Redirecționează acum 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Cezar Ivănescu

 

Redirecționează acum 3,5% complet online, ca persoană fizică:

• PASUL 1

Dă click pe imaginea de mai sus sau accesează linkul ASOCIAȚIA CEZAR IVĂNESCU

• PASUL 2

Completează formularul cu datele tale personale.
Semnează online.

Ca persoană fizică, poți redirecționa simplu, rapid și complet online 3,5% din impozitul tău pe venit fără să printezi vreun formular și fără niciun drum la ANAF. 

Îți mulțumesc pentru susținerea dreptului la memorie al scriitorului Cezar Ivănescu.

Poți dona orice altă sumă, în orice perioadă a anului, în contul bancar: 

Asociația Cezar Ivănescu

CIF 47168214

IBAN RO07BRDE426SV15808834260

Cont deschis la BRD Agenția Moșilor

Cezar Ivănescu, 111 cele mai frumoase poeme, Editura Nemira, 2014

Cezar Ivănescu avea toate datele pentru a fi un mare poet – şi a fost. Posteritatea lui este asigurată de critica literară care, în continuare, încearcă să ajungă la codul unei poezii de o uimitoare, oximoronică diversitate în monotonie; şi, nu mai puţin, de către discipoli fideli care au creat şi au întreţinut în jurul artistului o mitologie. [...]

În fapt, poetul era incomod atât pentru autorităţi, cât şi pentru confraţii bine plasaţi; laşităţile şi acomodările lor se vedeau mai clar prin contrastul cu îndârjirile şi refuzurile sale. Din această perspectivă, devine mai clar motivul pentru care, central în poezia românească, Cezar Ivănescu nu a fost central şi în sistemul cultural al epocii. Înţelegem discrepanţa izbitoare dintre valoarea liricii sale şi poziţia lui în establishment. Centralitatea poetică a fost dublată de o marginalizare în canon – iar comentariile entuziaste ale criticilor şi admiraţia cititorilor avizaţi nu trebuie să ne înşele. Don Cezar, care merita din plin să fie în vârful piramidei de omologare şi vizibilitate canonică, a fost împins, încet şi tenace, către zona de margine, în timp ce în manuale, la tribune şi în funcţii culturale înalte s-au aflat alţii...

Gheorghe Grigurcu este printre criticii care au subliniat această nedreptate, evidenţiind-o ca atare şi luptându-se pentru recunoaşterea meritelor literare ale poeţilor din al doilea „val” al generaţiei ‘60. Însă acţiunea critică a lui Grigurcu, nu altfel decât poezia lui Cezar Ivănescu, subliniază tocmai imposibilitatea de a regla valoric o epocă marcată şi controlată ideologic. Ar fi fost ilogic ca un mare poet român ce nu a plătit tribut autorităţilor să fie acceptat în centrul sistemului normat şi dirijat de ele. Ar fi fost, în fond, absurd ca un poet îndărătnic şi îndârjit să fie preferat unuia acomodant şi encomiastic. Ar fi fost de-a dreptul bizar ca un om de caracter să fie preţuit tocmai de cei ce nu-l aveau - şi care instrumentalizau lipsa de principii a artiştilor noştri colaboraţionişti.

În epoca nouă, Cezar Ivănescu a trecut fără să-şi fi curbat coloana vertebrală în cea zisă de Aur şi fără să regrete avantajele care ar fi decurs din adaptare. Şi pentru că Istoria, pe intervale mai mari, reglează perfect atât imposturile, cât şi nedreptăţile, e tot mai evident, azi, că poezia lui Cezar Ivănescu este şi va fi în continuare citită, în timp ce a altor colegi de generaţie, nu. Este tot mai limpede că succesul vedetelor din socialismul real nu se prelungeşte în epoca democratică, întrucât era unul circumstanţial şi contextual; şi că, în schimb, cota lui Cezar Ivănescu rămâne neatinsă de ruptura revoluţionară de sistem şi de fluctuaţiile inerente, pentru că ea s-a datorat strict poeziei şi valorii acesteia.

