare !
Cezar Ivănescu
Doina (Luminaţi lumini cereşti)
! luminaţi lumini cereşti
colo-n valea Baaad
Moartea-mi plînge la fereşti
colo-n valea Baaad,
trei fecioare trec şi torc
colo-n valea Baaad
trec şi nu se mai întorc
colo-n valea Baaad,
Maică-a mea cum m-ai lăsat
colo-n valea Baaad,
de pe cruce ţi-am strigat
colo-n valea Baaad
ca pe-un piepten lepădat
colo-n valea Baaad
Maică tot îţi foloseam
colo-n valea Baaad
părul ţi-l mai netezeam
colo-n valea Baaad
ca pe o oglindă rea
colo-n valea Baaad,
măcar ziua arăta
colo-n valea Baaad
ochii şi făptura ta
colo-n valea Baaad...
luminaţi lumini cereşti
colo-n valea Baaad,
vînăt macule tu creşti
colo-n valea Baaad
măcar pentru tine sînt
colo-n valea Baaad
umbră dulce negru vînt
colo-n valea Baaad
şi căldură subt pămînt
colo-n valea Baaad...
sufăr fără nici un gînd
colo-n valea Baaad
Doamne, mult m-ai încercat
colo-n valea Baaad
dă-mi credinţa că-n mormînt
colo-n valea Baaad
mi-i calvarul încheiat
colo-n valea Baaad
şi nu sufăr de curînd
Doamne, mult m-ai încercat
abia Gînd, abia Cuvînt
Doamne, mult m-ai încercat
Maicii cînd chin greu m-ai dat
pămîntit, reîncarnat
colo-n valea Baaad,
faţa apei s-o descînt
Doamne, – atît de rău ţi-am fost?
apele s-au otrăvit,
Doamne, – atît de rău ţi-am fost?
Doamne, cum de n-am murit,
Doamne, – atît de rău ţi-am fost?
într-un lotus stam pîndit,
Doamne, – atît de rău ţi-am fost?
Doamne, Tu – sămînţă grea
Doamne, – atît de rău ţi-am fost?
să nu-mi dai nici Moartea mea
vieţuind fără de rost,
Doamne, – atît de rău ţi-am fost?
! nu mai am nici glas să spun
colo-n valea Baaad
face-te-ai lumină scrum
colo-n valea Baaad
Soare face-te-ai cuptor
colo-n valea Baaad
mîntuit încetişor
colo-n valea Baaad
fără grabă, cum trăim,
colo-n valea Baaad
să arzi cruci de ţintirim
colo-n valea Baaad
şi întregul Baaad
colo-n valea Baaad
cu cenuşă bucurat
colo-n valea Baaad
că cenuşă-am sămănat
colo-n valea Baaad
şi-am ţinut-o grîu curat
colo-n valea Baaad... !
! luminaţi lumini cereşti
colo-n valea Baaad !
Cezar Ivănescu
Doina (Gnoză)
! gura-mi spune vorbe,
nu ştiu-ale cui sînt
cum nu-şi mai ştiu morţii
ţărna subt pămînt,
nu-s de-aici străinu-s
de voi Morţilor
şi de tine, Maică
a ţărînilor !
! orice-ar spune gura
jale mi-i, urît –
suflet, pentru cine
te-ai mai coborît?
! pizmă, nici mînie
pentru voi nu sîmt,
nu mi-i rău nici bine,
nu mi-i larg ori strîmt !
! nu vin să vă judec,
nu vin să vă schimb,
numa limba-n gură
în tăcere-o plimb !
! de-mi ştiam venitul
nu veneam deloc,
focul ţi-am cerşitu-l
Ţară Nenoroc !
! carnea mea curată
arde-o bine, foc,
gura-ţi spune vorbe
de cenuşă-n loc,
gura-ţi spune vorbe
de cenuşă-n loc,
carnea mea curată
arde-o bine, foc !
Cezar Ivănescu
Doina (Dorul de Moldova)
! m-a prins dorul de Moldova
sfînta ceea-n violet,
i-aţi sfinţit trupul şi vorba
morţilor, oloi secret !
! dulci femei cu gura dulce
şi cu trupul tămîiet,
după al vost’ pas m-aş duce
cînd coboară sara-ncet !
! m-a prins dorul de Moldova,
plîng şi-n lacrimi o mai văd,
cum dormeam subt ceru-i, Doamne,
ca în pîntece un făt !
! nu mai doarme zi şi noapte
robul tău şi la ce bun?
ca Fecioarele curatu-i
cest anahoret nebun !
! Moartea hrană mi-i, păcatul
Moartea mi-i păcat dintîi,
singur dorm – şi dorm cu Moartea,
pernă mi-i la căpătîi !
! nu-l mai plîngeţi pe acela
care vecinic singur nu-i,
plîngeţi-l pe cel ce n-are
Moartea şi Moldova lui !
! Bucovină de lumină,
Basarabie şi tu,
lina mea Moldovă lină
mai alină-mă acu !
! nu-l mai plîngeţi pe acela
care vecinic singur nu-i,
plîngeţi-l pe cel ce n-are
Moartea şi Moldova lui !
Cezar Ivănescu