Jeu d'Amour (In somno)

! nimic nu se mai află, numai vidul,
ca Brahma mă trezesc din somn închis
în boala cărnii mele; plînge zidul?
a fost, n-a fost? fiind va fi în vis
și ce va fi cu moarte o să fie,
tot trupul meu e-o rană și-i un semn,
în ochiul rănii mele, carne vie,
să picuri, melodie, undelemn
în ochiul rănii mele, carne vie,
să picuri, melodie, undelemn!

! Cetate mistuită-n foc de Limbul,
doar eu rămîn fidelul tău amant
mai străjuind făptura ta și nimbul
pe munții groazei, porți de amiant,
ca Taurul la porți de alabastru
și ca heruvii cu văpăi în mîini,
Cetatea mea Iubită, Ochi-Albastru,
hrana mea dulce care mă amîni,
Cetatea mea Iubită, Ochi-Albastru,
hrana mea dulce care mă amîni!

! aici mă ții să-ți străjuiesc ființa
și pentru mine altfel nu vei fi
decît speranța morții și credința
angelicei în veci prietenii;
păzească-și dar mai mult ca pe-o comoară
Pierduta lui Cetate, pur Inel
care-l va logodi a doua oară
cu Sufletul și carnea lui în el!

! cel Singur și Amar cu mîni frumoasă
să nu se plîngă pururea, altcum
va fi-n pridvor de Moarte Luminoasă
dar să-și păzească moartea lui acum,
cel Singur și Amar cu mîni frumoasă
să nu se plîngă pururea, altcum
va fi-n pridvor de Moarte Luminoasă
dar să-și păzească moartea lui acum,
va fi-n pridvor de Moarte Luminoasă
dar să-și păzească moartea lui acum!

! dar uneori adorm, – trudit îs foarte,
visînd te văd rîzînd și parcă vom
fugi prin vis din moarte și din moarte
vom pogorî din nou adînc în somn,
carnea de înger pe pămînt se pierde,
Femeie-Copilandru, Prinț și Domn,
ca pe-un copil pierdut în iarba verde
m-ai omorît cu rîsul tău în somn,
ca pe-un copil pierdut în iarba verde
m-ai omorît cu rîsul tău în somn!

Cezar Ivănescu, Jeu d'Amour (In somno), Alte fragmente din Muzeon, Ed. Cartea Româneasca, București, 1992

Agamemnon (Zile)

! şi vă adaug toată vlaga
şi totuşi sînteţi zile rele
ale fiinţei zile bolnave
zile fatidice
redempţiune şi căinţă
inanimat surîde slava
surîs (albastră epidermă)
al zeului golit de suflet
orice credinţă se împarte
celeritate şi cedare
(destramă înţelesul cărnii)
cohorte stranii de termite
acestui idol mort al Zilei
acestui cîine care latră
îi vindem ochii bani de aur
rămînem fără de speranţa
unui dezastru – unei morţi –
célla Neantului acela
(cel care cumpără şi vinde
cel care moare şi trăieşte)
celeritate şi cedare:
şi-atunci simţim în felul nostru
că sîntem de prisos
că sîntem numai noi
sîntem de prisos!

Agamemnon (Zile)

! mi-au orbit ochii
din această tristeţe a zilei –
voi numiţi
un drept magnificenţa
de-a ne fi stăpîni?
eu o numesc această sare a mării
cu care-mi lustruiesc inima
această frunză de cornalină
care-ţi va străpunge somnul
cum cornul lunii: blum: thalatta !


! eu o numesc această abhoraţie
a bucuriilor maniabile
care ne vor lapida cu blîndeţe
şi în sfîrşit o numesc acest miros
al meu nesuferit de cîine mergînd
(ca de un lanţ legat) în jurul
acestei morţi a dulcelui
domn al Mirmidonilor !


! stăpîne: dacă nu eşti latru Moartea
cu organul acesta protofizic
justiţie: în balanţa de aur a sîngelui
ecluzele apelor generale !

La Baaad

! mă trezesc adesea visînd
următoarea scenă: Baaadul
e asediat de intruşi : într-o
clădire sînt ultimul apărător
care mai rezistă atacatorilor :
într-un hol imens cu pardoseala
neagră gudronată
ca a unui platou de filmare,
înaintez cu o armă
automată în braţe : cîţiva
intruşi trag în mine în
plin ; sînt ciuruit,
cu ultimele puteri înaintez
însă şi scuip pe faţa primului
intrus îndreptat spre mine
cu ultimul efort al
plămînilor un val de sînge
care-i acoperă toată faţă :
nu m-am întrebat niciodată
dacă este posibil ca un ins
ciuruit să mai poată scuipa
un val imens de sînge în
faţa cuiva dar imaginea
în sine mi-a plăcut, s-a
implantat în mazochismul meu
de zile mari, şi-mi
revine cu forţa
reiterată a unui onanism
juvenil... fireşte
aceasta este doar imaginea
centrală, pentru că visul
în sine are variaţiuni infinite,
scena aceasta fiind
cînd punctul unui fatal
deznodămînt, cînd începutul
unui calvar care
se continuă cu... !

Către discipoli (IV)

Pentru Gabriela şi Gelu

! i-am iubit pe cei ce m-au urît,

vecinic prigonit n-am omorît,
vecinic fără Ţară, fără grai,
Sufletul meu Vecinic mă plîngeai:
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !

! Suflet de cînd Lumea s-a-nceput,
Suflete cît Lumea şi mai mult,
Suflet fără ţară, fără grai,
Sufletul meu Vecinic mă plîngeai:
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !

Suflet care toate cele poţi,
Lumea-ntreagă din ţîţîni s-o scoţi
pînă şi pe Domnul poţi să-l schimbi,
de ce-n Trupul meu bolnav te plimbi?
Suflete, ţi-i drag de trupul meu,
nu l-ai vinde nici pe Dumnezeu,
îndurare-te-ai chiar şi de el, –
trupul meu ca pulberea la fel
dar urnind doar el, firav, din loc
Roata Legii, un vîrtej de Foc,
Suflet fără Ţară, fără grai,
Sufletul meu Vecinic mă plîngeai:
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !

! azi cînd ştiu că sînteţi mai presus
decît Platon, Buddha sau Iisus,
oricare din Voi, discipol blînd,
galaxii cu sufletul mişcînd,
oprind Soarele pe cer şi-apoi
liberîndu-l oricare din voi,
voi înlănţuind ca într-un ştreang
şi Apocalipsă şi Big Bang,
voi şi voi rămînere-aţi mereu
pururea mirarea-n Dumnezeu,

azi vă rogu spun cu plînsruga–,
parcă n-aş mai vie- şi n-aş mai vrea,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !

Jeu d’Amour (Descîntec)

! pentru ce tu, Suflete
să te-atingă mînile
care numa rană-ţi fac,
care blînde te prefac
în izvor de plînsete?

! pentru ce tu, Soare Sfînt,
îţi laşi faţa pe pămînt
s-o-ntunece florile
s-o mănînce ierbile
legãnate de-un mormînt?

! pentru ce tu, Dumnezău,
laşi sã-nnegur chipul tãu
cu negurã şi ceţuri
să-ţi fac faţa ta de creţuri
cum ţi-ar fi de lume rău?

! pentru ce tu, Suflete,
să te-atingă mînile
care numa rană-ţi fac
care blînde te prefac
în izvor de plînsete?

! pentru ce să suferi iar
trupul meu de chihlimbar?
ardere-ai numai de foc
cu Mortiţa la un loc
şi cu Soarele zadar !