Daniel Cristea-Enache, Portret de poet (fragment), România literară, nr. 46, 2014

Cezar Ivănescu, 111 cele mai frumoase poezii, Editura Nemira, 2014.
Antologie de Daniel Cristea-Enache

Cartea poate fi comandată și online pe site-ul Editurii Nemira (pentru comenzi accesați acest link)

* * *

! cum am putea fi fericiți
cînd întîmpinăm
și binele și răul cu indiferență?
atîta indiferență că într-o zi crăpăm
ni se sparge coșul pieptului
de rîs: sîntem de rîs
nevătămați... și atît de depărtați
de tot ce se întîmplă
cu destinul nostru –
ca zeii !

în Rod III, Ed. CR, 1975

Cezar Ivănescu, Sala de gimnastică (pretext muzical)

lui Virgil Mazilescu

Sala de gimnastică ne-așteaptă
Vom păși pe vîrfuri doar
Nimeni nu va ști că-n noaptea asta
Vom veni în sală iar –

Carnea albă-n noapte o să cînte
Mușchii-or să se-ntindă lin
Ca un cor de suflete ce-s gata
Să-și ia zborul lor deplin

Marmura tăcută o să sune
Țeasta cînd ne-o vom izbi –
Nu te teme,-i noaptea-n care
Sînge nu se va ivi –

Ca pe-o oarbă-ncet te voi conduce
Inima-ți voi potrivi
Să se-nfigă-ncet în raza lunii –
Singur eu voi suferi

Ca pe-un orb de mînă mă vei duce
Nu te voi putea privi
Și va fi cu atît mai pură noaptea
Cu cît nu ne vom iubi –

Sala de gimnastică ne-așteaptă
Trupul cere zi de zi
Mai frumos să facem trupul vieții
Și ușor ca-n prima zi –

în Rod III, Ed. CR, 1975

 ! cum nu ştiu mânurile-ţi să mă-aline,
cum nu ştiu trupul să-mi zidească tot
ca pe o casă bună pentru mine,
cum nu ştiu mânurile-ţi, cum nu pot,
ca pe o casă bună pentru mine,
cum nu ştiu mânurile-ţi, cum nu pot?

! de m-ai zidire tu cu a ta mână
m-ai face cum e Soarele de sfânt
care-a lui dulce moarte îşi amână
numai de dragul tău prealuminând,
care-a lui dulce moarte îşi amână
numai de dragul tău prealuminând !

! căci nu s-a mai văzut şi niciodată
nu s-o mai naşte-n totul necuprins
altă făptură pururi mai curată
ca tine, tu, Fecioară de ne-nvins,
altă făptură pururi mai curată
ca tine, tu, Fecioară de ne-nvins !

! şi îngeri cad şi cad din cer heruvii
orbiţi de trupul tău cel harizmat,
au, îngeri, oare ea Regină nu vi-i,
voi, heruvimi, de ce-aţi îngenuncheat ?
au, îngeri, oare ea Regină nu vi-i,
voi, heruvimi, de ce-aţi îngenuncheat ?

! de m-ai zidire tu cu a ta mână,
m-ai face cum e Soarele de sfânt,
numai lumină bună să-mi rămână,
muritul trup pe cruce sângerând,
numai lumină bună să-mi rămână,
muritul trup pe cruce sângerând !

