sâmbătă, 12 decembrie 2009
Doina (Uri memento)
! opt milioane patru su’ de mii
de lighioane-n foc şi-n apă lină
s-au încarnat ca mie tu să-mi vii
făptură-a celor vii în veci Regină,
rege-al făpturilor, Stăpîn deplin
pe Cuget şi pe Vorbă şi pe Faptă,
azi trupul meu ca pe un vas te ţin
plin de venin, cu mîna mea cea dreaptă
închinătoarea, scriitoarea sa –
ca o Mireasă plină e de lacră-
de lacrămi că doar nu din vina sa
sufăr cît nici nu spun, Fiinţă Sacră,
sufăr atît că nu mai am deloc
iubire pentru tine carnea-mi tandră,
făcut din suferinţă-s cum din foc
începătoarea Lumii salamandră !
! ard de durerea bietului meu trup,
faceţi-mi trupul, viermilor, ţărînă,
trei mii de ani de-acum de el mă rup,
fără-de-sufletu-mi o să rămînă,
l-or învîrti vîrtelniţe de foc,
muncit şi chinuit mereu nestareţ,
pînă l-o strînge iară la un loc
sufletul meu pios nepizmătareţ,
eu către mine trup al meu mă-ntorc
în Kali-Iuga, în Eonii care-ţi
vîntură în vîrtelniţe şi-ţi storc
miezul dezastrului mereu nestareţ,
mă-ntorc şi nu ştiu dacă să te iert,
sau să te sparg să nu mai ţii în tine
secretul jertfei şi-acel plin deşert
al Gîndului-Sămînţă-a Lumii-n tine !
! ajută-mă, tu, Dumnezeul meu,
să mă mai pot iubi acum pe mine
în ceasul cărnii bolnave mereu
de trupul meu voind să mă-nstrăine,
Doamne, – acest trup de rîsul rîsului,
e cea mai sfîntă şi mai sfîntă cupă,
mai sfîntă decît Raza Soarelui
care-a ta mînă o s-o întrerupă,
e sfînt şi sfînt şi sfînt e, Doamne, cel
de Tine plin cum Tu eşti plin de Tine,
împacă-mă şi-mpacă-mă cu el
cu trupul meu voind să mă-nstrăine,
lotus c-o mie de petale vii
iluminat petală cu petală
ca o Mireasă Albă-n pirostrii,
Clară Lumină, Tu, Primordială
resoarbe-mă în muzica dintîi
Sufletul Lumii iară să mă ţină
şi-n tine cît de mult, de poţi, să-amîi
Marele Bang, Fiinţă de Lumină !
de lighioane-n foc şi-n apă lină
s-au încarnat ca mie tu să-mi vii
făptură-a celor vii în veci Regină,
rege-al făpturilor, Stăpîn deplin
pe Cuget şi pe Vorbă şi pe Faptă,
azi trupul meu ca pe un vas te ţin
plin de venin, cu mîna mea cea dreaptă
închinătoarea, scriitoarea sa –
ca o Mireasă plină e de lacră-
de lacrămi că doar nu din vina sa
sufăr cît nici nu spun, Fiinţă Sacră,
sufăr atît că nu mai am deloc
iubire pentru tine carnea-mi tandră,
făcut din suferinţă-s cum din foc
începătoarea Lumii salamandră !
! ard de durerea bietului meu trup,
faceţi-mi trupul, viermilor, ţărînă,
trei mii de ani de-acum de el mă rup,
fără-de-sufletu-mi o să rămînă,
l-or învîrti vîrtelniţe de foc,
muncit şi chinuit mereu nestareţ,
pînă l-o strînge iară la un loc
sufletul meu pios nepizmătareţ,
eu către mine trup al meu mă-ntorc
în Kali-Iuga, în Eonii care-ţi
vîntură în vîrtelniţe şi-ţi storc
miezul dezastrului mereu nestareţ,
mă-ntorc şi nu ştiu dacă să te iert,
sau să te sparg să nu mai ţii în tine
secretul jertfei şi-acel plin deşert
al Gîndului-Sămînţă-a Lumii-n tine !
! ajută-mă, tu, Dumnezeul meu,
să mă mai pot iubi acum pe mine
în ceasul cărnii bolnave mereu
de trupul meu voind să mă-nstrăine,
Doamne, – acest trup de rîsul rîsului,
e cea mai sfîntă şi mai sfîntă cupă,
mai sfîntă decît Raza Soarelui
care-a ta mînă o s-o întrerupă,
e sfînt şi sfînt şi sfînt e, Doamne, cel
de Tine plin cum Tu eşti plin de Tine,
împacă-mă şi-mpacă-mă cu el
cu trupul meu voind să mă-nstrăine,
lotus c-o mie de petale vii
iluminat petală cu petală
ca o Mireasă Albă-n pirostrii,
Clară Lumină, Tu, Primordială
resoarbe-mă în muzica dintîi
Sufletul Lumii iară să mă ţină
şi-n tine cît de mult, de poţi, să-amîi
Marele Bang, Fiinţă de Lumină !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu