luni, 27 decembrie 2010

Doina (Pune-i-aş, i-aş pune gurii lacăt)

!

! pune-i-aş, i-aş pune gurii lacăt,
pune-i-aş şi lacăt şi zăvor
ca să nu mă spuie pîn’ la capăt
cum atît fără de voie mor,
cum atît de fără nici o vină
cum atît de fără nici un rost;
pentru ce, Fiinţă de Lumină,
bun numa de tras pe Roată-am fost?
pune-i-aş, i-aş pune gurii lacăt,
pune-i-aş şi lacăt şi zăvor
ca să nu mă spuie pîn’ la capăt
cum atît fără de voie mor;
gura-mi însă spune de la sine,
zice, zice gura mea de zor,
nu se teme gura mea de mine
nici de-s crunt cu ea, nici blîndior,
gura-mi însă spune de la sine
nici cu apă, nici cu vin n-o ud,
gurii mele Moartea-i face bine
ca pe gura altui o aud !

! gura mea, vedea-te-aş sărutată
doar de foc, la foc, numa de foc
şi cenuşa-n site strecurată
doar de mînuri fără de noroc,
dacă nu poţi tace cu tăcerea-ţi
dacă tot nu ne mai izbăvim,
buze două-a gurii mele eraţi
înde voi iubite-atît de lin,
azi e între voi venin şi ură
nu are una de alta loc,
gura mea vedea-te-aş a mea gură
sărutată şi numa de foc:
spune-atuncea gură străinie
cum trăim aici şi cum murim,
spune dacă tot îţi place ţie,
dacă tot nu ne mai izbăvim,
spune otrăvita mea de gură
cum doar cu otravă ne hrănim
fără nici o cuminecătură
sufletul spre moarte ni-l grăbim !

! spune dacă nu poţi tace, – tace-aş,
cum prăvale Ziua peste noi,
Ziua-Aceea toată răutatea-şi
scurge-n noi, otravă şi puroi,
cum ne ţinem palma peste gură
cînd privim la Soare-n Răsărit
măsurînd oştirile de ură
Soarele de sînge înroşit,
înroşit cu tine a mea gură
care toţi de-au vrut-o te-au lovit,
spune fără mine, tu, sîngură,
scuipă sînge şi venin coclit:
cîştigaţi sîntem ca la belciuge
îndrăgiţi de-o sifilitică
Fiară care peste lume muge
Fiara cea Apocaliptică...
spune gura mea nesăturată
de muieri din tîrg o mie trei
spune celei care-acasă-aşteaptă
ultimele vorbe dacă vrei !

Î N C H I N A R E

! cînd acasă mort ţi-oi veni ţie
tu să nu te sperii, să nu plîngi,
ochii tăi, oglinzi de Veneţie,
tot de nevenirea mea adînci,
pleoapa ta cea albă-vineţie
s-o cobori şi sufletul să-ţi strîngi,
cînd acasă mort ţi-oi veni ţie
tu să nu te sperii, să nu plîngi
pleoapa ta cea albă-vineţie
s-o cobori şi sufletul să-ţi strîngi !

! tu, cămaşa lui Hristos, cămaşă,
ca-ntr-un leagăn iară să mă culci,
ca pe pruncii negrăiţi mă-nfaşă
tot în alintare şi în giulgi,
Maica mea de suferinţi frumoasă
toate-a tale-s sfinte şi sînt dulci,
tu cămaşa lui Hristos cămaşă
ca-ntr-un leagăn iară să mă culci,
ca pe pruncii negrăiţi mă-nfaşă
tot în alintare şi în giulgi !

Copilãria lui Ario Paradis

! ca să-mi descopăr faţa din tristeţea
din groaza de-a o fi pierdut pe-aceea
numită Nenumita

tu, du această cruce
cu trupul tău cel alb
(ce drag mi-a fost, ce drag mi-e încă, Doamne !)

cum ai lua un lucru de nimica
un vas lipsit de trebuinţă
ori cum ţi-ai strînge păru-n agrafe
fără să bagi de seamã
ia-mi viaţa
şi mi-o poartă

vorbind cu ea de mine
cu gura ta – fă iar
de frăgezimea gurii tale

să-atîrne viaţa mea
Maria, –
că-s un mort !

Jeu d'Amour (Eu însumi...)

! eu însumi cu-mpletitele frînghii
şi lanţuri bune viaţa mi-am legat,
precum odinioară în cîmpii
în iarba verde caii pe-nserat,

în zori, cînd soarele se înălţa,
copitele la cai le dezlegam,
prin roua nopţii care strălucea
ca îngerii sfioşi îngenuncheam!

! frînghii de aur, lanţuri de argint
azi mi-au pătruns adînc în carnea grea,
cu aurite răni azi mă mai mint,
rană de aur tinereţea mea!

să mai fiu tînăr, liber ca un lup,
ce mînă sfîntă mă va dezlega,
să-mi scot din închisoarea-acestui trup
angelic sufletul care-mi murea?

vineri, 17 decembrie 2010

Jeu d'Amour

Cînd pomii înfloreau în Baaad
Atunci iubita mea m-a întrebat:
De ce cu moartea te-ndrăgeşti mereu
Şi nu vezi ce frumos e sînul meu?

Am ochi albaştri şi picioare lungi
Dar groaza inimii nu-mi mai alungi
Fără păcate lăcrimez uşor
Ca floarea nevăzută o să mor!

Iubita mea de lună şi de crin
Apa mea vie, blîndul meu venin
Cărarea mea de printre vii şi morţi
Cetatea mea frumoasă, fără porţi

Oglinda mea de aur minunat
Timpul s-a dus şi pomii-au lepădat
Fără căinţă trupul lor cel sfînt
Şi-acum îi pleacă toamna la pămînt

Acum te voi iubi şi eu întîi
Te văd din creştet pînă la călcîi
Frumoasă eşti ca moartea şi mai mult
Ca muzica şi raiul cel ocult!

luni, 6 decembrie 2010

Jeu d'Amour (Haritele)

! învaţă-te din nou să-nduri
apropierea, depărtarea;
de dragul blîndei ei făpturi,
învaţă-te din nou să-nduri
învaţă, suflete, -ndurarea!

! cu mînurile-abia-nconjuri
aura ei şi răsuflarea,
prin murmurul preastinsei guri
sufletul tău ţi-l tot murmuri,
suflete, -nvaţă-nmurmurarea!

! de-acum ca îngerii de puri,
ca floarea crinului, ca floarea,
printre ai morţii negri muri
spiritualele făpturi
ne luminăm cu înnoptarea!

Cezar Ivănescu