Gladiator

! îmi pot schimba vestmintele
tonsura părului şi armele
pot chiar părea un ins ca orişicare
mă ajută enorm şi faţa mea,
comună, poate fi a oricui,
nici distincţie aristocratică
şi nici sigiliul acuzat al rasei :
un amestec : un pumn
nevolnic de ţărînă,
îmi pot schimba şi stilul de luptă
dar nu pot în nici un fel să-mi schimb Destinul :
să nu mă mint pe mine însumi
trăim vremuri fără ambiguităţi, la Roma,
(doar în privinţa asta) :
fac parte dintre-acei ce-s însemnaţi
să moară , să-şi dea duhul,
moartea mea e programul meu zilnic,
împărţită pe ore, o măsur şi-o privesc în faţă...
de n-ar veni imprevizibilă
cum e memoria anilor mei de tinereţe
cînd plînsul în ungherul încăperii
ca o celulă mă doboară...
unii, veniţi din Orient
(aceştia ştiu să facă tot ce-i fatal
comerţ al minţii şi-o anume senzualitate)
îmi sugerează să mă detaşez
acesta-i jocul care-l joacă şi Divinul,
iluminarea cugetului care vede totul
şi bunătatea inimii care acceptă :
accept şi eu : cu mine însumi plin de cruzime !

Cezar Ivănescu 

ROSARIUM (Agápe)

 ! şi-Aceea seamănă cu tine
dar tu în veci n-ai s-o atingi,
şi-Aceea seamănă cu tine
când mă primeşti adânc în tine
când uiţi de tine şi de mine
mă-aprinzi, mă mistui şi mă stingi !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi hierodulele din jur,
şi-Aceea seamănă cu tine
când în lingoare după tine
tânjesc şi nu mai sunt în mine
decât fără de glas murmur !

! şi-Aceea seamănă cu tine
dar ţie n-am să ţi-o arăt,
şi-Aceea seamănă cu tine
un vas de aur ca şi tine
în unda vremii-mpins de mine
plutind prin vreme îndărăt !

! şi-Aceea seamănă cu tine
dar vouă n-am să v-o arăt,
şi-Aceea semănă cu tine
când eu mă uit mirat la tine
cu cel de-al treilea ochi şi-n mine
ca pe un lotus roş te văd !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi-n ea genunchele-mi îndoi,
şi-Aceea seamănă cu tine
când sufletul din nou în tine
ţi-l regăseşti Strein ca mine
din morţi venind ca din lumine
dintâi lumina Stelei Noi !

! şi-Aceea seamănă cu tine,
ea vecinic stă în faţa mea,
şi-Aceea seamănă cu tine
Soţie Sfântă ca şi tine
tinzându-şi sufletul spre mine
precum harfistele divine
şi simt şi tot ce simte ea !

! şi-Aceea seamănă cu tine,
îmi spală trupul de otra–,
şi-Aceea seamănă cu tine
un lacrimarium ca şi tine
care doar curăţie ţine
şi strânge-avere de la mine
doar din necurăţia mea !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi tu te-nchini şi tu la ea
şi-Aceea seamănă cu tine
când mă scoţi cald şi bun din tine
şi mă laşi singur, eu cu mine,
mă laşi pe drum şi-mi tocmeşti bine
drumul meu drept pe Golgota !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi tu te-nchini şi tu la ea
şi-Aceea seamănă cu tine
care mă plângi şi de pe tine
straiul ţi-l rupi şi mă-ngiulgi bine
şi numa-n milă pentru mine
ţi-i trupul învăscut şi-n tine
bea mila toată dragostea !

! şi-Aceea seamănă cu tine
şi tu te-nchini şi tu la ea,
şi-Aceea seamănă cu tine
şi-Aceea seamănă cu tine
şi-Aceea seamănă cu tine
şi tu cu ea vei semăna !

Cezar Ivănescu

JEU D’AMOUR (In somno) (Glossă)

! dormeam subt Pomul Vieţii, rainic Pomn,
când s-a-ndurat în mine Sfântul Domn
şi trupul de genune mi-a deschis
rănindu-mă adânc în somn şi-n vis

şi te-am pierdut, femeia mea, de cum
cu ochiul meu de rană te văzum,
streină sfântă precât Sfântul Domn
de-acum, de-acum numai în vis şi-n somn,

izvorâtoarea mea de crunt haviz,
de-acum, de-acum numai în somn şi-n vis,
streină sfântă precât Sfântul Domn,
de-acum, de-acum numai în vis şi-n somn !

Cezar Ivănescu

JEU D’AMOUR (Fecioarei Fericitoarei Sora Soarelui)

! cei care se iubesc n-au voie să se vadă,
să-şi uite Chipul lor, să-şi uite Sufletul,
cei care se iubesc n-au voie să mai creadă
că-n veci vor sta din nou alăturea-ndestul,
cei care se iubesc n-au voie să se vadă,
să-şi uite Chipul lor, să-şi uite Sufletul !

! cei care se iubesc n-au voie să se-ncreadă
nici unul altuia, un suflet incredul
ca umbra altui chip în umbră-o să le şadă

să-şi uite Chipul lor, să-şi uite Sufletul,
cei care se iubesc n-au voie să se vadă,
să-şi uite Chipul lor, să-şi uite Sufletul !

! cei care se iubesc n-au voie să se vadă,
să-şi uite Chipul lor, să-şi uite Sufletul !

Cezar Ivănescu

Jeu d’Amour (Romeo şi Julieta)

! atîta doar, m-au fermecat

buzele tale, pelerine,

şi-n somnul Morţii m-au culcat

cu tine-alăturea de mine,

şi-n somnul Morţii m-au culcat

cu tine-alăturea de mine!

! mult ochii mei au lăcrimat,

trupul linţoliu de suspine,

în Casa Morţii încuiat

cu tine-alăturea de mine,

în Casa Morţii încuiat

cu tine-alăturea de mine!

! cu ziduri ne-au înconjurat,

cu groază, ură şi cu line

vestminte line, in curat,

pe tine, suflet, şi pe mine,

vestminte line, in curat,

pe tine, suflet, şi pe mine!

! să te trezeşti nevinovat

cu sîngele-ţi curgînd în vine

funebru fluviu! Morţii dat

cu tine-alăturea de mine,

funebru fluviu! Morţii dat

cu tine-alăturea de mine!

! să te trezeşti împresurat

de toată Moartea care vine,

în somnul Morţii ne-au culcat

cu tine-alăturea de mine,

în somnul Morţii ne-au culcat

cu tine-alăturea de mine!

! atîta doar au învăţat

buzele tale sibiline:

ne-au omorît şi ne-au culcat

cu tine-alăturea de mine,

ne-au omorît şi ne-au culcat

cu tine-alăturea de mine!

!atîta doar ne-au învăţat,

atîta ştiu morminţii bine,

ne-au omorît şi ne-au culcat

cu tine-alăturea de mine,

ne-au omorît şi ne-au culcat

cu tine-alăturea de mine!

! neînceput s-a încheiat

totul şi totul nu ştim cine

l-a preursit şi ne-a lăsat

cu tine-alăturea de mine,

l-a preursit şi ne-a lăsat

cu tine-alăturea de mine!

! cine aici ne-a îndrumat

făpturile-ne angeline?

ne-au omorît şi ne-au culcat

cu tine-alăturea de mine,

ne-au omorît şi ne-au culcat

cu tine-alăturea de mine!

! singur doar crinul înălţat

la gura Morţii încă ţine

farmecul ce ne-a fermecat

pe mine, suflet, şi pe tine,

farmecul ce ne-a fermecat

pe mine, suflet, şi pe tine!

! singur doar crinul înălţat

petalele-şi închide-n sine

cu-un farmec ce ne-a fermecat

cu tine-alăturea de mine,

cu-un farmec ce ne-a fermecat

cu tine-alăturea de mine!

! poate că sufletu-ţi plecat

cu-al meu n-o să se învecine

nicicînd de-acum: ţi-am sărutat

buzele tale pelerine,

nicicînd de-acum: ţi-am sărutat

buzele tale pelerine!

! fie deci binecuvîntat

sicriul Morţii ce ne ţine

căci pentru-o clipă te-am aflat,

aievea, suflete, pe tine,

căci pentru-o clipă te-am aflat

aievea, suflete, pe tine!

! în suferinţa cărnii-am stat

ca Moartea să mă învenine,

să-mi aflu sufletul, aflat

plin de parfum cum crinul plin e,

să-mi aflu sufletul, aflat

plin de parfum cum crinul plin e!

Jeu d’Amour (Madrigal)

! tu eşti, tu cea mai frumoasă,

ia-mă, ia-mă şi mă du,
tu mă duci mereu acasă
ori mă duci spre Moartea tu,
tu eşti, tu cea mai frumoasă,
ia-mă, ia-mă şi mă du,
tu mă duci mereu acasă
ori mă duci spre Moarte tu ?
 

! tu, Prinţesa mea Copilă,

eu sînt Prinţul tău Copil,
du-mă-n Ţara cea cu Milă
cum duci Maiul în April,
tu, Prinţesa mea Copilă,
eu sînt Prinţul tău Copil,
du-mă-n Ţara cea cu Milă
cum duci Maiul în April !

! binecuvînteze Domnul

şi Aprilie şi Mai
şi să-ţi privegheze somnul
Îngerul pe care-l ai,
binecuvînteze Domnul
şi Aprilie şi Mai
şi să-ţi privegheze somnul
Îngerul pe care-l ai !
 
! binecuvînteze Domnul
şi mai mult, cu mai mult har,
pe acei născuţi subt Pomnul
vieţii-n luna lui Gustar,
binecuvînteze Domnul
şi mai mult, cu mai mult har,
pe acei născuţi subt Pomnul
vieţii-n luna lui Gustar !

! tu eşti tu cea mai frumoasă,

ia-mă, ia-mă şi mă du,
tu mă duci mereu acasă
ori mă duci spre Moarte tu,
tu eşti, tu cea mai frumoasă,
ia-mă, ia-mă şi mă du,
tu mă duci mereu acasă
ori mă duci spre Moarte tu ?

Jeu d'Amour (In somno)

! nimic nu se mai află, numai vidul,
ca Brahma mă trezesc din somn închis
în boala cărnii mele; plînge zidul?
a fost, n-a fost? fiind va fi în vis
și ce va fi cu moarte o să fie,
tot trupul meu e-o rană și-i un semn,
în ochiul rănii mele, carne vie,
să picuri, melodie, undelemn
în ochiul rănii mele, carne vie,
să picuri, melodie, undelemn!

! Cetate mistuită-n foc de Limbul,
doar eu rămîn fidelul tău amant
mai străjuind făptura ta și nimbul
pe munții groazei, porți de amiant,
ca Taurul la porți de alabastru
și ca heruvii cu văpăi în mîini,
Cetatea mea Iubită, Ochi-Albastru,
hrana mea dulce care mă amîni,
Cetatea mea Iubită, Ochi-Albastru,
hrana mea dulce care mă amîni!

! aici mă ții să-ți străjuiesc ființa
și pentru mine altfel nu vei fi
decît speranța morții și credința
angelicei în veci prietenii;
păzească-și dar mai mult ca pe-o comoară
Pierduta lui Cetate, pur Inel
care-l va logodi a doua oară
cu Sufletul și carnea lui în el!

! cel Singur și Amar cu mîni frumoasă
să nu se plîngă pururea, altcum
va fi-n pridvor de Moarte Luminoasă
dar să-și păzească moartea lui acum,
cel Singur și Amar cu mîni frumoasă
să nu se plîngă pururea, altcum
va fi-n pridvor de Moarte Luminoasă
dar să-și păzească moartea lui acum,
va fi-n pridvor de Moarte Luminoasă
dar să-și păzească moartea lui acum!

! dar uneori adorm, – trudit îs foarte,
visînd te văd rîzînd și parcă vom
fugi prin vis din moarte și din moarte
vom pogorî din nou adînc în somn,
carnea de înger pe pămînt se pierde,
Femeie-Copilandru, Prinț și Domn,
ca pe-un copil pierdut în iarba verde
m-ai omorît cu rîsul tău în somn,
ca pe-un copil pierdut în iarba verde
m-ai omorît cu rîsul tău în somn!

Cezar Ivănescu, Jeu d'Amour (In somno), Alte fragmente din Muzeon, Ed. Cartea Româneasca, București, 1992

Agamemnon (Zile)

! şi vă adaug toată vlaga
şi totuşi sînteţi zile rele
ale fiinţei zile bolnave
zile fatidice
redempţiune şi căinţă
inanimat surîde slava
surîs (albastră epidermă)
al zeului golit de suflet
orice credinţă se împarte
celeritate şi cedare
(destramă înţelesul cărnii)
cohorte stranii de termite
acestui idol mort al Zilei
acestui cîine care latră
îi vindem ochii bani de aur
rămînem fără de speranţa
unui dezastru – unei morţi –
célla Neantului acela
(cel care cumpără şi vinde
cel care moare şi trăieşte)
celeritate şi cedare:
şi-atunci simţim în felul nostru
că sîntem de prisos
că sîntem numai noi
sîntem de prisos!

Agamemnon (Zile)

! mi-au orbit ochii
din această tristeţe a zilei –
voi numiţi
un drept magnificenţa
de-a ne fi stăpîni?
eu o numesc această sare a mării
cu care-mi lustruiesc inima
această frunză de cornalină
care-ţi va străpunge somnul
cum cornul lunii: blum: thalatta !


! eu o numesc această abhoraţie
a bucuriilor maniabile
care ne vor lapida cu blîndeţe
şi în sfîrşit o numesc acest miros
al meu nesuferit de cîine mergînd
(ca de un lanţ legat) în jurul
acestei morţi a dulcelui
domn al Mirmidonilor !


! stăpîne: dacă nu eşti latru Moartea
cu organul acesta protofizic
justiţie: în balanţa de aur a sîngelui
ecluzele apelor generale !

La Baaad

! mă trezesc adesea visînd
următoarea scenă: Baaadul
e asediat de intruşi : într-o
clădire sînt ultimul apărător
care mai rezistă atacatorilor :
într-un hol imens cu pardoseala
neagră gudronată
ca a unui platou de filmare,
înaintez cu o armă
automată în braţe : cîţiva
intruşi trag în mine în
plin ; sînt ciuruit,
cu ultimele puteri înaintez
însă şi scuip pe faţa primului
intrus îndreptat spre mine
cu ultimul efort al
plămînilor un val de sînge
care-i acoperă toată faţă :
nu m-am întrebat niciodată
dacă este posibil ca un ins
ciuruit să mai poată scuipa
un val imens de sînge în
faţa cuiva dar imaginea
în sine mi-a plăcut, s-a
implantat în mazochismul meu
de zile mari, şi-mi
revine cu forţa
reiterată a unui onanism
juvenil... fireşte
aceasta este doar imaginea
centrală, pentru că visul
în sine are variaţiuni infinite,
scena aceasta fiind
cînd punctul unui fatal
deznodămînt, cînd începutul
unui calvar care
se continuă cu... !

Către discipoli (IV)

Pentru Gabriela şi Gelu

! i-am iubit pe cei ce m-au urît,

vecinic prigonit n-am omorît,
vecinic fără Ţară, fără grai,
Sufletul meu Vecinic mă plîngeai:
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !

! Suflet de cînd Lumea s-a-nceput,
Suflete cît Lumea şi mai mult,
Suflet fără ţară, fără grai,
Sufletul meu Vecinic mă plîngeai:
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !

Suflet care toate cele poţi,
Lumea-ntreagă din ţîţîni s-o scoţi
pînă şi pe Domnul poţi să-l schimbi,
de ce-n Trupul meu bolnav te plimbi?
Suflete, ţi-i drag de trupul meu,
nu l-ai vinde nici pe Dumnezeu,
îndurare-te-ai chiar şi de el, –
trupul meu ca pulberea la fel
dar urnind doar el, firav, din loc
Roata Legii, un vîrtej de Foc,
Suflet fără Ţară, fără grai,
Sufletul meu Vecinic mă plîngeai:
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !

! azi cînd ştiu că sînteţi mai presus
decît Platon, Buddha sau Iisus,
oricare din Voi, discipol blînd,
galaxii cu sufletul mişcînd,
oprind Soarele pe cer şi-apoi
liberîndu-l oricare din voi,
voi înlănţuind ca într-un ştreang
şi Apocalipsă şi Big Bang,
voi şi voi rămînere-aţi mereu
pururea mirarea-n Dumnezeu,

azi vă rogu spun cu plînsruga–,
parcă n-aş mai vie- şi n-aş mai vrea,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !

Sutra XXIV (Tao)

Clarei

! acestea – versuri – ţi le închin ţie
scrise la anii tăi de-acum
cînd eram ca Îngerul
şi Moartea mă atingea
ca o de sine-a trupului lumină:
grijeşte-te mai mult de Trup
că singur el îţi ţine Sufletul
(şi piere în veci fără urmă!)
iar zeitatea îl priveşte
cu miile-i de ochi vineţi:
e plin de plîns cum numai o Fiinţă
de bunătatea toată este plină!

Cezar Ivănescu

(postum)

Doina

! azi mi-s iară bólnav, azi mi-s iar bolnáv

zac întins ca morţii în sicrie,

pleoapele mi-s grele şi s-aşază prav

peste mîna-mi care nu mai scrie,

pleoapele mi-s grele şi s-aşază prav

peste mîna-mi care nu mai scrie !

! trup al meu tu numa suferinţă-mi dai

aura mea vînătă mã-ncercuri,

numa tu mă mîngîi, numa tu mă mai

cu-ale tale sfinte mînuri verguri,

numa tu mă mîngîi, numa tu mă mai

cu-ale tale sfinte mînuri verguri !

! jumătate bunu-s, jumătate nu-s

bune-s inima şi mîna stîngă,

cînd te-am dus pe braţe, cînd de tot m-am dus

lăsînd singur trupul tău să plîngă,

cînd te-am dus pe braţe, cînd de tot m-am dus

lăsînd singur trupul tău să plîngă !

! jumătate bunu-s, jumătate nu-s

bune-s inima şi mîna stîngă,

mă rog de-a mea Steauă, Steaua-n ceriuri, sus,

o să plîngă şi o să se stîngă,

mă rog de-a mea Steauă, Steaua-n ceriuri, sus,

o să plîngă şi o să  se stîngă  !

! azi mi-s iară bólnav, azi mi-s iar bolnáv

zac întins ca morţii în sicrie,

pleoapele mi-s grele şi s-aşază prav

peste dreaptă mîna mea, Marie,

pleoapele mi-s grele şi s-aşază prav

peste dreaptă mîna mea, Marie !

! trup al meu tu numa suferinţă-mi dai,

chip al meu de moarte te înneguri

numa tu mă mîngîi, numa tu mă mai

cu-ale tale sfinte, mînuri verguri,

numa tu mă mîngîi, numa tu mă mai

cu-ale tale sfinte mînuri verguri !

Jeu d’Amour (Descîntec)

! pentru ce tu, Suflete
să te-atingă mînile
care numa rană-ţi fac,
care blînde te prefac
în izvor de plînsete?

! pentru ce tu, Soare Sfînt,
îţi laşi faţa pe pămînt
s-o-ntunece florile
s-o mănînce ierbile
legãnate de-un mormînt?

! pentru ce tu, Dumnezău,
laşi sã-nnegur chipul tãu
cu negurã şi ceţuri
să-ţi fac faţa ta de creţuri
cum ţi-ar fi de lume rău?

! pentru ce tu, Suflete,
să te-atingă mînile
care numa rană-ţi fac
care blînde te prefac
în izvor de plînsete?

! pentru ce să suferi iar
trupul meu de chihlimbar?
ardere-ai numai de foc
cu Mortiţa la un loc
şi cu Soarele zadar !